Că participarea la evenimente precum cel de ieri, comemorarea a 27 de ani de la Revoluţia din Decembrie ’89, este o pură obligaţie, nu o datorie de onoare, o demonstrează comportamentul majorităţii participanţilor. Un microfon buclucaş, care prindea sunetul de la depărtare, făcea să răsune discuţii uşor jenante, care trădau plictiseala ori grijile momentului, care îi copleşeau pe unii dintre cei reţinuţi cu această formalitate. Trecem peste cleveteala asistenţei, care a dublat serviciul oficiat la microfon, la un moment dat, estompat de bârfele de pe margine, mai zgomotoase decât ceea ce trebuia să se audă oficial. La fel, peste instructajul părintelui de la Armată, auzit şi de vecini datorită performanţelor microfonului. Însă cel mai tare l-a dat de gol pe unul dintre preoţii satului, care, prins de urgenţa convorbirii telefonice, nu şi-a dat seama că este auzit de toată lumea din cimitir, unde aveau loc manifestările. “Du-te repede acasă! Cum unde! La mine acasă! Trebuie să vină pachetele de la Bulugea!” Apoi s-au dat în stambă vicioşii. Din cauză că momentul de la “Flămânda” s-a încheiat mai devreme, iar la Lereşti mai era ceva timp până la debutul acţiunii, unii dintre participanţi şi-au aprins ţigările, în ciuda apelului disperat al părintelui militar de a nu face acest gest în faţa bisericii. Tot el a povestit că a asistat la o scenă cu un fumător care şi-a aprins ţigara de la o lumânare, care, fie ea şi parfumată, are altă funcţie şi altă semnificaţie decât chibritul ori bricheta. După viteza cu care au servit conţinutul paharului cu colivă şi pe cel al paharului cu vin, mulţi trebuie să fi fost încercaţi de o foame şi o sete teribile. După care a urmat altă ţigară, arsă de data aceasta, la poarta cimitirului.
Articolul precedent