Arşinel şi Stela Popescu vor scrie în cartea despre viaţa lui Thury Ştefan

Din 2014, Thury Ştefan a devenit “Cetăţean de Onoare” al Câmpulungului şi “Fiu al Argeşului”. Maestrul este extrem de încântat de titlul oferit de municipalitate şi se mândreşte că a fost adoptat de musceleni. Cu fiecare ocazie, promovează zona noastră, despre care spune că s-a îndrăgostit din prima clipă în care a păşit aici. Soţia sa a fost cea care l-a adus în Câmpulung şi acum îşi dă seama că a luat cea mai bună decizie. 

 

Viaţa lui Thury Ştefan a fost una tumultoasă, cu multe peripeţii. A fost balerin, actor şi i-a plăcut să colinde în toată lumea. A jucat pe cele mai înalte scene din lume şi a dansat alături de balerini celebri ai lumii. Viaţa personală a fost la fel de agitată precum cea profesională. A fost căsătorit cu Anca Pandrea, pe când avea 20 de ani, dar, după numai trei ani, s-au despărţit şi actriţa s-a căsătorit cu regretatul Iurie Darie. Thury Ştefan s-a căsătorit din nou, de această dată, cu o balerină, iar relaţia lor a durat 14 ani. A cunoscut-o tot în lumea artistică şi i-a fost parteneră atât de viaţă, cât şi de scenă. Au rezultat doi copii, un băiat şi o fată. Soţia sa a rămas în Italia şi el s-a întors în România sa iubită. Trebuia să se întoarcă pentru a o cunoaşte pe Mioara, actuala sa soţie. După ce a ieşit la pensie, maestrul a avut de ales între Timişoara şi Câmpulung. Era anul 2000, atunci când soţia i-a propus să se mute la Câmpulung. Înţelegerea a fost că, dacă nu se va simţi bine pe meleaguri muscelene, vor ajunge în oraşul natal al artistului. „Mi-a plăcut aici, de cum am intrat în oraş. Mergând cu nevasta pe jos, îmi plăcea să colind, să văd case vechi. După puţin timp, i-am spus că aici vreau să rămân. Mi-am vândut apartamentul din Bucureşti, am venit aici şi am luat un apartament pe Grui, la parter, pentru că m-am gândit că îmbătrânesc şi nu mai pot să urc scările. Am o grădiniţă în faţă şi mi-am amenajat foarte frumos.”, ne-a povestit maestrul. A adus mobila, a aranjat-o în apartament şi a plecat la Timişoara, acolo unde a făcut programul artistic, timp de doi ani, la un hotel. Având un program încărcat, a ajuns la Câmpulung abia după doi ani şi un pic. „Când m-am întors, nici nu mai ştiam unde stau. Doar băgasem mobila şi plecasem. Am nimerit, până la urmă, casa, am aranjat-o cât de cât şi am plecat, de sezon, la mare. Am dansat ca balerin până la 62 de ani.”, ne-a povestit Thury Ştefan. Din spusele acestuia, la început, câmpulungenii nu îl recunoşteau, dar, cu timpul, şi-au dat seama cine este şi faptul că îl opreşte lumea pe stradă şi acum îl umple de bucurie. Una dintre cele mai frumoase perioade petrecute la Câmpulung a fost cea în care prietenul său de-o viaţă, regretatul actor Gheorghe Dinică, se stabilise la Mlăci, în Bughea de Jos. „Era nelipsit, împreună cu soţia sa, de la ziua noastră, pentru că eu şi nevasta mea suntem “lei”, suntem amândoi născuţi în luna august. Acum, casa s-a vândut. El era foarte darnic. Se ducea la „Hai la noi”, la Bufetul „Siretul” şi dădea de băut la toată lumea. Nevastă-sa, fiind cu picioarele pe pământ şi era cu banii, a zis: stop cadru!”, îşi aminteşte maestrul Thury.   

 

Acum este fericit pentru că, în curând, soţia sa va scrie o carte despre viaţa şi activitatea sa. Deja se află într-un stadiu avansat şi va avea lansarea la Câmpulung, urmând să mai facă o prezentare şi la Teatrul „Tănase”. Interesant este că în prefaţă vor scrie şi cunoscuţii actori Arşinel şi Stela Popescu. Maestrul nu a dorit să ne dea mai multe detalii, lăsându-vă să-l descoperiţi după ce veţi citi cartea. Spune că în Câmpulung se simte „acasă” şi a rămas impresionat de cât de bine a fost primit de câmpulungenii care i-au intrat repede la inimă. A vrut să deschidă şi o şcoală de balet sau, măcar o clasă, în cadrul unei case de cultură, dar spune că nu a fost sprijinit. Dezamăgit nu este numai de autorităţile care nu i-au întins o mână de ajutor, ci şi de tinerii din ziua de astăzi, mai precis de educaţia pe care o primesc atât la şcoală, cât şi acasă. „Pe tineretul de astăzi, având la îndemână toată această tehnologie, nu îl mai interesează arta. Mergeam într-o zi pe bulevard şi, în plină zi, nişte tineri înjurau într-un mod în care nu se poate reproduce. Un birjar vorbea mai frumos decât ei. Aş fi putut să fac o şcoală de balet, puteam să fac spectacole, cu tineretul care, în loc să meargă la şcoală, se duce la “Kaffa” pentru alte treburi. Eu am venit cu ideea aceasta, dar nu am fost sprijinit. Mi-am dat seama că vorbesc la bec şi am renunţat.”, ne-a povestit cu tristeţe maestrul.  

A fost invitat la nenumărate emisiuni. A trecut pe “La Măruţă”, pe la B1Tv, la Antena 1, pe la toate televiziunile care au mare audienţă. Şi în ceea ce priveşte televiziunea are de obiectat. Cultura dispare încet şi lasă locul non talentului. Acesta este cel mai rău lucru care se putea întâmpla, în opinia maestrului. „Am fost invitat la multe emisiuni, la mai multe posturi de televiziune. Şi acum mă cheamă, dar nu mai îmi place să mă duc, pentru că am observat că sunt chemate numai ciurucuri, numai fete tinere care sunt aşa cum sunt. Nu îmi place şi refuz. Este păcat că nu sunt chemaţi la emisiuni oameni de valoare. Înţeleg că trebuie să faci rating, dar poţi să chemi separat oameni de cultură, pentru ca tineretul să aibă de unde culege. Dacă tineretul creşte cu manele, asta o să înveţe.”, ne-a mărturisit fostul actor. 

Făcând legătură cu vremea când era doar un adolescent, maestrul ne-a povestit că a fost pedepsit să nu mai urce pe scenă şase luni, pentru că a vrut ca mama sa să îl poată vedea jucând la Opera din Timişoara. Pe acea vreme, făcea figuraţie şi abia aştepta să fie admirat în costum de militar. „Eu eram în plutonul din spate, care se vedea în orizont. Ne-am oprit şi în faţa mea era unul foarte înalt şi din mine nu se mai vedeau decât mâinile care ţineau lancea şi cu scutul. Atunci, i-am desfăcut costumul la spate. Când a sesizat că îi cad hainele, a fugit la cabine şi eu i-am luat repede locul în faţă. Am fost atunci pedepsit, şase luni nu am avut voie să urc pe scenă la Operă.”, îşi aminteşte artistul. Acum, speră ca tineretul să îşi dea seama că are nevoie de cultură, iar manelele să fie înlocuite de spectacole adevărate.