Foto: Profesorul Ion-Șerban Țicăloiu (1927-2015)
Îl cunoscusem încă din anii adolescenței pe Ion-Șerban Țicăloiu, profesor de română la Liceul „Dinicu Golescu” din Câmpulung, fiul ilustrului profesor din perioada interbelică Ion D. Țicăloiu, cu doctorat în lingvistică romanică la Universitatea din Hamburg. L-am întâlnit apoi pe Ion-Șerban Țicăloiu, când eram student, la Facultatea de Litere din București, unde venea frecvent de la Câmpulung, pentru că își pregătea un doctorat în filologie cu unul dintre profesorii universitari. Apoi mulți ani nu l-am mai revăzut și, târziu, am aflat motivul: în 1986, prin căsătoria cu o farmacistă care avea rădăcini în comunitatea săsească din România, profesorul emigrase cu soția și cei doi copii în Germania.
După căderea Cortinei de Fier, l-am regăsit pe Ion-Șerban Țicăloiu la Câmpulung, unde venea în fiecare vară pentru a-și revedea casa părintească (pe care spera să o redobândească), locurile natale, prietenii și cunoscuții. Ne-am întâlnit odată – îmi aduc atât de bine aminte! – într-o zi toridă de iulie în fața Bibliotecii Municipale „Ion Barbu” din Câmpulung. Venise, ca de obicei, în locurile copilăriei și tinereții. Am rămas amândoi așa, în stradă, discutând cu pasiune în plin soare, minute și minute în șir, până când ne-am dat seama că soarele se înfipsese zdravăn în amândoi și ne-am tras la umbră. De atunci am început colaborarea la revista sa „Muşcelul Nostru” (serie nouă), subintitulată „magazin de cultură şi informaţie câmpulungeană şi muşceleană“, pe care profesorul o tipărea în Germania, prin cheltuială proprie, începând din anul 1996.
Din convorbirile dar și din corespondența noastră – sunt zeci de scrisori pe care ni le-am trimis unul altuia (pe ale lui, în integralitate, le păstrez astăzi în bibliotecă) -, Ion-Șerban Țicăloiu și-a dat seama, cu multă intuiție, care mi-au fost frustrările unei existențe trăite în România aflată până în decembrie 1989 dincoace de Cortina de Fier, când ieșirea din țară pentru a călători în Vest era aproape imposibilă. Fără să îi cer sau măcar să fac vreo aluzie la o vizită, profesorul mi-a spus la un moment dat: „Nu te-ar interesa să vii și să stai o lună la mine în Germania?” Nu a fost doar o vorbă în vânt! Peste nici o lună mi-a sosit invitația lui, obținută de la autoritățile germane, pe baza căreia în august 1998 am obținut viza Schengen și astfel am putut merge la el în Germania.
Foto: Ion-Șerban Țicăloiu – felicitare de Crăciun și Anul Nou 1999
Scriind acum despre Ion-Șerban Țicăloiu, am deschis din curiozitate monografia Liceului „Dinicu Golescu”, apărută în 1994, la centenarul școlii. Am căutat lista directorilor și am constatat, plin de uimire, că în perioada cât am fost elev la liceu, vreme de trei ani, din clasa a IX-a până la începutul clasei a XII-a, Ion-Șerban Țicăloiu mi-a fost director! Poate să pară surprinzător, dar n-am știut niciodată asta în vremea aceea!
Iată de ce! În timpul studiilor mele gimnaziale și liceale, de regulă, directorul școlii se impunea în fața noastră, a elevilor, fie prin vocea lui cât mai tunătoare, fie prin controalele de dimineață la poarta școlii, inopinate, dacă ai șapcă sau ești tuns regulamentar, fie prin convocarea claselor în amfiteatru pentru diverse motive, fie prin altele. Directorul meu Ion-Șerban Țicăloiu s-a „impus” însă altfel: prin discreție, civilizație și cultură!
- Jurnal german
Duminică 2 august 1998, München
Mă întâlnesc la München cu profesorul Ion-Șerban Țicăloiu, care mă așteaptă în autogară. A emigrat cu familia în Germania la mijlocul anilor ’80. Voi locui la el. În drum spre casă, trecem amândoi pe la o casă închiriată de el la marginea orașului München, un plăcut loc de refugiu la sfârşit de zi ori de săptămână. Găsesc aici un mic rai, multiplicat de „n” ori pe fiecare străduță. Căsuţă cochetă din lemn, iarbă, flori, pomi, pești, o oază de verdeaţă. Pe lângă căsuţă, se află diverse obiecte de trebuinţă, care stau peste noapte afară, fără să le fure nimeni. Aici e Germania!
Seara acasă la profesor, în Garching – orășel-satelit al Münchenului, 15 km spre nord, centru universitar – cu o masă copioasă, pe care Ion-Șerban Țicăloiu o numeşte… „frugală”, cu atmosferă germană, dar cu vorbă românească.
Luni 3 august 1998, München
De dimineaţă, mă îndrept cu o imensă curiozitate, alături de profesorul Ion-Șerban Țicăloiu, spre centrul Münchenului. Mă familiarizez cu metroul german, foarte sobru și practic. Cobor din metrou chiar în inima oraşului, cu senzaţia că îl știu parcă de undeva. Recunosc totul din documentarea mea anterioară şi îi aduc profesorului, care mă însoţeşte peste tot, chiar unele noutăţi despre oraș. Străbatem zona pietonală, cu multe magazine, în care deocamdată nu intru pentru că vreau să prind atmosfera de afară.
Foto: Ion-Șerban Țicăloiu – volum de amintiri legate de perioada cât a locuit la Câmpulung, 1997
Poposim amândoi în Viktualienmarkt, celebra piaţă müncheneză unde poţi vedea (şi cumpăra, evident!) o varietate imensă de produse. Sunt mulţi turişti, dar nu este Babylonul de limbi de la Paris, căci vorba nemţească domină de departe. Ne așezăm la o masă şi bem fiecare „ein Mass”, adică o halbă cu un litru cu bere. „Încântarea” generată de alcool se produce destul de repede şi, cu ea în cap, peregrinăm mai departe pe străzile oraşului.
Münchenul a fost în mare parte distrus în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial şi nu mai are patină. Totul este reconstruit, aranjat, funcţional, făcut să te ajute la tot pasul. Cineva s-a gândit înainte la tot ce vei avea nevoie. Sar imediat în evidenţă calmul, liniştea, lipsa ţipetelor şi a isteriei de care dai peste tot la Bucureşti.
Dimineaţă, în metrou, vorbeau doar două italience între ele. Singurele dintre toți călătorii! Nemţii din metrou tăceau. Când mergi la cumpărături, laşi maşina în parcarea din faţa magazinului sau în apropiere şi n-o încui. Nu claxonează nimeni când trebuie să faci manevre pe o stradă îngustă. Nu înjură nimeni. Ca să nu mai vorbesc de gesturi obscene…
Aceeaşi masă copioasă la întoarcerea acasă, în orele după-amiezii. Cu excepţia domeniului culinar, am început domol şi sper să am resurse în continuare pentru restul timpului. O vorbă a profesorului Țicăloiu: „Excursia culturală înseamnă muncă, domnule!”
În seara aceasta am făcut deja planul traseului pentru mâine.
Marţi 4 august 1998, München
Se cheamă că intru în atmosferă. Toate încep ușor-ușor să capete o valoare de normalitate. Ies singur în oraş şi, pe malul Isarului, identific uşor, după hartă, „Deutches Museum”. Este cel mai mare muzeu tehnic din lume. Mă interesează avioanele, automobilele, istoria tiparului, vapoarele. L-am parcurs doar parţial până în orele după-amiezii. Fac și câteva fotografii, primele la München.
Am început excursia moderat, fără excesele… pietonale înregistrate anul trecut la Paris. Probabil că mă voi mai „înverşuna” de mâine, când va fi prima zi plină, petrecută de dimineaţă până seara exclusiv în oraş.
La întoarcere, masă îmbelşugată acasă la profesor, stropită cu un soi de vin macedonean, de care aflu pentru prima dată. Spre seară, plimbare prin împrejurimile Garchingului, unde văd (la doar câţiva kilometri de München) o Germanie campestră, plină de farmec.
Foto: Ion-Șerban Țicăloiu – antologie din opera poetică, 2010
Printre picături, răsfoiesc albumele de artă şi enciclopediile din imensa bibliotecă a profesorului Ion-Șerban Țicăloiu. Unele volume sunt rarisime, ca de exemplu „Brockhaus Encyklopädie”, care nu există (îmi spune profesorul, care a verificat!) nici la Biblioteca Academiei Române din București.
Mă inundă o atmosferă mult diferită față de cea din România. Am grijă să mă protejez însă de asaltul năucitor al informaţiei, de vreme ce voi sta aici până către sfârşitul lunii august.
Notă:
Jurnalul ținut zilnic în Germania, din care aici sunt reproduse primele trei zile, cuprinde însemnări din perioada 2 – 25 august 1998, cât am fost găzduit de profesorul Ion-Șerban Țicăloiu. Jurnalul l-am publicat în totalitate în volumul „Dincoace de Cortina de Fier. Amintiri”, Editura Art, București, 2023.