Tatăl din cer ne-a izbăvit de sub puterea întunericului şi ne-a strămutat în împărăţia Fiului dragostei Sale. Coloseni 1.13 este singurul loc unde Domnul Isus este numit „Fiul dragostei Sale”. Dragostea lui Dumnezeu s-a arătat şi ea alcătuieşte terenul în care se afundă rădăcinile noastre în Domnul Isus. Aceasta este însuşirea de căpetenie a creştinului: Îl iubeşte pe Domnul Isus mai presus de toate, de aceea Îl şi ascultă. Îl iubeşti puţin, puţin Îl asculţi. „Cine Mă iubeşte păzeşte poruncile Mele” (Ioan 14.15), a spus el. Ascultarea este urmarea dragostei. Este dragoste, este ascultare. Acesta este un cântar foarte exact.Cine vine la Domnul Isus găseşte în El adevărata dragoste. El este vrednic să fie iubit în chip sfânt. „Preaiubiţi” de Dumnezeu, aşa se ştiu cei credincioşi (Coloseni 3.12; 1 Tesaloniceni 1.4). Cine le-a spus lor că sunt iubiţi? Cuvântul lui Dumnezeu. La Ioan 3.16 spune: „Atât de mult a iubit Dumnezeu lumea, că a dat pe singurul Său Fiu, pentru ca oricine crede în El să nu piară, ci să aibă viaţa veşnică”. Iubirea lui Dumnezeu s-a arătat în chip strălucitor la Golgota: „Nu este mai mare dragoste decât să-şi dea cineva viaţa pentru prietenii săi” (Ioan 15.13). Oamenii îşi închipuie că Dumnezeu Şi-ar arăta iubirea dacă ar deveni servitorul lor, împlinitorul dorinţelor lor. Fata ar zice: „Dacă m-ar iubi Dumnezeu, mi-ar da şi mie un soţ”. Bolnavul zice: „Dacă m-ar iubi Dumnezeu, m-ar face sănătos”. Săracul doreşte şi el ca Dumnezeu să-l scoată din nevoi. Credinciosul nu mai zice aşa; el spune: Iubirea Lui s-a arătat în faptul că Domnul Isus a murit şi pentru păcatele mele… Şi Domnul Isus Însuşi ne dă îndemnul: „Rămâneţi în dragostea Mea” (Ioan 15.9), adică rămâneţi convinşi că Eu vă iubesc, în orice stare v-aţi găsi… Aceasta face mult bine sufletului. Nu te înţelege nimeni pe pământ? Eşti insultat, eşti dispreţuit, neînţeles? Este destul să ştii că te înţelege şi te iubeşte Acela care în toate zilele este cu noi. Apostolul Pavel are aceste cuvinte: „Fraţi preaiubiţi de Domnul” (2 Tesaloniceni 2.13). Ar fi putut să zică „fraţii noştri iubiţi”, căci ar fi fost adevărat. Dar nu, el spune mai mult decât atât. Iubirea noastră este mărginită, pe când iubirea Domnului este nemărginită. Apostolul afirmă cu deplină siguranţă că tesalonicenii sunt preaiubiţi de Domnul; şi este mare lucru să te ştii iubit de Dumnezeu. „Domnul să vă îndrepte inimile spre dragostea lui Dumnezeu şi spre răbdarea lui Hristos” (2 Tesaloniceni 3.5), să vă conducă inimile aşa fel încât dragostea lui Dumnezeu şi răbdarea Domnului Hristos să vă stea mereu în faţă. Când prigoana şi suferinţa se prelungesc, oamenii pot să-şi piardă răbdarea. Tesalonicenii aveau nevoie să privească la dragostea lui Dumnezeu şi nimeni să nu-i despartă de gândul că Dumnezeu îi iubeşte. Mare îmbărbătare au avut credincioşii – în timpurile când au fost să fie omorâţi – din gândul că Dumnezeu îi iubeşte! Orice s-ar întâmpla, credinciosul trebuie să rămână încredinţat de adevărul că Domnul îl iubeşte. Necredinciosul poate să-i zică: Dacă te iubeşte, de ce atâta suferinţă? De ce atâta lipsă şi sărăcie? Credinciosul smerit va răspunde atunci: Nu sunt în stare să judec; ştiu totuşi că El mă iubeşte. Când o vrea El, mă va lămuri, dar de iubit ştiu că mă iubeşte. Trebuie să avem în faţă şi răbdarea Domnului Hristos. Negreşit, când este prigoană, suferinţă, avem nevoie de răbdare mai mult ca oricând. Gândul la suferinţele Lui îl încurajează pe cel credincios. El spune: Suferinţele mele, puse alături de suferinţele Domnului Hristos pentru păcatele mele, nici nu merită să fie numite suferinţe. Face să ne gândim la cât de scumpi suntem înaintea Domnului. Nu ne-am gândit la lucrul acesta; ne-am gândit, şi cu drept cuvânt, la slăbiciunile şi păcatele noastre. Şi, negreşit, nu suntem decât nişte furnici pe pământ, nişte boabe de nisip fără însemnătate. Ce suntem noi faţă de imensitatea acestui univers? Ce suntem noi, ca să ne bage Dumnezeu în seamă? Cu toate acestea, iată, El Se ocupă de noi. Dacă nu S-ar ocupa de noi El, Însuşi Dumnezeu, nimeni n-ar mai fi mântuit. Iubirea lui Dumnezeu o cunoaştem şi din preţul pe care l-a dat pentru noi. Credinciosul ştie că pentru el s-a dat un preţ mare, neînchipuit de mare: chiar Domnul Isus Hristos. El S-a dat pe Sine Însuşi ca preţ de răscumpărare pentru noi, sângele Lui este preţul cu care am fost răscumpăraţi. Pentru preţul acesta pe care l-a dat Dumnezeu pentru noi, suntem scumpi înaintea Lui. De asemenea, celor credincioşi Dumnezeu le-a dat Duhul Sfânt, care locuieşte în ei ca în nişte temple. Duhul Sfânt este Mângâietorul, Cel care ne supraveghează şi ne călăuzeşte. Deci suntem scumpi înaintea lui Dumnezeu: întâi, pentru că El este iubire; al doilea, fiindcă a dat un preţ mare, nespus de mare pentru noi; al treilea, fiindcă ne-a dat pe Duhul Sfânt ca să locuiască în noi ca în nişte temple, să ne înveţe şi să ne conducă în tot adevărul. Apostolul Pavel spune că în Domnul Isus „sunt ascunse toate comorile înţelepciunii şi ale ştiinţei” (Coloseni 2.3). „Ştiinţă” s-ar mai putea traduce cu „cunoştinţă”. Comorile sunt lucruri de mare valoare. În Domnul Isus sunt cuprinse lucruri de valoare, bogăţii aşa de mari, că nu se pot compara cu nimic din ce este pe pământ. Mântuirea, pacea, viaţa veşnică, împăcarea, lumina, puterea, mângâierea, toate acestea şi mai mult decât acestea sunt cuprinse în El; ele nu se pot cumpăra cu nimic din ce este pe pământ şi toate sunt date în dar. Cel credincios are însă aceste comori care nu pot fi cântărite. Oricât s-ar sili omul să le aibă, nu le poate dobândi. Ele ori sunt primite în dar şi atunci le ai, ori nu sunt primite şi atunci nu le ai, orice ai face. De pildă, să se silească omul oricât s-ar sili, la siguranţa iertării păcatelor nu poate ajunge. Şi aşa este cu oricare dintre aceste bogăţii.
Adunarea Creştină Betel Câmpulung, strada Matei Drăghiceanu, nr. 3, Câmpulung Muscel
Articolul următor