25/01/2025

O legendă vie, cu care Naghi a distrat lumea pe stadion, acum 50 de ani, revine la Câmpulung

Editorialul de vineri
Noroc cu „ouăle” din Piaţa Primăriei, care vestesc, de o lună, de când au fost montate din dispoziţia viceprimarului-primar, că vine Paştele. E un progres faţă de anii trecuţi, când aleşii nu s-au învrednicit să orneze măcar centrul, ca să se simtă briza de sărbătoare şi peste târgul închistat. Dacă nu avea pe cap beleaua „Kretzulescu”, Liviu Ţâroiu nu se limita la placajele colorate înşirate pe lângă Primărie, ci „împrumuta” de la amicul Georgescu iepuroii, ouăle şi restul decoraţiunilor de sărbătoare, care au împodobit Mioveniul în anii trecuţi şi care sigur au fost înlocuite în 2015 cu altele noi. Sau de la colegul viceprimar, primar ca şi el, de la Piteşti, care nu este nici pe departe atât de monden ca încarceratul Pendiuc. Decât să arunce la gunoi maimuţoii care au făcut deliciul copiilor cu ochii zgâiţi la “Bugs Bunny” multiplicaţi prin parcurile şi spaţiile verzi ale vecinilor cu stare, mai bine ni-i dădeau nouă. Deşi la ce tembeli populează ghetoul întins ca o molimă între blocurile de la ARO şi blocurile de la Grădişte, n-aveau nicio şansă să-i prindă Paştele nejumuliţi. 
Ideea era că, dacă actualul lider nu avea deasupra capului ghilotina „Kretzulescu”, care i-a făcut pe rivalii guralivi să sară precum iepurii sub masa Consiliului, în momentul votului decisiv pentru viitorul proiectului, primenea „sătucul” Câmpulung cu ceva mai multă tragere de inimă. Fiind Vinerea Mare, n-are rost să ne amărâm văzând ce înţeleg speriaţii şi de umbrele lor, aterizaţi, în lipsa altora mai buni, la conducerea municipiului, din sensul termenului „sacrificiu”. În Săptămâna Patimilor, aflată sub semnul sacrificiului, liderii noştri au fugit ca potârnichile de o decizie obligatoriu de luat într-un caz periculos, despre care este greu de crezut că va scăpa de o anchetă DNA. Dar trebuiau să decidă dacă continuau bătaia de batjocură cu firma care le-a dat o grămadă de motive ca să fie biciuită până la ieşirea din Câmpulung pentru prăpădul comis sau dacă se opreau la prejudiciul de 75 de miliarde.
Însă n-au făcut-o, deşi liberalii au suficienţi oameni în Consiliu încât să hotărască tot ce mişcă în municipiu. Unii ridicau mâna de parcă i-ar fi călcat cu sete pe sub masă colegii mai inimoşi, dar când Dragoş, secretarul Consiliului, se pregătea să numere, retrăgeau mâna imediat. Votul a fost compromis, juristul neavând cum să contabilizeze bâlbâiala aleşilor. S-a ajuns în situaţia ridicolă în care, neputându-se relua votul, fiind ilegal să supui la vot de două ori aceeaşi hotărâre în timpul aceleiaşi şedinţe, să se organizeze a doua şedinţă, la distanţă de 30 de minute de prima, rezultatul fiind un eşec cu repetiţie. Liberalilor care se văd unul pe scaunul de primar, altul pe scaunul de vice, le-a convenit să decidă Ţâroiu, pentru ca Ţâroiu să fie ars pe rug, tras pe roată şi în ţeapă, ghilotinat, pus pe scaunul înroşit şi aruncat în temniţă, când proiectul va fi declarat oficial un rateu cu iz penal.
Oare, cum or fi fost selectaţi aceşti indivizi care au tocit tapiţeria fotoliilor roşii din sala Consiliului, când au fost puşi pe listele de candidaţi? A mers şefimea partidului prin cartiere, prin satele şi pe uliţele municipiului şi a strigat: Care este cel mai mare măscărici pe care îl are partidul nostru în cartierul ăsta, că vrem să-l facem consilier?! Căci înţelepţii cetăţii, cum se proceda în vechime, sigur nu sunt. La ultimele două şedinţe, ţinute luni, am văzut nişte “papă-lapte”, care vor să conducă municipiul fără să aibă nicio răspundere.   
Suntem înaintea Paştelui, să uităm de ei şi să scăpăm de ei la anul! Fiind sărbătoare, să spunem şi ceva de bine, fiindcă săptămâna viitoare se va întâmpla un eveniment de eveniment la Câmpulung. Chiar dacă nu sunteţi iubitori de folclor, merită să fiţi părtaşi Festivalului Naţional „Sus la munte, la Muscel”, care are cap de afiş o legendă. Argeşeanca de la Topoloveni, Tita Bărbulescu. Îmi povestea un fost angajat de la ARO, fost fotbalist în anii ’60 în echipa uzinei, că Naghi, pe lângă faptul că a iubit sportul la nebunie, aducea pe stadion artişti aflaţi în glorie, ca să distreze spectatorii. Unul dintre aceste concerte a fost susţinut de Tita Bărbulescu şi Ileana Constantinescu. Publicul a fost în delir în timpul recitalurilor îndrăgitelor interprete, femei tinere pe atunci, încât, de atâta jucat, s-au rupt tribuna şi gardul de lemn al Liceului Pedagogic. Săptămâna viitoare, joi, mai precis, Tita Bărbulescu, la cei 79 de ani ai săi, va urca pe scena Clubului ARO.

Postări asemănătoare

Acest site utilizeaza cookie-uri. Prin continuarea navigarii sunteti de acord cu utilizarea cookie. Pentru mai multe informatii puteti consulta Politica de confidentialitate a datelor personale. Accept Mai mult

error: Content is protected !!