O femeiuşcă de moravuri uşoare a devenit vestită în cartierul liniştit, în care trăiesc foarte mulţi pensionari, ocolit şi de ţigănime. Înainte de a se muta la bloc, a stat la o casă de pe centură, unde a funcţionat, ani buni, un bordel ordinar, unde te şi detensionai, dar şi plecai plin de boli ruşinoase. Tipa, în tinereţea ei, a trăit cu proprietarul imobilului “trei într-unul”, casă de locuit, bodegă şi bordel, unde prestau nişte amărăştence tot ca protagonista noastră: urâte, buboase, îndopate şi grase, ca pentru cele mai modeste buzunare. Când afacerea amantului a falimentat, muieruşca s-a mutat la alt individ, a trântit un copil, dar n-a făcut mulţi purici nici lângă acesta. La fel ca la barza chioară, căreia i se face cuibul, indiferent cât de demolat ori strămutat este, insa s-a trezit proprietară peste un apartament în cartierul despre care vorbeam, lăsat moştenire de familia care o înfiase de
mică. Din gură în gură, a aflat de un vecin văduv, un moşulică plin de lovele, căzut rapid în mrejele femeii, care nu se împăca cu singurătatea şi foamea. În sfârşit, ea s-a mutat la bătrânelul, pe care l-a “uşurat” de câteva zeci de milioane. Amorul cu năbădăi s-a mutat la Poliţie, unde pensionarul prăduit a reclamat-o pe ibovnica ce putea să-i fie fiică. S-a nimerit ca la audieri să fie chemaţi amândoi în aceeaşi zi. Primul care a intrat la declaraţii a fost moşul. În timp ce el povestea furtul, ea asculta la uşă. Când n-a mai suportat lamentările iubitului jefuit, a băgat capul pe uşă şi a început să urle la el: “Fir-ai al dracului, când îmi făceai aia şi aia (femeia are un limbaj mirezabil, care nu poate fi reprodus), nu-ţi mai lipseau banii?!” Cum l-a îmbrobodit pe moş, că a iertat-o şi a primit-o acasă. Un bun prilej pentru amantă ca să se răzbune că a plimbat-o pe la Poliţie şi i-a mai ciordit vreo 50 de milioane.
Musceleanul de pe bulevard
Articolul precedent