02/07/2026

Vorba lui „Mitică de la Ligă”: „Luaţi apă-n gură, că faceţi praf!”

Editorialul de marţi
Ce s-au mai băşicat ai noştri aleşi că i-a pus prefectul la punct în chestiunea alimentării cu apă! Oare, prefectului nu i-o fi fost jenă să dea ordine unor brontozauri într-ale administraţiei locale, rămaşi la conducere de când s-au topit gheţarii preistorici?! Păi, ştie prefectul cu cine se pune?! Dacă strângi fumurile de la toţi, se face mai multă „fumăraie” decât a împrăştiat în văzduhul Câmpulungului incendiul lui Tofan. La a patra întrunire într-o şedinţă de Consiliu în formula fără Călin Andrei primar, consilierii au început serios să polueze fonic atmosfera unor aşa-zise dezbateri, dând frâu liber gâlcilor blocate câteva mandate de mâna liberalului şef înfiptă (nu degeaba) în gâtlejurile subalternilor pe linie de partid.
Ascultându-i ce importanţă, ce autoritate, ce soclu îşi atribuie sub bustul matusalemic, când sunt, vorba aceea, vai de fundul lor, mai că-mi vine a recunoaşte că l-am acuzat de pomană pe Călin Andrei că a practicat, 11 ani, politica „pumnului în gură”. Punându-le botniţă celor cărora le-a făcut o favoare aducându-i în Consiliu doar ca să ridice mâna, nu să şi gândească pentru ce o ridică, îşi făcea un bine lui, ca primar şi preşedinte de partid, făcea un bine PNL-ului şi Câmpulugului. Îi oprea să debiteze 230 de litri de prostii pe secundă (că tot este un subiect de interes consumul de apă al Câmpulungului).
Cea mai recentă ocazie publică în care aleşii noştri chiar au crezut (cu voce tare) că sunt importanţi pentru noi, contribuabilii de rând, lipsiţi de inspiraţie, alegeri după alegeri, a fost săptămâna trecută, când vicele cu atribuţii de primar a sunat convocarea. Am spus că Ţâroiu e dat naibii, chemând la decizii toată gloata, ca să se afunde cu toţii când duhoarea de penal din proiectele de răsunet ale Câmpulungului va ajunge să irite mucoasa nazală a DNA-ului. De data aceasta, a cam fost forţat să facă pe sirena de 23 August de Prefectură, al cărei raport a avut efectul unui duş rece pe cârca cocârjată de problemele municipiului a Consiliului Local, căruia, iată, prefectul a ajuns „să-i pună în atenţie” că are responsabilitatea unei comunităţi.
Exprimarea prefectului, de nota 10 cu felicitări, a făcut să-i sară globii oculari lui Iustinian Stănescu, nevenindu-i să creadă ce „tupeu” are prefectul! Adică, după ce a „îndrăznit” să ordone un control în harababura de la Câmpulung, unde orăşenii, plus vecinii din cinci comune, au fost lăsaţi fără apă, o dată, 48 de ore, a doua oară, 24 de ore, a dat o notă de constatare şi o hotărâre, prin care i-a pus în faţa unui fapt împlinit. Fără să-i cheme la discuţii! Poate, prefectul ştia că n-are cu cine discuta. „A atras atenţia Consiliului Local”, a citat el din hârtia prefectului. „Aoleu!”, a sărit ca electrocutat Stănescu aflat într-o fază de supraestimare a calităţii sale în administraţia publică. A informat Consiliul Local, l-a corectat Stănescu pe prefect, a cărui exprimare cică desconsideră Consiliul Local.
În realitate, asta este valoarea Consiliului Local Câmpulung, care, cel puţin pe acest subiect, al alimentării cu apă, poartă o vină mai mare decât a Edilului. Alimentarea de rezervă trebuia făcută de mult şi, din atâţia, doar Bălan a spus de câteva ori, până când s-a plictisit, nefiind băgat în seamă, că, înainte de a se întreprinde asfaltări – şi s-au făcut anual asfaltări de ordinul zecilor de miliarde – trebuie pusă la punct reţeaua de apă. În rest, nimeni, niciodată, deşi prea mulţi dintre ei au depăşit trei mandate, n-a spus vreodată ceva pe această temă.
Inclusiv Melania Voinescu, în ale cărei intervenţii am numărat sintagma „alimentare de rezervă” de vreo şapte ori, a direcţionat vina pentru ceea ce s-a întâmplat şi se va mai întâmpla către Consiliul Local. Cine a avut urechi să audă a înţeles ce a vrut „Doamna de Fier” din fruntea Edilului să transmită. şi bine le-a făcut, fiindcă i-a simţit că nu sunt în stare să-şi asume răspunderea destituirii unui manager – ca să-l îmbuneze pe prefect, ca să îmbuneze comunitatea, cu un cap servit pe tavă – care are suficientă forţă să-i conducă şi pe ei, nu numai o societate care acţionează după modelul „Fred şi Barney” la cârpăceli ale bătrânelor conducte.
În loc să cadă niscaiva capete de la Edilul, s-au plecat capetele acţionarilor majoritari în faţa directoarei, care a mai câştigat un meci cu adunătura de „izmene blegi”.

Postări asemănătoare

error: Content is protected !!