Dintre toate minunile, tocmai aceasta, cu o femeie gârbovă de 18 ani ridicată din neputinţă, Părinţii Bisericii ne-au dăruit-o spre luminare. Mai înainte de minune, Hristos Domnul povestise galileenilor despre un smochin care tocmai de 18 ani nu făcuse roadă şi stăpânul său voia să-l scoată din arie şi să-l arunce. Doar că intervenise o slugă şi, prizărind pământul din jur şi hrănindu-l cu gunoi, smochinul căpătase încă o şansă de rodire (Luca 13. 6-9). Dar femeia aceasta, smochin cocoşat de boală, nu avea un astfel de păzitor al vindecării ei, mai toţi ocolind-o şi fiind mereu scoasă din cele ale sinagogii şi comunităţii iudeilor. Că e aşa ne-o dovedeşte textul Scripturii, atunci când ne descrie reacţia plină de penibil a mai marelui sinagogii – omul unui dumnezeu pitic, care cârteşte fiindcă vindecarea s-a făcut în zi de Sabath. Ori Hristos, Ebed-Iahve, robul Domnului Dumnezeu, venise tocmai pentru ca astfel de smochini nefolositori să primească încă o dată harul rodirii întru Împărăţia veşnică. Teribil Dumnezeul cel Viu, refuză să fie redus la prescripţii stupide, refuză să fie stupidizat de piticii sufleteşti.
Tocmai o femeie se dovedeşte a fi motiv de lecţie, bucurie de suferinţă vindecată. Intrăm în linie dreaptă spre minunea Naşterii. Trebuie să înţelegem unitatea de nezdruncinat a lui Dumnezeu cu noi, neamul Său cel omenesc. Cu noi, care ne dispreţuim unii pe alţii, care nu mai încăpem unii de alţii, cu noi care ne umflăm în pene crezând că suntem oamenii Lui, uitând că suntem al Lui numai în măsura în care suntem unii ai altora, discreţi şi smeriţi, fragili ca un zâmbet de înger pe buza de rouă a Raiului. E cumplită vremea prin care trecem. Avizi de putere, neatenţi şi sterili în vorbiri, excesivi în încrederea în sine, uităm că Dumnezeu – în marea Sa înţelepciune, a ales o femeie ca să intre şi să locuiască în lume, pentru ca lumea să redescopere locuirea în Dumnezeu. Maica Domnului, minunea din colind care umple lumea cu bucuria sa, se gârboveşte în grija ei de a-L creşte pe Iisus spre a se vădi Hristos, Dumnezeu care este cu noi, nouă Mântuitor. Ea este cea care, crescând în smerenie, ne dăruieşte fiecare zi drept o Duminică a ridicării noastre din gârboveala morţii. Ea acceptă, prin teribilul „fie mie după cuvântul tău…”, să devină grădinarul ce îngrijeşte firea umană, smochin pierdut în uscăciune, pentru ca Dumnezeu să-i mai dăruiască o şansă.
Vindecarea femeii îi face să se înroşească de ruşine pe toţi care nu credeau în dumnezeirea lui Hristos Iisus. Astăzi roşesc tot mai puţin necredincioşii. Doar nouă obrajii ni-s arşi de taina dogoririi cu Duh Sfânt a nădejdilor noastre. Ne aprindem de dragostea aşteptării Venirii Lui. N-avem a ne teme, ştim că ne este Dumnezeu Viu şi adevărat, că Fecioara ce ni L-a dăruit este femeia desgârbovirii noastre din robia păcatului, Maică Luminii şi Duminică minunii. Strângeţi rândurile, ţineţi aproape. Vine Împăratul Măririi, iubitorul de gârbovi îndreptaţi!
Pr. Constantin Necula
… s-au ruşinat toţi care erau împotriva Lui (Luca 13.10-17)
