23.5 C
Campulung Muscel
13/09/2024

Colinde, şampanie şi ameninţări

Editorialul de marţi
Ameninţare. Este cuvântul care s-a auzit de mai multe ori pe parcursul ultimei şedinţe a Consiliului Local Câmpulung din anul de care tocmai am scăpat. Bine c-am scăpat, căci n-a fost un an grozav, de care să ne pară rău că s-a încheiat. Cine şi pe cine a ameninţat? Au fost ameninţări reale sau atmosferă teatrală, de care aveau nevoie şi „călăii” lui Ţâroiu, şi victimele pesediste decapitate de viceprimar? Vorbe cu subînţeles, vorbe rostite cu vocea tremurând de mânie, precum şi schimburi de replici tăioase, în care consilierii au renunţat la persoana a doua plural când li s-au adresat unii altora, au existat de la începutul până la sfârşitul discuţiilor purtate pe marginea celui mai important subiect politic şi administrativ al anului: schimbarea vicelui de majoritatea D.A., un lup bătrân şi flămând, vârât sub blana „noului PNL”.
Primul care a scăpat controlul tonului a fost pesedistul Nicolae Dumitrescu, însărcinat de partid să facă apărarea lui Liviu Ţâroiu, care s-a scutit de umilinţă cu un drum la Piteşti, la ceas de seară, probabil, pentru cumpărăturile de Crăciun. Iar din pricina cozilor la supermarketurile ticsite de clienţi, cu trei zile înainte de sărbători, n-a mai ajuns la şedinţa la care era schimbat! Dumitrescu, posesorul unui discurs care îl concurează serios pe al lui Călin Andrei, datorită faptului că tonul apăsat, clar, puternic impune incomparabil mai multă autoritate (ce-i drept, îl ajută şi privirea încruntată), şi-a stăpânit bine iritarea pricinuită de pierderea unei funcţii atât de importante pentru PSD. Până la un punct. Până la punctul în care preşedintele de şedinţă, pesemne, plictisit de oratoria colegului de la PSD abundând în articole din două legi, a făcut greşeala să-l întrerupă.
Ca o paranteză, consilierii au renunţat la tradiţia respectată an de an, ca ultima şedinţă de Consiliu să fie prezidată de Maria Cotenescu. Era un gest cavaleresc să încredinţeze unei doamne conducerea celei mai pacifiste întruniri din an, care începea în sunet de colinde, fie cu seminariştii de la „Iustin Patriarhul”, fie cu coriştii lui Liviu Cioacă, şi se încheia în clinchet de pahare de şampanie. În 2014, au rupt obiceiul, punându-l preşedinte pe decanul de vârstă Ion Dumitraşcu, intrat în conflict cu Nicolae Dumitrescu, după ce acesta a rostit următoarea frază: „Din punctul nostru de vedere, nu vom lăsa lucrurile aşa cum doriţi dumneavoastră”. Fostul democrat-liberal, care s-o fi grăbit să ajungă acasă, unde îl aşteptau pregătirile de Crăciun, ţinute pe loc de logoreea inutilă a pesedistului, pentru că Ţâroiu urma să fie dat jos cu o majoritate mai mare decât au anticipat aliaţii ACL-işti, i-a cerut pesedistului şi aşa cătrănit de ce i se întâmpla mai mult partidului, trădat de Călin Andrei, decât colegului detronat, să nu treacă la ameninţări.                                                 
Nicolae Dumitrescu a avut o încercare de a se apăra calm, cum că n-a ameninţat pe nimeni, dar, realizând că Dumitraşcu îl pune la punct, s-a răzgândit şi a săltat tonul vocii de s-au cutremurat camerele de filmat pe trepiede. Atât de nervos era, încât a trecut, fără să-şi dea seama, de la „dumneavoastră” la „dumneata”. „Cum, dumneavoastră îmi daţi mie ordin ce să spun?! De când îmi dai mie dumneata ordin ce să vorbesc?! Te rog să mă crezi că am voie să spun!”, a spart timpanele celor din sală pesedistul. Dumitraşcu, a cărui misiune era să medieze dezbaterile, nu să amplifice tensiunile şi sensibilităţile colegilor, i-a cerut să nu ridice tonul. În replică, Dumitrescu i-a reproşat că el a ridicat tonul. La care Dumitraşcu i-a răspuns ironic că, probabil, l-a lăsat auzul.
Al doilea episod cu „ameninţări” a fost livrat de liberalul Bogdan David, care, în discursul său de viceprimar proaspăt ales prin vot acordat în unanimitate în favoarea sa, a povestit cum Liviu Ţâroiu a asigurat, în cadrul unor discuţii particulare, că-şi va da el demisia din funcţie, ca să scape de ruşinea de a fi înlocuit cu altul la şedinţa de Consiliu. Apoi, PSD s-ar fi răzgândit şi a trecut la „ameninţări”!
Tot un liberal, reproducând nişte cuvinte aruncate pe hol, la scurt timp după ieşirea din sală, în timpul alegerii noului vice, a pesediştilor Nicolae Dumitrescu şi Maria Cotenescu şi a conservatorului Manuel Zenovie, a pomenit, pentru a treia oară într-o oră, termenul „ameninţare”. Omul n-a vrut să dea nume, ci i-a întrebat pe colegi, fiindcă tot au fost atacaţi liberalii cu chestiunea moralităţii, de fapt, a imoralităţii schimbării viceprimarului, prin încălcarea pactului uselist. Ce vi se pare moral?, i-a chestionat Stănescu pe consilierii rămaşi la şedinţă. „Să schimbi un viceprimar, pentru că este o altă majoritate sau să fii jignit sau ameninţat: „Lasă că nimic nu rămâne nepedepsit! Iar pedepsele se vor da în Primărie şi în Consiliu!”, a sporit intriga acţiunii liberalul cu ocările aruncate la supărare de pesedişti, pe culoarele instituţiei, căci doar nu doamnele responsabile cu cafeaua erau cele care au „ameninţat” cu pedepse din cauză că a fost schimbat Ţâroiu. Păcat că dezbaterea n-a fost condimentată şi cu alte replici culese de liberali, de pildă, de la toaleta Primăriei, căci transmisiunea în direct a şedinţei ar fi spulberat rating-ul lui Măruţă când aduce manelişti.

Postări asemănătoare

Acest site utilizeaza cookie-uri. Prin continuarea navigarii sunteti de acord cu utilizarea cookie. Pentru mai multe informatii puteti consulta Politica de confidentialitate a datelor personale. Accept Mai mult

error: Content is protected !!