Deşi eram convinşi că ciondăneala între putere şi opoziţie este doar pentru tv, paharele post şedinţe nemaiţinând cont de culoarea politică, Marinică Fologea ne strică teoria cu o mărturisire publică despre cum era odată atmosfera în Consiliul Local, care nu mai este valabilă astăzi. Adică paharele sunt o amintire, şi nu pentru că ar fi dispărut consumatorii din partide, ci pentru că succesorii celor care se şi certau, se şi pupau nu au noţiunea înţelegerii, a împăcării, a strângerii de mână după o răfuială politicienească. Acum, fie vorba între noi, răfuielile aduc atât de tare a miorlăială pisicească, cu accente de oftică, încât nu au ce patimi să mai stingă bărbăteşte, pentru ca revederea, la masa de lucru, să decurgă ca între prieteni. Mai cu seamă, ca să-l cităm pe cel de curând alăturat tagmei slujitoare a condeiului, că idealul este comun.
Dacă, la prima carte, Marinică Fologea a primit comandă ca următoarea să aibă subiect ARO – comandă căreia i s-a conformat parţial -, nici la a doua n-a scăpat uşor, dorinţa cititorului fiind, de această dată, adunarea între două coperte a experienţelor sale cu primarii şi colegii consilieri. Provocat pe acest subiect puţin spus generos, omul zilei nu s-a putut abţine de la a oferi public câteva frânturi despre acele timpuri aflate în antiteză cu prezentul. Năpădit de nostalgii într-un moment emoţionant pentru oricine s-ar afla în faţa unui public căruia trebuie să-i justifice stări personale, cum este motivaţia aşternerii pe hârtie a unor fragmente din viaţă, proaspătul scriitor spunea, la un moment dat, că a fost o perioadă în care consilierii locali erau uniţi. Chiar dacă se mai bălăcăreau în câte o şedinţă, după dialogul tensionat mergeau şi se răcoreau la un pahar de vin. Acum, nu mai este aşa ceva, este convins Fologea, care, deşi a renunţat la calitatea de ales local de mai mult timp, este la curent cu alterarea aerului în Consiliu. Şi nu numai aici, ci şi între partide şi în societate în general. Nu suportă comparaţie cu perioadele descrise în primele două cărţi a căror acţiune este plasată înainte de revoluţie, când oamenii erau legaţi de un puternic sentiment de unitate, de respect şi într-ajutorare. Povestea el că, atunci când avea un coleg nuntă, sărea unul să-i taie un viţel, altul să-i facă rost de ouă. Contrar acelor timpuri în care, poate, greutăţile şi constrângerile fostului regim îi făceau pe oameni mai uniţi, în prezent, s-a ajuns la atâta duşmănie, încât, vorba lui Fologea, băgatul băţului prin gard nu e suficient de satisfăcător pentru ranchiunosul tentat să i-l vâre printre picioare celui căruia îi poartă indivie.
Din politeţe faţă de invitaţi, autorul memoriilor proaspăt lansate punea degradarea umană pe seama firii mai iuţi a omului, pe fondul comprimării timpului. Însă ştim cu toţii că n-are a face timpul cu caracterul omului construit prin educaţie, prin auto-educaţie, prin puterea de a-şi corecta defectele, realizând că dăunează comunicării şi conlucrării pentru comunitate. Or ce pretenţii de caracter să ai de la unii care se bârfesc între ei, membri ai aceluiaşi partid, geloşi pe popularitatea politică şi/sau profesională dobândită de un camarad?! De la prezentul, în care s-a ajuns la săpături frenetice de gropi destinate propriilor tovarăşi de partid, Marinică Fologea, predat complet în faţa melancoliei cu care i-a molipsit şi pe alţii, a preferat un salt în trecutul nu foarte trecut, pe când era şef de cabinet parlamentar al lui Ion Mînzînă şi avea invitaţi la el în bătătură, la tăierea porcului, parlamentari şi de la alte partide. La fel ca în cazul vinului împăcării, înlocuit cu otrava urii de consilieri, „pomana porcului” s-a lăsat cu parastas în amintirea unor vremuri schimbătoare ca vremea. Până la urmă, cu toată eleganţa pe care a căutat s-o păstreze pe durata speech-ului de mulţumire adresat invitaţilor care l-au onorat într-un moment esenţial pentru noua carieră, a admis şi el că este vorba despre răutate. Partea proastă pentru ei, politicienii, nu pentru votanţi, cărora, dându-şi arama pe faţă, le uşurează alegerea, este că răutatea le compromite retorica destinată cetăţeanului care dă votul politicianului pentru a ajunge în administraţie.
Dacă tot a vorbit despre „alte partide”, reunite de ocazii fericite, n-am remarcat în publicul de la „Ciobănaşu” decât exponenţii formaţiunilor ale căror doctrine au fost experimentate de autor: PSD şi PRM. PSD&Friends. Şi singurul liberal bun de luat ca exemplu de politician de opoziţie, care, probabil, a rămas liberal convins, în ciuda pierderii carnetului de partid, Călin Andrei, a cărui diplomaţie n-a fost împrumutată şi de urmaşi. Să zicem că lansarea cărţii lui Fologea a fost şi un eveniment de partid, deşi partidul, prin Marin, a contribuit la transmiterea unor informaţii care, nu se ştie, vor ajuta în viitor scrierea unei lucrări ample despre Uzina ARO. Însă nu s-a „servit” de către aleşi nici evenimentul de a doua zi, organizat prin invitaţie deschisă, de europarlamentarul Mircea Diaconu, care avea de comunicat ceva care interesa autoritatea locală. Care nu înseamnă doar primarul Ţâroiu şi viceprimarul Blidaru, prezenţi împreună cu doar doi consilieri locali, Cicu şi Stanciu. Subţire reprezentată şi administraţia publică, şi societatea civilă câmpulungeană, al cărei obraz a fost salvat de lumea din afară, care petrecea weekend-ul la Câmpulung. Nu timpul s-a comprimat, ci bunul simţ.
Articolul precedent