Câtă bucurie în cer şi pre pământ odată cu venirea în lume a Pruncului Iisus izbăvitorul omenirii de păcat şi împăciuitorul omului cu Dumnezeu Tatăl. Mii de ani a aşteptat neamul omenesc această clipă, căci robit era de tirania diavolului şi nimic nu putea restaura legătura omului cu Dumnezeu, decât întruparea Fiului lui Dumnezeu. N-a fost nici o zi asemenea celei zile când S-a născut Domnul Hristos. Dar dacă S-a întrupat Iisus Hristos, tot omul are şanse mari de a se mântui şi a redobândi înfierea. Să-l preamărim pe Domnul pentru tot ceea ce a făcut pentru noi, şi să încercăm, să-I facem loc în inimile noastre, să Se nască acolo, cu harul şi puterea Lui. Căci ce ar folosi oare pentru noi de S-ar naşte de mii de ori la Betleem şi n-ar avea unde să-Şi plece capul, în inimile noastre, inimi pe care din iubire Dumnezeu le-a zidit. O veche legendă spune că în ziua de Crăciun clopotele scufundate în adâncurile mărilor, încep a suna. Sună arama în adânc de ape, parcă ar fi dorit măcar odată pe an să-şi unească glasul cu dangătul clopotelor de pre pământ, care vestesc Naşterea Domnului. Este o legendă, dar ea exprimă un mare adevăr…, căci întreaga creaţie freamătă de bucuria întrupării Pruncului Iisus pre pământ. Însă această mare sărbătoare a creştinătăţii am simţit-o din plin în zilele pe care tocmai le-am parcurs, zile pline de încărcătură duhovnicească, când la geam ne-au sosit colindătorii şi ne-au cântat aşa de frumos colindele noastre româneşti. Nici o ţară din lume nu beneficiază de această mare bucurie a vestirii Naşterii Domnului. Ochii noştri se bucură la vederea luminiţelor şi a bradului împodobit, inima, însă, tresaltă de bucurie şi cântă odată cu cei ce vestesc Naşterea Pruncului Iisus Hristos şi acest lucru, de fapt, dă sens Sărbătorii Naşterii Domnului. În articolul de astăzi vreau să vă împărtăşesc câteva cuvinte despre primul mucenic al Bisericii, Sfântul întâiul mucenic şi arhidiacon Ştefan, pe care l-am prăznuit a treia zi de Crăciun. În greceşte numele de Ştefan înseamnă cunună şi cu adevărat, acest nume i se potriveşte Sfântului Ştefan, pentru că el a devenit cea dintâi floare neveştejită în cununa de slavă eternă care străluceşte pe crucea izbăvitoare de pe Golgota. El este cel dintâi dintre cei şapte diaconi, care au fost aleşi de Apostoli să le fie de ajutor. Aflăm din Sfânta Tradiţie şi-l vedem şi în tradiţia iconografică: era tânăr, frumos la chip, dar mai ales avea o deosebită frumuseţe sufletească. Fiind de neam iudeu se presupune că a învăţat ca şi Sfântul Apostol Pavel la şcoala rabinică a marelui învăţat din vremea aceea, Gamaliil. Era un gânditor adânc şi vorbitor îndemânatic, bun psiholog, cu un sentiment religios excepţional de cald şi de puternic, însufleţit, sensibil, bun la suflet şi delicat cum rar întâlneşti la o personalitate oricât de puternică şi de complexă ar fi. Ceea ce rostea prin cuvânt, îndeplinea prin faptă. El l-a cunoscut bine pe Mântuitorul Hristos şi e de bună seamă adevărat că şcoala cea mai înaltă a făcut-o la picioarele lui Iisus Hristos şi a continuat la şcoala apostolilor. Dar ceea ce îl caracteriza cu adevărat cel mai mult era că avea o credinţă şi o râvnă atât de mari pentru lucrarea Domnului Hristos, încât Dumnezeu l-a învrednicit să săvârşească minuni şi semne mari în popor. Zelul lui în predicarea Evangheliei il insufla nu numai Duhul Sfânt, dar şi faptul că a fost martor al Învierii Domnului, al Înălţării Sale la cer şi al Pogorârii Duhului Sfânt. Ca şi apostolii, el Îl predica pe Mesia Cel prezis de prooroci, pe Hristos Cel înviat din morţi. De aceea, fariseii şi conducătorii poporului evreu nu-l priveau cu ochi buni şi „le părea rău că învăţa poporul şi vestea întru Iisus învierea morţilor” (Faptele Apostolilor IV, 1-2). Apărând credinţa cea adevărată cu privire la Mîntuitorul Hristos Care s-a născut din pururea Fecioara Maria, S-a răstignit pentru păcatele întregii omeniri şi s-a înălţat la ceruri şi stă de-a dreapta Tatălui ceresc, aceşti iudei s-au hotărât să-l piardă. A fost acuzat fals de blasfemie contra lui Moise şi a lui Dumnezeu şi dus în faţa sinedriului – înaltul tribunal iudeu de judecată – spre a fi judecat. L-au judecat şi l-au găsit vinovat de blasfemie şi scoţându-l afară din cetate, l-au bătut cu pietre până l-au omorât. „Şi îl băteau cu pietre pe Ştefan, care se ruga şi zicea: Doamne, Iisuse, primeşte duhul meu! Şi, îngenunchind, a strigat cu glas mare: Doamne, nu le socoti lor păcatul acesta! Şi zicând acestea, a murit” (Faptele Apostolilor 7,51-60). Să ne ajute Dumnezeu să avem credinţa Sfântului Ştefan şi să avem puterea de a ierta aşa cum el a iertat şi s-a rugat pentru cei care l-au ucis. Vă doresc să aveţi Sărbători cu pace şi linişte alături de cei dragi, să fim mai buni şi mai uniţi între noi, iar la trecerea dintre ani şi de Anul Nou vă aşteptăm la rugăciune în Sfânta Biserică. La mulţi ani şi buni!
Protosinghelul Serafim Caiea, Stareţul Mănăstirii „Negru Vodă” din Câmpulung Muscel
Sfântul Arhidiacon şi Întâiul Mucenic Ştefan
