Sub pretextul restructurării fabricii, în 2003, conducerea de la ARO a conceput un program care presupunea o concediere colectivă şi scoaterea la licitaţie a 14 imobile disponibile, unele dezafectate, care, într-un final, au ajuns să fie vândute de lichidatorul Gheorghe Banu, odată declanşat falimentul, pe 15 iunie 2006. Numărul muncitorilor direct productivi se redusese, din februarie, până în iunie 2003, de la 3.455 la 2.358, cel al muncitorilor indirect productivi, de la 1.734 la 1.196, cel al personalului TESA de conducere, de la 92 la 75, iar cel al personalului TESA de execuţie şi maiştri, de la 727 la 511.
Locuinţe colective, cu spaţii comerciale la parter, în fostul sediu I.J.P.I.P.S.
Peste drum de Vila Paul, în continuarea Bisericii Domneşti, a funcţionat sediul I.J.P.I.P.S. – Întreprinderea Judeţeană de Producţie Industrială şi Prestări Servicii, care, pe parcursul timpului, şi-a schimbat proprietarii. Imobilul, care astăzi trece printr-un proces de reconstrucţie, întrucât dezvoltatorul căruia îi aparţine vrea să creeze un complex de locuinţe şi birouri, a fost ridicat în anul 1940. Aici a funcţionat sediul administrativ al F.M.C.
În 2003, conducerea de la ARO a inclus proprietatea din strada Negru Vodă, nr.101, pe lista de “active disponibile”, pe care se pregătea să le vândă, în baza Programului de Administrare Specială şi a Programului de Restructurare convenit cu A.P.A.P.S. Evaluatorul a dat, în urmă cu 11 ani, ca preţ de pornire a licitaţiei, suma de 2.934.068.800 lei vechi, fără TVA, ceea ce însemna 31.123 euro, la valoarea monedei europene la acel moment (1 euro: 36.168 lei vechi). Cel care era dispus să-l plătească dobândea o clădire compusă din 14 camere. Conform descrierii realizate într-un document semnat de directorul general Nicolae Matea şi directorul economic Niculae Enoiu, aprobat de administratorul special Vasile Râpea, proprietatea oferită la vânzare consta într-o “construcţie civilă, pe două nivele, subsol parţial şi parter, structură din zidărie portantă, cu planşeu peste subsol din beton armat, iar, peste parter, din grinzi de lemn; acoperişul realizat din şarpantă dulgherească clasică, acoperită cu învelitoare din tablă zincată; pardoseala executată din duşumea de scânduri, mozaic şi parchet.”
Imobilul cu o vechime considerabilă, fiind ridicat în 1940, era într-o stare bună. Alte referinţe despre bunul pentru care şefii de la ARO cereau cel puţin 3 miliarde de lei vechi: suprafaţa construită – 485,43 metri pătraţi, suprafaţa desfăşurată – 732,46 metri pătraţi. Împreună cu clădirea principală se vindea o anexă cu două încăperi, din zidărie de cărămidă portantă, cu acoperiş din şarpantă din lemn, cu învelitoare din carton bituminat, pardoseală din beton şi duşumea, în suprafaţă de 117,78 metri pătraţi, de asemenea, aflată într-o stare bună.
Ca utilităţi, clădirea cu intrare din strada Aleea Bisericii era alimentată cu apă de la reţeaua municipiului, evacuarea apelor uzate se făcea prin racord propriu la canalizarea orăşenească, iar încălzirea era asigurată cu sobe cu combustibil solid. În total, era vorba de o suprafaţă de 1.646 metri pătraţi, din care construită 639,60 metri pătraţi şi 1.006,40 metri pătraţi, teren liber, amplasată în “buricul târgului”, pentru care ARO deţinea din 13 octombrie 1993 un certificat de atestare a dreptului de proprietate.
Acum 11 ani, ocupau spaţii în clădirea centrală: SC Cover SRL, care avea contract din 18 iunie 1998, valabil până la 1 septembrie 2003, SC Tesso SRL, deţinătoarea unui contract din 1 mai 2000, valabil tot până la 1 septembrie 2003. La aceeaşi dată expira şi contractul deputatului Gheorghe Marin, titularul unui act încheiat cu ARO pe 14 aprilie 1997. În anul la care ne referim, uzina nu mai plătea pază şi nici nu cheltuia pentru plata consumului energetic cu fostul sediu I.J.P.I.P.S., în schimb, achita taxe şi impozite, care se ridicau la 7.728.932 lei vechi.
La nouă ani distanţă de debutul funcţionării în fostul sediu I.J.P.I.P.S., firma Cover a obţinut, prin instanţă, dreptul de a cumpăra de la lichidatorul Gheorghe Banu imobilul la preţul de 368.112 lei, fără TVA (în total, 438.053,28 lei), aşa cum a decis, pe 29 septembrie 2007, Curtea de Apel Timişoara. Judecătorul sindic de la Tribunalul Timiş hotărâse ca activul să se vândă, prin supraofertare, fapt care a stârnit reacţia omului de afaceri Valeriu Constantin, care a ripostat cu recurs la instanţa superioară. Un an mai târziu, în septembrie 2008, Adunarea Creditorilor de la ARO era de acord cu vânzarea fostului sediu I.J.P.I.P.S. către SC Cover SRL în condiţiile stabilite de Curtea de Apel Timişoara.
În timp, a intervenit încă o schimbare de proprietari, fiindcă firma care derulează, în prezent, investiţia de amploare în vecinătatea Vilei Paul este SC Salt Impex SRL, deţinătoarea Păstrăvăriei Cândeşti. În vara anului trecut, societatea amintită a obţinut de la Primăria Câmpulung o autorizaţie de construire în vederea extinderii imobilului din strada Negru Vodă, nr.101, pentru amenajarea unei pensiuni turistice şi a unor birouri. În primăvara acestui an, întreprinzătorul şi-a lărgit planurile asupra clădirii, scop în care a făcut demersuri la autorităţile locale pentru obţinerea documentaţiei care îi permite să deruleze o lucrare de amenajare de locuinţe colective cu spaţii comerciale la parter, investiţie programată a se desfăşura pe durata a 24 de luni, începând cu luna mai a acestui an.
Magazia Gară FPSA şi Depozitul Gară, dezafectate şi disponibile
Rămânem în zona bunurilor care au servit activităţii Fabricii de Piese şi Subansamble Auto ARO, fiindcă pe lista de vânzare figura şi Magazia Gară FPSA ARO, situată în zona Triaj Gară. Un activ de 437 metri pătraţi, dezafectat la acea vreme, pentru care proprietara plătea impozite în sumă de 1.267.300 lei. Directorimea de la ARO îşi propusese să ceară nu mai puţin de 124.436.000 lei vechi, exclusiv TVA, după cum a reieşit din raportul de evaluare, ceea ce însemna 3.440,40 euro.
Alt activ disponibil era Depozitul Gară, din strada Petre Ţuţea, care măsura 1.857 metri pătraţi, din care 513,98 metri pătraţi, suprafaţă construită, 658,19 metri pătraţi, teren aferent, şi 684,83 metri pătraţi, teren liber. Imobilul lipsit de utilităţi era dezafectat şi consuma, la nivelul lui 2003, taxe şi impozite în valoare de 5.385.300 lei vechi. Evaluatorul bucureştean a stabilit că preţul nu poate fi mai mic de 528.781.000 lei vechi, exclusiv TVA, adică 14.620 euro.
Hala 2 Motor, aflată în planurile conducerii de vânzare, cu 345.000 euro
Alt imobil de care conducerea ARO a considerat că se poate lipsi era Hala 2 Motor, pentru care licitaţia ar fi pornit de la 12.445.854.000 lei, fără TVA, ceea ce însemna 344.112,30 euro, pentru cei 6.850 metri pătraţi, din care 4.863,78 metri pătraţi, suprafaţă construită, 840,47 metri pătraţi, teren aferent, şi 1.145,72 metri pătraţi, teren liber. În componenţa Halei 2 Motor intra imobilul propriu zis, pus în funcţiune în 1960, “o construcţie industrială, cu structură rezistentă din cadre transversale şi longitudinale; acoperiş tip sched cu ferestre metalice vitrate pe o pantă şi azbociment ondulat pe cealaltă pantă; închiderea, realizată din zidărie de cărămidă lucrată aparent şi ferestre metalice montate între stâlpi; hala, compartimentată cu ziduri din cărămidă; pardoseală din beton şi ciment sclivisit.” O clădire aflată într-o stare bună, desfăşurată pe 4.339,49 metri pătraţi.
Odată cu hala se vindea o baracă ridicată în 1980, de 485,21 metri pătraţi. Era o construcţie cu structură metalică, închidere cu tablă ondulată la pereţi şi acoperiş şi pardoseală din beton. Ca mijloace fixe, Hala 2 Motor avea pod rulant acetilenă, pod rulant electropalan electric, iar ca utilităţi: • instalaţie de încălzire cu corpuri statice tip CRP funcţionând cu apă fierbinte pentru anexa socială; • instalaţia de încălzire a halei cu corpuri statice amplasate perimetral şi cu aeroterme; • instalaţie de ventilare de introducere aer cald la standuri-probă; • instalaţie de ventilare generală de evacuare de la standurile de probă; • instalaţia de ventilare a subsolului; • instalaţii de evacuare locală a noxelor (inclusiv evacuare a gazelor de eşapament); • instalaţii de fluide tehnologice (aer comprimat, carburanţi); • instalaţii de alimentare cu apă pentru consum igienico-sanitar tehnologic şi incendiu interior; • grupuri sanitare în anexele halei; • instalaţii de evacuare ape menajere şi uzate tehnologic; • instalaţii de evacuare ape pluviale; • racorduri la reţelele exterioare de alimentare cu apă potabilă, respectiv de canalizare menajeră şi de canalizare pluvială; • instalaţii de alimentare cu apă recirculată de răcire racordate la gospodăriile de recirculare; • dotări PSI; • alimentarea cu energie electrică se făcea din postul TRAFO PT1 – amplasat în exteriorul halei – echipat cu 2 TRAFO 1000 KVA – 6/20 KV fiecare; • distribuţia energiei electrice se făcea în bare magistrale de 1000 A. La aceste magistrale se racordau tablouri de forţă, fie în cabluri electrice de forţă montate aparent pe paturi de cabluri sau pe console pe pereţii halei.
Activul Hala 2 Motor era dezafectat la acea dată, conform procesului verbal al şedinţei C.T.E. al SC ARO S.A. din 7 mai 1999, şi antrena cheltuieli cu plata taxelor şi impozitelor, cifrate, în 2003, la 60.040.137 lei vechi.
ARO trăgea nădejde că va scoate cel puţin 4,15 miliarde pe Parcul Auto Schei
Continuăm cu Parcul Auto Schei, un activ de 7.150 metri pătraţi, din care 552,41 metri pătraţi, suprafaţă construită, şi 6.597,59 metri pătraţi, teren aferent. Nu mai puţin de 4.149.888.000 lei vechi, exclusiv TVA (114.739 euro), intenţiona să ceară ARO pe acest activ, pentru care SC F.P.S.A. ARO S.A. deţinea un contract de închiriere din 11 iulie 2001, valabil până la 1 ianuarie 2007. În componenţa parcului auto intrau o baracă metalică (486,42 metri pătraţi), un şopron (21 metri pătraţi) şi o magazie (17,48 metri pătraţi), construcţii metalice, prima, într-o stare bună, restul, într-o stare nesatisfăcătoare.
Directorii de la ARO au pus pe lista de vânzare şi Secţia 1274 Schitu Goleşti
Încheiem cu Secţia 1274 Schitu Goleşti, o proprietate a Uzinei ARO, care măsura 25.101 metri pătraţi, din care 4.686,12 metri pătraţi, suprafaţă construită, 8.032,21 metri pătraţi, teren aferent, şi 12.382,67 metri pătraţi, teren liber. Activul era compus din mai multe pavilioane. Pavilionul A era o construcţie civilă administrativă (o anexă tehnico-socială), de 568,19 metri pătraţi, ridicată în anul 1950 şi aflată într-o stare satisfăcătoare; structură din zidărie portantă, cu elemente din beton armat monolit; acoperiş tip planşeu din beton armat, cu învelitoare bituminoasă, prevăzută cu izolaţie termică; pardoseală din parchet şi mozaic. Pavilioanele B1 şi B2 erau construcţii industriale identice, de 731,74 metri pătraţi fiecare, puse în funcţiune în 1954 şi aflate în condiţii satisfăcătoare (structură din zidărie portantă, local, stâlpi metalici din ţeavă; acoperiş tip planşeu din beton armat, cu izolaţie termică şi hidrofugă; pardoseală din beton). În acel an a fost ridicat şi pavilionul C, tot o construcţie industrială, cu aceleaşi caracteristici, dar cu o suprafaţă mai mică, 590,36 metri pătraţi. La fel, pavilioanele D1 şi D2, a câte 507,70 metri pătraţi fiecare. Doi ani mai târziu faţă de restul construcţiilor a fost pus în funcţiune un atelier de 100,04 metri pătraţi, aflat într-o stare bună (structură din zidărie portantă, cu centuri din beton armat la partea superioară şi grinzi transversale metalice; acoperiş metalic, pardoseală din beton). Complexul de la Schitu Goleşti mai cuprindea o spălătorie construită în 1953 (301,63 metri pătraţi) şi un beci-magazie, de 177,56 metri pătraţi, construit în 1984.
Alimentarea cu energie electrică se făcea dintr-o linie LEA 20KV de la care erau racordate două posturi TRAFO proprii de 400 KVA; alimentarea cu apă, de la reţeaua existentă pe şoseaua Câmpulung – Piteşti, prin branşament propriu (puţ); încălzirea era asigurată cu sobe pe combustibil solid. Pentru această proprietate transferată Uzinei ARO la data de 31 decembrie 1983, societatea plătea impozite şi taxe, la nivelul anului 2003, în valoare de 21.089.505 lei vechi. Imobilul dezafectat fusese evaluat la 12.390.329.000 lei vechi, fără TVA (342.577 euro).