-0.4 C
Campulung Muscel
04/11/2024

„Dacă Naghi s-ar scula din morţi, i-ar împuşca pe toţi!”

Sergiu Băcioiu

Cum a încasat şocul revederii rămăşiţelor Uzinei ARO un muscelean plecat în ultimii nouă ani în afară, care a lăsat peste trei decenii din viaţă dincolo de porţile ce împrejmuiesc astăzi o întindere de moloz? Mărturisirile emoţionante ale lui Sergiu Băcioiu ar mişca până şi bolovanii rămaşi din zidurile eliminate din peisaj de utilajele de demolare. În 2004, în anul următor celui plecării de la uzină, cu ordonanţa de care au beneficiat salariaţii disponibilizaţi în primul val, Sergiu Băcioiu a luat calea Spaniei, unde a lucrat până în toamna lui 2012. Revenit acasă, după atâta amar de vreme, a încremenit la vederea fostei platforme industriale, de pe a cărei suprafaţă a fost dărâmat aproape tot. „Din 2004, de când am plecat, n-am mai venit deloc acasă, până în noiembrie, anul trecut. După ce am sosit, am dat o roată pe la uzină. A mai rămas hala în care am lucrat la angajare, Hala Motor, de sus. De la casa din Voineşti, de pe terasă, văd blocul administrativ… unde era biroul lui Naghi. De multe ori, îmi spun: Doamne, dacă s-ar scula din morţi Naghi, i-ar împuşca pe toţi! Ce frumos vorbea! Ţin minte că, odată, la o şedinţă, ne spunea că exportăm în 99 de ţări de pe toate continentele lumii. Vorbea frumos despre ARO, căruia îi spunea „floare de stâncă”. „Bă, şi frumoasă e, fir-ar a dracului de maşină!”, aşa ne-a zis la acea şedinţă. Am peste 30 de ani în uzină şi atât de mult regret anii lucraţi acolo, pentru că eram o familie, o adevărată familie. La uzină te duceai parcă cu zâmbetul pe buze, pentru că te cunoşteai cu toţi… glume, discuţii… Dacă era o nuntă, mergeam toţi colegii, ne uneam, la un necaz, la o înmormântare, dacă murea cineva din familia unui coleg, strângeam bani şi ne ajutam.”, ne descria acesta atmosfera din uzină. Iar pentru salariaţii care ieşeau la pensie se organiza o mică festivitate, în cadrul căreia li se înmânau pălăria şi bastonul, cadoul din partea sindicatului fiecărei secţii în parte.

A ajuns în Franţa pe când firma mixtă Universal France îşi lichida afacerea

Sergiu Băcioiu este născut în comuna Stoeneşti, satul Piatra, la data de 27 iulie 1953. După absolvirea Şcolii Generale nr.3, la Câmpulung, au urmat cei trei ani de profesională, la Grupul Şcolar ARO, la o clasă de lăcătuşi mecanici. Angajarea la uzină s-a produs în 1971, apoi, în 1973, interlocutorul nostru a fost recrutat pentru satisfacerea stagiului militar, la Timişoara, unde a fost mutat unul dintre cele mai mari regimente ale Armatei a III-a, Regimentul 32 “Mircea”. La întoarcere, s-a reangajat la acelaşi loc de muncă, în cadrul Secţiei Motor, unde a lucrat 24 de ani. Traseul său profesional a cuprins o scurtă detaşare la Compartimentul Competiţii, înfiinţat la uzină de directorul Ion Giuvelcă, deoarece alerga la autocros şi făcea munca de mecanic la raliuri. Din 1995, până în 2003, s-a transferat la atelierul de pregătire de vânzare a autoturismelor pentru Franţa. 
În ianuarie 1987, a avut loc prima plecare în străinătate, din cele trei efectuate: Franţa, Spania, Venezuela. Când a ajuns în Franţa Sergiu Băcioiu, activitatea era desfăşurată de o firmă mixtă româno-franceză, Universal France. „Noi am intrat cu ARO şi cu Dacia pe lângă Tractorul, care era mai de mult acolo. Franţa era o ţară destul de pretenţioasă, dar aveam clienţi care erau mulţumiţi.”, ne spunea Sergiu Băcioiu. În acele momente, Universal France era pe punctul de a-şi închide afacerea, astfel că tehnicianul abia sosit n-a avut prilejul să muncească prea mult pentru acest comerciant. „Lucram mai mult la piese, pe care le ambalam, le trimiteam înapoi în ţară, fiindcă erau foarte multe. O parte dintre ele a fost preluată de următoarea firmă, foarte serioasă şi foarte cunoscută, Chardonnay, care comercializa Lancia, Autobianchi şi maşinile ţărilor din Est. O perioadă, am lucrat şi cu cei de la Chardonnay, până în luna mai a anului 1988.”, relata Sergiu Băcioiu.
Echipa lui ARO detaşată în Franţa ajunsese la opt componenţi şi printre colegii pe care i-a avut aici s-au numărat Gică Roibu, Lucică Minciunoiu, Viorel State, Petre Ţiplea, Moise, Muşetoiu, Mihai Popescu, coordonaţi de Iustin Preoteasa. Sergiu Băcioiu era cel mai tânăr dintre toţi, ceilalţi având, pe lângă avantajul vârstei, şi pe cel al vechimii în meserie. „Poate, uneori, nici nu te lăsau să te afirmi. Eu, de exemplu, i-am uimit pe toţi, graţie cunoştinţelor de Limbă Franceză.”, mărturisea naratorul nostru, care a studiat Franceza şi la Şcoala Generală, şi la liceul urmat la seral. După ce Iustin Preoteasa l-a anunţat că va pleca în Franţa, Sergiu Băcioiu a început să studieze singur, acasă, după un manual voluminos, fără profesor. Din momentul în care i s-a comunicat că a fost ales şi până în ziua plecării, a durat aproape un an, timp în care s-a pus la punct cu exprimarea în limba ţării pe al cărei teritoriu urma să ajungă.  
„Fiind firma în lichidare, francezii fuseseră daţi afară şi făceam noi de serviciu la centrala telefonică. Într-o zi, era unul de la Tractorul, în altă zi, unul de la ARO. Celor de la ARO nu le prea plăcea, se mai ocupa Petre Ţiplea de acest lucru.”, a adăugat el. Într-o zi, i-a venit rândul şi lui Sergiu Băcioiu, căruia Iustin Preoteasa i-a cerut să răspundă apelurilor primite la centrală. „Primele două-trei zile, i-am înnebunit pe toţi, fiindcă nu înţelegeam bine. Una este când discuţi faţă în faţă, iar asta se întâmpla la o lună după ce am ajuns acolo. Dar m-am obişnuit foarte repede. Odată, au venit lichidatorii de la Braşov. Biroul directorului era lângă centrală. Şi m-a auzit vorbind. Şi-a ridicat ochelarii şi a întrebat: „Cine este băiatul acesta?” Atunci, Iustin Preoteasa l-a informat: „Este la prima plecare.”, ne mai spunea Sergiu Băcioiu.

Ambasadorul, fost ministru de Finanţe, obişnuia să joace tenis de masă cu muscelenii

Inclusiv ambasadorul României în Franţa, Petre Gigea, ştia că musceleanul vorbeşte foarte bine Limba Franceză. Fost ministru de Finanţe în timpul lui Ceauşescu (1981-1986), ambasadorul juca tenis de masă cu ai noştri. Ambasada României din Paris – unde muscelenii mergeau foarte des – era una dintre cele mai mari din Europa. „Deţinea în jur de 50 de maşini, numai Dacia. Doar ambasadorul avea un Renault 18, în rest, Dacia. Sâmbăta şi duminica, eram acolo, de cele mai multe ori, la reparat de maşini. Apoi, când se organizau recepţii (cu ocazia unor momente aniversare pentru România), ne chemau la Ambasadă, unde ne îngrijeam să fie totul în ordine.”, sunt amănunte interesante relatate de Sergiu Băcioiu.
Spre deosebire de colegii care acordau asistenţă tehnică şi service în alte ţări, cazaţi în cadrul Ambasadei, tehnicienii din Franţa stăteau la hotel, pentru că echipa era destul de mare şi, la fel, personalul diplomatic era numeros. O perioadă, au locuit la un hotel situat la câţiva paşi de Ambasadă, după care s-au mutat la o distanţă mai mare, vorba lui Sergiu Băcioiu, ca să nu fie chemaţi prea des.    
În mare, aici a fost comercializat şi ARO 24, cu motorul L27, care, nefiind testat îndeajuns, nu s-a dovedit a fi ceea ce trebuia. „Dar s-au mai dat maşini şi cu motor Peugeot, însă era micuţ motorul care s-a montat, a fost o problemă dificilă. Franţa era o piaţă pe care pătrundeai greu.”, a continuat Sergiu Băcioiu. Autoturismul fabricat la Câmpulung îl cumpărau, în general, particularii şi mulţi dintre aceştia erau fermieri şi vânători, care îl foloseau în drumeţiile pe munte.

Firma a funcţionat aproape 16 ani, timp în care s-au vândut în Spania în jur de 8.000 de maşini

În mai 1988, s-a întors acasă, iar, în noiembrie, a fost trimis în Spania. Aici, Sergiu Băcioiu s-a ocupat de întocmirea protocoalelor de garanţie, fiind, timp de doi ani, cel care a coordonat activitatea. Experienţa spaniolă a fost diferită de cea franceză şi nu numai datorită faptului că musceleanul se afla la a doua plecare, ci, mai ales, datorită faptului că pretenţiile ibericilor erau mai reduse, ceea ce a înlesnit munca alor noştri. În Spania a plecat împreună cu Daniel Ştefan, un subinginer de la Export, şi cu Ion Eşanu. Acolo, l-au găsit pe Ion Negru, care a fost nevoit să se întoarcă în ţară, din motive de sănătate. Între timp, au mai venit Mihai Jinga şi Cristea, acesta din urmă fiind trimis mai târziu în Insulele Canare, unde era un alt importator de ARO.       
Despre firma de catalani, cu care a colaborat, cu sediul într-o localitate de lângă Barcelona, Sergiu Băcioiu ne spunea că era deţinută de nişte oameni cu suflet. „Acolo, am văzut şi oameni uniţi, care făceau tot ce era posibil ca lucrurile să meargă. Firma a funcţionat aproape 16 ani, timp în care s-au vândut în Spania în jur de 8.000 de maşini. Când m-am dus eu, în ’88, a fost un lot şi de 800 de ARO 10. Într-un an, au adus 800 de maşini! Treaba a mers bine. Făceau şi ei multe piese care erau deficitare, rezolvau problemele cu cauciucurile, puneau cauciucuri de-ale lor… ambreiaje de-ale lor.”, relata tehnicianul, care a îndrăgit mai mult perioada petrecută în Spania şi datorită faptului că oamenii locului erau mai indulgenţi.
„Am cunoscut un client, care cumpărase a treia maşină ARO. ARO 24 cu motor de Braşov. Aveam un client la Logrońo – sunt peste 400 de kilometri de la Barcelona la Logrońo – care era vânător. Când avea o problemă sau voia să facă o reparaţie ori o verificare a maşinii, venea la noi. Umplea portbagajul cu sticle de vin, pentru că din Logrońo provine cel mai renumit vin. Ne povestea că, odată, s-a dus la vânătoare şi majoritatea avea Nissan Patrol. Ne-a spus, atât de încântat că, pe unde a urcat el cu ARO, ceilalţi n-au putut să urce. Era o maşină foarte bine echilibrată, păcat că s-a ajuns aici!”, a continuat, cu nostalgie, Sergiu Băcioiu.

Era în Spania când a avut loc Revoluţia din România

Revoluţia l-a prins pe Sergiu Băcioiu în Spania. „Aveam un an acolo şi ar fi trebuit să venim şi noi acasă, de Crăciun. Dar n-am mai plecat, pentru că ne-a fost teamă să plecăm. Abia după doi ani şi o lună, am venit acasă.”, a adăugat Sergiu Băcioiu, care a rămas în Spania până în 1992, având dintre toţi cea mai lungă şedere în această ţară. Colegul Gheorghe Neacşu a rămas cu el aproape până la sfârşit. 
Aşadar, capitolul „Spania” a fost unul pozitiv în trecutul fabricii câmpulungene. Şi, totuşi, a avut un sfârşit. În 1994, Sergiu Băcioiu a fost trimis din nou acolo, pentru trei luni, pentru operaţiunile de lichidare. „Firma se lichida şi nu mai erau decât o doamnă, directorul şi un băiat la magazie. Veneau oamenii, care auziseră că se întrerupe exportul de ARO, şi căutau piese, mai ales, pentru ARO 24. Îl foloseau, în special, pe câmpuri. ARO era şi maşină de stradă, dar să fi mers cu ea numai până la o sută de kilometri la oră, să n-o forţeze, pentru că se ducea motorul. Motor de Tractor, de puţine rotaţii, 3.200 era rotaţia maximă, pe care puteai să i-o dai… dar era o maşină dură.”, ne mai spunea acesta. Într-o poză imortalizată în Spania, Sergiu Băcioiu apare la volanul unui ARO pus la încercare pe nişte coaste din apropierea atelierului. „Am ieşit la un grătar, cu spaniolii. Când am sărit cu ARO peste dâmburi, toţi mi-au cerut să repet mişcarea, ca să poată să facă fotografii.”, a încheiat fostul tehnician al uzinei. Orice încercare ulterioară a societăţii, de refacere a legăturilor comerciale cu Spania, a fost sortită eşecului.

Postări asemănătoare

Acest site utilizeaza cookie-uri. Prin continuarea navigarii sunteti de acord cu utilizarea cookie. Pentru mai multe informatii puteti consulta Politica de confidentialitate a datelor personale. Accept Mai mult

error: Content is protected !!