Gheorghe Dragomirescu a fost implicat în pregătirea traseului soţilor Ceauşescu în Ghana şi primirea lor la aeroport
În afară de sarcinile pe care le implica munca de asistenţă tehnică acordată cumpărătorilor de ARO, muscelenii trimişi în străinătate au trăit experienţe unice, de o importanţă covârşitoare, rămase în istorie, despre care, în acele timpuri, nici nu era indicat să vorbească. Afirmaţia este valabilă şi pentru lereşteanul Gheorghe Dragomirescu, martor, după cum am punctat în episodul precedent, la incidentele petrecute în timpul răsturnării Guvernului militar din Ghana, urmate de execuţia generalului aflat la conducerea ţării. Şi n-a fost singurul eveniment cu conotaţii istorice la care a fost părtaş musceleanul nostru ajuns tocmai în Vestul Africii, datorită serviciului la întreprinderea câmpulungeană. Cu 36 de ani în urmă, la sfârşitul lui februarie şi începutul lui martie, preşedintele Nicolae Ceauşescu a avut programată o succesiune de vizite în câteva state africane, printre care şi Ghana, unde se afla la muncă tehnicianul Gheorghe Dragomirescu. Cum gazdele din partea diplomaţilor români detaşaşi aici numărau doar câteva familii, au fost aduşi la aeroport, pentru a-i întâmpina pe soţii Ceauşescu, şi specialiştii aflaţi la lucru în această ţară. Astfel a ajuns lereşteanul să facă parte din delegaţia de primire, după ce, înainte de sosirea preşedintelui, a fost cooptat de lucrători ai Securităţii trimişi în Africa, pentru a-i ajuta la stabilirea, la faţa locului, a unor amănunte legate de organizarea vizitei. Deoarece ajunsese să cunoască bine capitala Accra, Securitatea a apelat la serviciile angajatului Uzinei, care, la volanul unui ARO, a măsurat distanţele pe care urma să le parcurgă alaiul prezidenţial între obiectivele ghaneze.
Securiştii trebuia să străbată cu Ceauşescu o zonă de junglă, dar acesta a refuzat
Lereşteanul Gheorghe Dragomirescu s-a nimerit să fie în Ghana în perioada în care preşedintele Nicolae Ceauşescu a întreprins mai multe vizite de stat, în luna februarie a anului 1977 şi primele zile din martie. Şi probabil că durata „vizitelor oficiale de prietenie” s-ar fi prelungit dacă România n-ar fi fost lovită de o nenorocire soldată cu peste 1.500 de morţi şi zeci de mii de răniţi şi clădiri dărâmate. Traseul secretarului general al partidului a inclus, în urmă cu 36 de ani, mai multe ţări africane: Republica Islamică Mauritania, între 22-23 februarie 1977; Republica Senegal, 23-25 februarie; Republica Ghana, 25-27 februarie; Coasta de Fildeş, 27 februarie-2 martie. Între 2 şi 5 martie 1977, în periplul delegaţiei oficiale a României, conduse de Nicolae Ceauşescu, urma Republica Federală Nigeria. Familia Ceauşescu şi diplomaţii care o însoţeau au ajuns aici, însă şederea le-a fost întreruptă, din cauza cutremurului devastator de pe 4 martie 1977.
Musceleanul era, aşadar, la lucru în Ghana, acordând asistenţă tehnică pentru cele 200 de ARO livrate de Uzină unui om de afaceri din Accra. Şi nu doar că se afla pe teritoriul ţării respective în momentul sosirii lui Nicolae Ceauşescu în statul african, dar chiar a fost implicat în pregătirea vizitei liderului român, figurând ca reprezentant al Misiunii Diplomatice a României în Ghana. Ca o paranteză, reprezentarea diplomatică şi consulară a României în Ghana era asigurată şi este şi în prezent de Ambasada României în Nigeria.
Înainte ca Nicolae Ceauşescu să sosească într-o ţară străină, se făcea din timp o pregătire temeinică la faţa locului. Câţiva angajaţi ai Securităţii erau trimişi în statul cu pricina, ca să studieze terenul, adică obiectivele aflate în programul vizitei, distanţa dintre ele, plus alte detalii care ţineau de organizarea evenimentului. Erau cazaţi la hotel şi, prin intermediul Ambasadei, primeau un şofer şi o maşină, pentru a-i conduce în diverse locuri aflate pe traseul delegaţiei oficiale a României. În cazul nostru, şoferul s-a întâmplat a fi lereşteanul Gheorghe Dragomirescu, deoarece cunoştea bine capitala Accra. „În timpul acela, au venit securiştii, care m-au luat pe mine, pentru a măsura drumul de la aeroport la Ambasadă şi de la Ambasadă la locul unde urma să fie cazat. I-am dus, cu ARO, unde mi-au cerut. Securiştii trebuia să-l ducă pe Ceauşescu într-un oraş, unde nu era asfaltat. Era cam în… junglă. Iar aceştia au mers ca să măsoare traseul inclusiv pe acolo. Însă ei au refuzat să meargă în zona respectivă, unde voiau ghanezii să-i ducă. Era mai dificil pentru o coloană de maşini să traverseze acele locuri sălbatice, prin praf… nu cu avionul… era periculos.”, ne-a povestit Gheorghe Dragomirescu.
Abia ajuns în Nigeria, Ceauşescu a fost anunţat de tragedia care a lovit România
În momentul sosirii preşedintelui român în Ghana, „noi l-am luat de la aeroport, cu maşinile. Era însoţit de diplomaţii săi, dar ne-am dus şi noi înăuntru, acolo unde erau cazaţi. Eram din partea Ambasadei.”, şi-a amintit Gheorghe Dragomirescu nişte amănunte interesante legate de ziua în care a avut prilejul să se numere printre cei care i-au primit pe Elena şi Nicolae Ceauşescu, la coborârea din avion. „Era o căldură în acea zi… iar el era îmbrăcat la costum, cu cravată… parcă îl văd… A trecut prin dreptul nostru, a dat mâna cu noi, românii, cei care îl primeam la aeroport. Diplomaţii români din Ghana erau puţini, şapte-opt familii.”, relata interlocutorul nostru. Din acest motiv, au fost aduşi, pentru a întâmpina cuplul prezidenţial, şi cei care lucrau în Ghana în acele timpuri. Printre aceştia, şi Gheorghe Dragomirescu.
Soţii Ceauşescu, veniţi cu o delegaţie impresionantă de demnitari, au fost cazaţi la o vilă de protocol destinată unui şef de stat, căreia ghanezii îi spuneau „castel”. „Cei de la Ambasadă au propus să cumpărăm „artă neagră” pentru musafiri. Am umplut maşina cu suveniruri şi, ca să ajung la el (n.r la preşedinte), am trecut de trei bariere. Cei de la Ambasadă s-au prezentat, iar, când au întrebat cine sunt eu, le-au spus: „Dânsul este delegat din partea Uzinei ARO Câmpulung.” Şi bucătarul avea pistolul lui, la spate. Era păzit inclusiv de ghanezi.”, sunt lucruri pe care lereşteanul le-a remarcat în acele zile.
Elena şi Nicolae Ceauşescu au fost însoţiţi de fiul lor cel mare, Nicu. „Am fost în Ghana, la o conferinţă. Nu intra oricine, dar noi eram cu Ambasada. Printre participanţi s-a aflat soţia şefului de Agenţie şi alţi diplomaţi.”, a adăugat interlocutorul nostru. Turneul african al şefului statului s-a încheiat cu Nigeria şi a fost scurtat de tragedia care a lovit România pe 4 martie 1977. Nicolae Ceauşescu a fost anunţat că în ţară este dezastru, în urma cutremurului cu magnitudinea de 7,2 grade pe scara Richter, care, pe durata celor 56 de secunde, a curmat atâtea vieţi omeneşti şi a produs pagube. Mai precis, 1.570 de morţi, din care aproximativ 1.400 numai în Bucureşti, 11.300 de răniţi şi 35.000 de locuinţe prăbuşite. Astfel, Nicolae Ceauşescu a făcut cale-ntoarsă în România, întrerupându-şi vizita în Nigeria, o ţară, de asemenea, condusă de un Guvern militar, la acea vreme.
În 1984, nigerienii încă mai aveau IMS-uri de pe timpuri
Rămânem cu relatarea activităţii profesionale a lui Gheorghe Dragomirescu în Africa, făcând un salt în timp, peste perioada lucrată de acesta în Canada, în intervalele 1979-1980 şi 1981-1982, cu un an de pauză, petrecut în România, la Uzină. La şapte ani distanţă de evenimentele agitate în mijlocul cărora s-a întâmplat să se afle musceleanul, acesta a ajuns în Nigeria, tot în interes de serviciu. De la gerul tăios îndurat în America de Nord, Gheorghe Dragomirescu s-a întors la căldurile africane, fiind trimis, în 1984, în Nigeria, cu 12 maşini de probe, la Poliţie. Deplasarea a făcut-o împreună cu Gheorghe Tonghioiu, cu care a rămas aici trei luni. „Am făcut probe la ei, în vederea încheierii unui contract. Contractul, însă, n-a mai fost perfectat. Nigerienii chiar mai aveau IMS-uri de pe timpuri. Pentru teste, aveam un traseu determinat, pe durata căruia erau verificate frânele, direcţia, scurgerile.”, a rezumat el scopul şederii în Nigeria.
Dragomirescu şi Tonghioiu au stat în capitala de la acea vreme, Lagos. În prezent, capitala ţării este Abuja, însă Lagos rămâne oraşul principal. „Lagos era un oraş arhi-aglomerat, sufocant, după modelul Tokio.”, îşi aminteşte acesta. De altfel, întreaga ţară se putea lăuda, încă din acele timpuri, cu o populaţie impresionantă. Nigeria este, de fapt, statul cu cea mai mare populaţie de pe continentul african. La nivelul anului 2006, se apropia de 132 de milioane de locuitori, densitatea fiind de 133 de locuitori pe kilometrul pătrat. Încă de acum treizeci de ani, din câte ştia fostul tehnician al Uzinei, nigerienii depăşiseră 90 de milioane de locuitori. O altă realitate cunoscută de Gheorghe Dragomirescu, acum trei decenii, valabilă şi astăzi: „Nigerienii erau renumiţi pentru petrol.” În ciuda producţiei importante de petrol, Nigeria, un fost teritoriu englez, unde limba oficială a rămas cea a vechilor colonişti, este un stat relativ sărac şi asta din cauza corupţiei.
Toate episoadele serialului “Din Istoria ARO Câmpulung”, pe: https://www.evenimentulmuscelean.ro/index.php/istoria-aro.html?layout=default
