Organizatorul evenimentului „Câmpulung în amintiri” şi-a ţinut promisiunea lansată în urmă cu zece ani, la prima ediţie a „Raidului IMS”, de a aduce „Zimbrul” acasă, de sărbătoarea oraşului în care n-a născut. Iar „Zimbrul” s-a întors, an de an, nu numai de pe meleagurile ţării pe care s-a statornicit, în garajele pasionaţilor, ci şi din străinătate. Automobile exportate în perioada de glorie a fabricii au revenit în orăşelul părăsit cu decenii bune în urmă, pentru a simţi sub roţi colbul Mateiaşului, pe care au făcut probe înainte de a pleca în lumea largă, ori asfaltul ce a acoperit caldarâmul străzii uzinei, în timpul scurs de la despărţirea de Câmpulung. O maşină M461C, care a fost în Italia, adusă acasă şi restaurată, deţinută în prezent de Ioan Maricuţu, va participa, peste o lună, la Sibiu Rally Challenge, etapă a concursului internaţional. Ne vom opri în această ediţie la premiile şi mesajele rostite în cadrul simpozionului „Câmpulung în amintiri”, ediţia a zecea, o ediţie jubiliară din două motive. Odată, vârsta rotundă a manifestării, care capătă amploare, şi prin prezenţa participanţilor, dar şi prin înmulţirea acţiunilor pregătite de Emil Hagi, pentru delectarea musafirilor. În al doilea rând, a fost o ediţie jubiliară datorită trecerii a cinci decenii şi jumătate de la naşterea unui simbol naţional: M 461.
„Amintirile nu ni le poate lua nimeni”
Ziua de sâmbătă, 23 iulie 2016, a fost destinată, printre altele, premierilor, cea mai importantă distincţie constituind-o Trofeul Muzeului Automobilului Românesc, înmânat lui Ion Chingaru, coautor al singurei lucrări literare despre ARO, uzină şi oamenii săi, ea însăşi o pagină din istoria ARO, apărută cu 30 de ani în urmă. S-au mai acordat, aşa cum am precizat într-un episod anterior, plachete şi diplome de excelenţă pentru Mihai Ciobanu şi Marian Bădiţă şi diplome de participare pentru toţi posesorii de maşini aflaţi la a zecea ediţie a „Câmpulungului în amintiri”. A doua zi, la Muzeul de la Apa Sărată, unde s-a vernisat o expoziţie de machete auto, parte a colecţiei de peste 13.000 de exponate ale Muzeului Jucăriilor din România, Emil Hagi a transmis salutul cordial al membrilor Expediţiei Transafricane, profesorul Nicolae Coman, iniţiatorul expediţiei, şi doctorul Sever Popa, de la Cluj, care îşi propuseseră să fie din nou alături de câmpulungeni. Din păcate, starea de sănătate i-a împiedicat să participe.
„Sunt zece ani de când realizăm acest eveniment şi zece ani de când repetăm că amintirile nu ni le poate lua nimeni. Au avut loc evenimente neplăcute, cum a fost dispariţia uzinei, care, într-un anumit fel, a lovit fiecare familie din Câmpulung şi chiar din această ţară. A fost o întâmplare tristă, cu atât mai mult pentru câmpulungeni. Aşa cum ne spunea, tot aici, preşedintele clubului nostru, Bogdan Coconoiu, amintirile ne aparţin şi, din acest motiv, evenimentul nostru se cheamă „Câmpulung în amintiri”.”, a explicat gazda insistenţa de a desfăşura, anual, o manifestare care menţine în actualitate brandul ARO.
“Prima decizie de şef de secţie a fost dată de domnul Naghi, în ’82”
Sâmbătă, la simpozionul despre M461, celebrat la 55 de ani de la coborârea de pe planşetele proiectanţilor în halele uzinei, primarul Liviu Ţâroiu li s-a adresat membrilor Retromobil Club România, prezenţi la Câmpulung, la sărbătoarea municipiului, care n-au fost numai musafirii lui Emil Hagi, ci şi ai săi, de vreme ce întâlnirea oficială, găzduită de obicei la Muzeul Automobilului Românesc, s-a consumat în sala de festivităţi a Primăriei. Director de producţie sub conducerea prof.Mihai Ciobanu, Liviu Ţâroiu spunea că este un pic mai vechi decât fostul său superior la ARO. „Un pic” însemnând 11 ani, care au despărţit angajarea lui Ţâroiu de cea a şefului său, venit la uzina câmpulungeană, de la Braşov, la începutul anului 1988. Iar inginerul Ţâroiu s-a angajat în 1977. „Am prins ultimele livrări de M-uri din curtea fabricii. Meseria mea nu este de automobilist, sunt energetician, dar conducătorii uzinei m-au transformat foarte repede în automobilist. Am lucrat la Fabrica de Matriţe, o fabrică de elită a întreprinderii de automobile, condusă la acea vreme de un director deosebit, răposatul domn director Nicolae Herţa, căruia îi datorez iniţierea în profesie. M-am format în uzină şi, dacă vreţi, formarea mea o datorez celor care au condus ARO. Au fost oameni cu totul deosebiţi: domnul Herţa, domnul Naghi. Prima decizie de şef de secţie a fost dată de domnul Naghi, în ’82. A fost pentru mine ceva deosebit, erau numai cinci ani de când venisem în uzină. Doi ani am fost inginer, apoi şef de atelier, după care şef de secţie.
M-au preluat în automobilism şi a fost un şoc pentru mine, la momentul respectiv, în 1984. „Atenţie, le-am spus, nu sunt automobilist, sunt energetician.” Unul dintre directorii societăţii, domnul Giuvelcă, mi-a zis: „Care este problema ta? Vii şef de secţie la Montaj General!” „Da, dar nu sunt automobilist.” „Şeful de Montaj nu trebuie să fie automobilist, şeful de Montaj trebuie să fie inginer. Automobile fac ceilalţi, proiectanţii, tehnologii ş.a.m.d., tu trebuie să faci producţie.” Cam aşa a fost. Montajul General, care se considera a fi cea mai grea secţie, nu era chiar aşa. Trebuia să ai o ordine, un plan, să-l urmăreşti, să faci producţie, etc. Toate veneau de peste tot, numai la Montaj le puneai în practică. Sarcina ta era să le grupezi în aşa fel încât să nu bagi şasiuri de un fel, motoare de alt fel, caroserii de alt fel, să nu le amesteci pe bancuri, căci nu-ţi ieşeau.
Spunea domnul profesor – şi are dreptate – că tuturor ne-a părut foarte rău că uzina a dispărut. Societatea românească n-a avut curajul să investească şi să continue această producţie. Fără investiţii, automobilul nu putea să meargă mai departe. Erau obligatorii. S-au realizat o singură linie de cataforeză şi câţiva roboţi de vopsitorie. În rest, n-am făcut investiţii, astfel încât calitatea automobilului să fie cea aşteptată de piaţă. Nu comentez, întrucât nu este calitatea mea. ARO a fost o maşină foarte puternică, robustă, care avea performanţe deosebite în teren. Dar trebuia să meargă şi pe autostradă, trebuia să aibă şi aer condiţionat şi toate celelalte. Este o părere subiectivă, este părerea mea personală şi cred că societatea românească a greşit că n-a investit în acest produs. Mai ales că noi am avut la societatea noastră de prototip, CESAR, câteva prototipuri care au circulat pe străzile României, dar n-au fost puse în practică, din păcate.
Vă mulţumim din suflet că sunteţi prezenţi tot timpul la Zilele Câmpulungului, pasionaţi ai M 461, care a fost, după părerea unora, cel mai bun produs al lui ARO. După părerea domnului profesor, a fost ARO 24. Unii zic ARO 24, alţii zic ARO 10, părerile sunt subiective, numai volumul de vânzări ne poate spune care dintre cele trei produse ale lui ARO a fost cel mai bun. Legat de numărul mare de muncitori, totul se făcea la ARO, aduceam doar partea de electrică, broaşte de uşi, porneam de la Galaţi cu tabla, cu oţelul de la Târgovişte şi făceam acest autoturism cu care ne mândrim. Şi eu mă mândresc ca şef de producţie. Cele mai tari rezultate ca şef de producţie eu le-am avut. Niciunul nu a avut rezultate mai bune ca ale mele. Şi cel mai mare număr de automobile pe zi, şi cel mai mare număr de automobile pe lună, şi cel mai mare număr de automobile pe an. Nu singur, bineînţeles. Am fost un director de producţie care asculta de şefii săi, de directorii generali. Îl felicit pe domnul profesor, căci am lucrat bine cu dânsul. Şi cu toţi directorii am lucrat foarte bine, căci eu am fost un tip disciplinat. Vă felicit pentru dârzenia cu care ţineţi la acest produs, îl felicit pe domnul Hagi, pe care îl vom susţine permanent pentru ceea ce face, sunt puţini oameni care au aceste pasiuni şi muncesc atât de mult. Sunteţi bineveniţi la Câmpulung oricând, în orice zi puteţi trece pe la noi, putem discuta, ca să ne aducem aminte de fabrică, de oameni, de tot ce ştim că am trăit la ARO.”
„ARO nu este doar o maşină, este un simbol, o stare de spirit”
Toate echipajele prezente au primit diplome de participare: Aurelian Gabriel Nanu (M 461C, fabricaţie 1969), Laurenţiu Brănescu (ARO 320, fabricaţie 1993), Răzvan Ionuţ Butoi (ARO 244 TD Peugeot, fabricaţie 1996), George Pantelimon, deţinătorul unui impresionant palmares în materie de restaurări de M 461, Mihai Toma (M 461, fabricaţie 1962), Gabriel Popescu (M461, fabricaţie 1962), Ness Mihălchioiu (M 461, fabricaţie 1969), Mihai Sârbu (UAZ 469, fabricaţie 1974), Octavian Giurgiu (TV 51F, fabricaţie 1972), venit de la Sibiu, Ioan Maricuţu (M 461C, fabricaţie 1972, una dintre maşinile revenite acasă din străinătate), Pentarom (ARO 244, fabricaţie 2002), Lucian Măţăoanu (ARO 240, fabricaţie 1981), Ioan Sânmărtinean (ARO 244 cu motorizare Peugeot, fabricaţie 1996), sosit de la Târgu Mureş, Ovidiu Măgureanu (ARO 243, fabricaţie 1978), preşedintele Secţiei Dacia clasic, Ovidiu Ionescu, vicepreşedintele RCR, Andrei Bojanopol (M 461, fabricaţie 1969), Sorin Muntz (M 461), Virgiliu Neacşu (ARO Dragon, fabricaţie 2001), George Mihai (ARO 241, fabricaţie 1979), Cornel Bojan, prezent cu două ARO 10, dintre care una replica lui ARO Super Rally, care i-a încântat pe toţi.
Ion Nenu, de la Piteşti, deţinătorul unui M 461, fabricaţie 1974, a oferit o demonstraţie de virtuozitate la Mateiaş, unde s-a consumat următoarea etapă a Raidului 2016, după plecarea de la Poarta 3. La „Zidul Roşu” şi crucea ridicată în luna aprilie, în amintirea luptătorilor anticomunişti din Munţii Muscelului, s-au depus coroane de flori. În poiana de la Mateiaş, unde liniştea s-a lăsat de mult peste zbuciumul probelor cu IMS şi ARO, a fost reconstituită o scenă din perioada care aduce încă lacrimi în ochii puţinilor făurari rămaşi în viaţă ai automobilului celebrat pe 23-24 iulie. „În calitate de organizator, mi-aţi dat mari emoţii – s-a adresat Emil Hagi lui Ion Nenu -, dar ne-aţi demonstrat încă o dată, dacă mai era cazul, ce poate să facă această maşină. În locul în care ne-aţi făcut demonstraţia erau testate maşinile noastre. Poate, nici maşina dumneavoastră n-a fost în premieră pe acolo. Poate dumneavoastră.” „Ea cere când vede dealul. Îmi pare rău că v-am creat emoţii, dar nu m-am putut abţine.”, a replicat Ion Nenu. „Sunt la fel de pasionat ca dumneavoastră, dar sunt mai emotiv, iar calitatea de organizator îmi dă emoţii şi mai mari, chiar dacă satisfacţia de a vedea astfel de performanţe cu maşina noastră este foarte mare. Trebuie să recunoaştem că sunt puţini şi în grupul nostru care pot să atingă astfel de performanţe.”, a adăugat Emil Hagi, cu precizarea că şi câmpulungeanul nostru, Teodor Chiţu, posesor de M 461, fabricaţie 1974, nu s-a lăsat mai prejos, demonstraţia sa de la Mateiaş cauzându-i ceva palpitaţii. Dar fiind „de-al casei”…
Încheiem enumerarea premiaţilor cu Viorel Burcea, preşedintele Secţiei ARO IMS a Retromobil Club România, prezent la Câmpulung de zece ani încoace. „De la prima ediţie am fost împreună. Aţi făcut în aşa fel încât să ne simţim acasă. Eu vin aici ca acasă. Acum zece ani, eraţi la fel de energic şi vă dorim ca, peste 20 de ani, când vom veni la a 30-a ediţie, să fiţi la fel de energic. ARO nu este doar o maşină, este un simbol, o stare de spirit. Dumneavoastră aţi avut, poate, meritul cel mai mare în acest lucru. Ce este important: că am adus la Câmpulung nu numai maşini din ţară, ci şi maşini care au fost exportate şi care s-au întors în România.”, a afirmat acesta.
La final, Emil Hagi a reamintit angajamentul asumat la prima ediţie, pe treptele Primăriei, de pasionaţii de ARO, că vor face tot posibilul ca, de Zilele Municipiului, „Zimbrul” să se întoarcă acasă. „Zece ani, împreună, am reuşit s-o facem. Să ne dea Dumnezeu sănătate şi putere s-o facem în continuare, pentru că, în felul acesta, aducem un omagiu urbei, oamenilor săi, care au construit maşina devenită istorie. „Zimbrul” trebuie să se întoarcă acasă, pentru că aşa am promis.”, a încheiat organizatorul „Câmpulungului în amintiri”.