Nicolae Văduva
Activitatea de reglor a lui Nicolae Văduva s-a derulat în cadrul aceluiaşi atelier, Revolvere, pe care, în cele peste patru decenii de muncă neîntreruptă, nu l-a părăsit niciodată. Muncitorii care erau propulsaţi în postul respectiv trebuia să realizeze pregătirea, reglajul unui reper. Lucrătorul ştia să-şi măsoare piesa, vedea că nu e regulă la verificator şi, atunci, îl anunţa pe reglor. Pe o tură erau trei reglori, fiecare pe câte o linie de fabricaţie.
Muncitorii îşi făceau farse unul celuilalt
Când a terminat cursurile Şcolii Profesionale, Nicolae Văduva a fost repartizat să lucreze pe trei strunguri-revolver automate, de fabricaţie rusească, mult mai complicate faţă de celelalte. În două săptămâni, l-a depăşit pe reglorul repartizat pe tura sa, care avea grijă de el şi de maşini. „Prima dată, m-am speriat, fiindcă era lucru nou, nu mai lucrasem pe o maşină automată. O porneai şi trebuia să ai grijă să facă piese. Erau trei maşini, care executau piese destul de importante.”, relata Nicolae Văduva.
Schimbându-şi tura, interlocutorul nostru a ajuns pe mâna maistrului Gheorghe Lina. În atelier era un Toss, un strung-revolver cehoslovac, pe care îi plăcea foarte mult să lucreze. Pe el se realizau piesele cele mai importante de la frână. „Făcea nişte ştuţuri, nişte bucşe conice, care veneau la direcţie. Şi-mi plăcea mie mult acel strung. Unul dintre muncitorii de acolo a plecat, dar eu nu m-am dus la maistru, ca să-l rog să mă mute pe mine pe acel strung. Dar el a văzut că eu mă duceam – lucrând pe strungurile automate şi fiind lângă mine acel utilaj – şi lucram pe el, când muncitorul de acolo pleca. Atunci, maistrul m-a întrebat: „Măi Nae, nu ţi s-a luat de uleiurile ăstea?”. Uleiurile industriale erau periculoase, fiind toxice, iar muncitorii n-au beneficiat de materiale de protecţie, decât mai târziu, după ce s-a dezvoltat Uzina şi s-au adus multe strunguri-revolver automate. La insistenţele lui Nicolae Văduva, s-au asigurat creme de protecţie.
Câştigând încrederea maistrului Lina, Nicolae Văduva a ajuns la strungul pe care visa să lucreze. Şi acum îşi aminteşte glumele care se făceau în timpul lucrului la maşină. „Era câte unul, vecinul din dreapta, din stânga, din faţă ori din spate, care pleca fie să ascută cuţitul, fie la toaletă sau să fumeze. Mă duceam cu vaselina (aproape toţi făceau treaba asta) şi mânjeam maşina. Revolverele au multe manete, pe care le ungeam cu vaselină. Sau mânjeam materialul, căci lucram din bare lungi de 2-4 metri, nu mai lungi, fiindcă ieşeau din tuburile de protecţie şi, astfel, se produceau accidente. Când materialul avansa pentru următoarea piesă – operaţiune pentru care strungarul era nevoit să folosească mâna – se murdărea de vaselină. De multe ori, îi puneam vaselină cu ţunder (reziduul de la piesele forjate, un material negru, urât). Rămânea mozolit şi se spăla greu de pe mână.”, povestea amuzat Nicolae Văduva.
Chiar maistrul Gheorghe Lina, care era la curent cu practica subalternilor, a picat în „capcană”. „Eram la schimbul III odată, când a zis: „Voi nu prea faceţi treabă”. La fiecare început de schimb, aveam instructajul de Protecţia Muncii. Ne transmitea ce aveam de făcut, care sunt sarcinile, cât trebuie să facem, unde trebuie să ducem piesele. Aveam transportator, dar, dacă îl trimiteai la altă secţie cu piese… cine să le ducă la magazie sau altundeva, la altă operaţie? Noi le duceam.”, a început acesta povestirea altui episod hazliu.
Însuşi maistrul Lina “a luat plasă”, murdărindu-se la strungul celui mai de încredere angajat
Colegii lui Nicolae Văduva, puşi pe şotii, s-au decis să încerce poanta cu vaselina şi cu maistrul Gheorghe Lina. El ştia de fentele băieţilor şi, când se ducea la maşini, se uita cu băgare de seamă. „La mine, de data asta, „a luat plasă”, după ce am dat cu vaselină la sistemul de strângere pneumatic, la alimentare de bară, la „cărucior”. Dădusem în trei-patru puncte şi mi-am zis că nu „ratează”, căci tot pune mâna pe ceva. M-am dus hotărât la el şi i-am spus: „Cred că am rebutat multe piese.” „Ce-ai făcut, mă? Cum să le rebutezi?”, a sărit maistrul Lina. „Nu ştiu, nu pot să mai prind alezorul sub nicio formă.”, a continuat păcăleala lui Nicolae Văduva. „Hai, mă, că ţi-l pun eu!”, s-a oferit maistrul Lina, fără a bănui că i se întinde o cursă. „Toţi băieţii, care erau acolo, lăsaseră lucrul şi se uitau, aşteptând deznodământul, moment în care Gheorghe Lina le-a strigat: „Puneţi mâna şi lucraţi! De ce staţi? E pauză?!” Eu n-aveam cum să le fac semn să lucreze, ca să nu se prindă nea Gheorghe de farsă. S-a uitat el la maşină şi a exclamat: „Mi-ai mânjit maneta la capul revolver! Şterge-o!” Am şters vaselina de pe manetă, după care maistrul Lina şi-a continuat verificarea. Într-adevăr, eu am dereglat. A reparat el, a făcut o piesă, însă n-a ieşit bună. „N-am reuşit nici eu.”, a constatat Gheorghe Lina, care a luat maneta, ca să slăbească penseta şi să avanseze materialul. Ei bine, în timpul următoarelor două manevre, menite să ajute înaintarea materialului, s-a umplut de vaselină din două locuri ale maşinii. Scena a generat o stare de veselie în rândul muncitorilor.
ARO, principalul beneficiar de strunguri-revolver automate produse la SARO Târgovişte
Din punctul de vedere al personalului, Atelierul Revolvere era cel mai numeros, având şi multe utilaje, de diferite tipuri, de la strunguri, la maşini de rectificat, maşini de găurit, utilaje de performanţă, făcute prin autodotare, la Sculăria Uzinei, care lucrau crucile cu patru braţe (prima operaţie care se făcea, de amborare şi de strunjire frontală). Fiind foarte complicate, şi oamenii care le manevrau trebuia să fie bine pregătiţi. Un schimb număra cel puţin o sută de angajaţi, aşadar, răspunderea liderului era imensă. În Atelierul Revolvere, pe trei ture, erau peste 300 de lucrători.
La început, Nicolae Văduva a lucrat în Hala “24” veche. Ulterior, s-a construit Hala nouă “47”. „Când s-a făcut Întreprinderea SARO Târgovişte (Strungul Automat Românesc Orizontal), am fost cel mai mare beneficiar de strunguri-revolver automate. Ne-au dotat cu peste 50 de strunguri automate, de diferite dimensiuni, SARO 16, 25, 42 şi 60. Iar la ele aveau nevoie de oameni pricepuţi. Noi, reglorii mai vechi, am fost trecuţi pe schimburi, ca să lucrăm cu ele. Lucrând pe strung automat, nu era departe de mine treaba aceasta. Funcţionau după acelaşi principiu ca strungurile automate ruseşti. Nu era nimic deosebit, cu excepţia preciziei şi a altor câteva caracteristici tehnice ale maşinilor.”, a precizat acesta.
În tura lui Gheorghe Lina, Nicolae Văduva era reglorul de la SARO. Interlocutorul nostru era „mort de oboseală”, fiindcă trebuia să meargă prin tot atelierul, unde erau două linii şi jumătate de fabricaţie, deci, două linii şi jumătate de strunguri. Ca deservire, era un operator la trei maşini. Iniţial, s-a încercat să fie pus un muncitor la patru strunguri, lucru imposibil, deoarece nu putea să ţină ritmul, fiind de mare productivitate. Din acest motiv, Nicolae Văduva s-a opus ideii de a face deservire un lucrător la patru utilaje. Astfel, au venit primele strunguri, 15-20 odată, şi au început să le poziţioneze pe linie. Ca să-i instruiască pe oameni, s-a organizat o şedinţă condusă de şeful de atelier, Dan Petrescu, pus în locul lui Marin Călinescu. Schimbarea şefului de atelier s-a produs concomitent cu mutarea muncitorilor din hala veche în hala nouă.
Când s-au instalat primele maşini, Nicolae Văduva a căutat să înţeleagă corespunzător maniera de funcţionare. „Am luat un strung SARO 16, a cărui parte mecanică superioară am demontat-o complet şi am pus-o în cutii. Operaţiunea de demontare a durat aproximativ 40 de minute, după care trebuia să încep montajul, ca să văd ce rol are fiecare. La primele strunguri deja li se dăduse drumul ca să lucreze. Se tot învârteau pe lângă mine cei din schimbul II. Începând cu ora trei şi jumătate, m-am ocupat de demontare şi, până la şapte seara, deja reglasem strungul, ca să lucreze la un reper. Atunci, am priceput cum vine treaba cu strungurile automate.”, ne-a mai spus el.
Inginerii Fianu şi Dina i-au cerut o soluţie de a trece corpul pivot pe strung automat
În anul 1981, Nicolae Văduva a fost promovat în funcţia de tehnolog de atelier. Potrivit legii, o astfel de funcţie putea fi ocupată de un muncitor cu înaltă calificare sau de un absolvent de Şcoală Tehnică de Maiştri ori de Liceu Tehnic. Inginerul Fianu era şeful Biroului Tehnologi pe ambele secţii, „47” şi „24”, hala nouă şi hala veche, în timp ce şefii de secţie erau separaţi. Au fost aduse la Uzină inclusiv strunguri cu comandă numerică. „Era o piesă foarte importantă şi complicată, care se lucra pe un strung Toss, cehoslovac, mare. Trebuia să producem multe.”, lucru care nu se întâmpla, deoarece angajatul care realiza operaţia respectivă, un tip în vârstă, lucrând pe un singur schimb, nu putea să facă faţă.
Inginerul Fianu, şeful Tehnologilor, şi inginerul Petrică Dina, tehnolog de atelier, i-au cerut lui Nicolae Văduva să se gândească la o variantă de a trece corpul pivot pe strung automat. Acesta a solicitat ca, pentru început, să i se facă pregătirea. „Sculele urmau să fie copiate după cele existente, numai prinderea îmi trebuia altfel, la unele poziţii. Le-am arătat unde trebuia făcuţi din nou suporţi de prindere şi mai aveam nevoie de nişte bacuri de strângere. S-au dus la Sculărie şi, într-o săptămână şi jumătate, pregătirea a fost completă. Au venit cu ea, mi-au aşezat-o pe masă şi m-au întrebat dacă am timp să mă ocup de ea.”, a adăugat Nicolae Văduva.
Timp avea, numai că exista o problemă. „Din punct de vedere al aşchierii, pot să pun sculele, dar cum fac cu reglajul maşinii, căci e comandă numerică? Are aici tamburul cu bile şi trebuie să bagi la fiecare fază în parte ce trebuie să facă. Am stat şi am studiat maşina. I-am dat drumul în gol, fiindcă ea este reglată din fabrică. Orice producător de utilaje complexe, cu comandă numerică, cu comandă program, prezintă toate fazele de lucru pe care le poate face utilajul respectiv. Cartea tehnică era la Mecanicul Şef. Atunci, eu am copiat de pe tamburul acela, îi dădeam voie să facă faza respectivă, vedeam ce mişcă, unde mişcă, unde este bilă pusă.” Ce constata, Nicolae Văduva îşi nota într-un caiet personal, unde consemna, de obicei, problemele cu care se confrunta.
Inginerul Sorin Buta l-a recompensat cu o primă
Proba utilajului a fost programată pentru altă zi, însă, cum Nicolae Văduva nu avea stare, s-a apucat de ea imediat. „Am prins piesa în maşină, am făcut reglajul teoretic, după care trebuia să trec la lucrarea practică, adică să reglez practic fiecare fază în parte. Maşina asta a fost foarte complicată. De altfel, toţi erau speriaţi de ea.”, a continuat Nicolae Văduva, care a rămas peste program, inclusiv la schimbul II, ca s-o facă să meargă. A realizat zece piese pentru măsurători (fişa de măsurători se făcea la zece piese). „N-am rebutat decât una, dar şi aceea era remediabilă. Am scos-o din maşină fără să fac o fază. La maşinile automate nu poţi să mai prinzi un semifabricat în sistemul de prindere, pentru că este greu să-l mai centrezi în aceeaşi poziţie.”
Nicolae Văduva a lăsat piesele pe un dulap şi a plecat acasă. Inginerul Fianu, care venea devreme la fabrică, s-a dus prin atelier şi le-a văzut. „Nu se aprinseseră luminile, erau doar cele de veghe aprinse în locul acela. Dacă nu lucram, stingeam luminile, ca să nu consumăm. Eu, la şase, veneam la serviciu. Inginerul Fianu mă aştepta în uşă, la Tratament, pe unde intram noi în secţie.” După ce s-au salutat, inginerul a mers în urma lui Nicolae Văduva, fără să spună nimic. „Eu m-am oprit, dacă am văzut că se ţine după mine. „Domnul inginer, vreţi să-mi spuneţi ceva?”, l-am întrebat. “Am văzut că ai nişte piese întinse pe dulap.”, mi-a răspuns el. „Cum, dumneavoastră deja aţi fost şi v-aţi uitat?” „Eram curios să văd ce putem face ca să punem maşina în funcţiune. Dar văd că tu ai făcut-o.”, i-a replicat inginerul Fianu. Nicolae Văduva s-a schimbat în hainele de lucru şi s-a dus în atelier. „Se aprinseseră deja luminile. Era într-o luni, de dimineaţă. Atunci, lucram şi sâmbăta, şi duminica, dar în acea duminică nu s-a lucrat. Inginerul Fianu s-a uitat la piese, aveam verificatoarele toate puse acolo, desenul de execuţie, desenul pe faze al piesei, desfăşurat în planul de operaţii. Le-a măsurat el la verificatoare… bune. Cea mai complicată era un canal de ungere. De altfel, nu era decât o magazie de ulei, de vaselină, ce se băga, dar era important. Şi acela era cel mai complicat de făcut. Cele mai multe piese se rebutau la canal pe revolverul normal. Le-a măsurat el… toate erau la aceeaşi dimensiune. „Ai făcut o treabă bună.”, mi-a zis.”
Întrebat care crede că este cadenţa de lucru, Nicolae Văduva i-a răspuns: „80 de piese pe schimb, fără probleme.” Or pe strungul normal se făceau 25-30. Era o piesă butucănoasă şi se lua mult din ea, ca să ajungă la forma normală. „Cum, faci 80 de piese?”, s-a mirat şeful Tehnologilor. Atunci, Nicolae Văduva s-a supus unui test: a pornit utilajul la ora 7.00 şi a lucrat toată ziua, reuşind să depăşească norma estimată cu patru-cinci piese. Inginerul Fianu le-a luat, le-a şters frumos, le-a dus la Control, a făcut fişa de măsurători, cu care a mers la şedinţa de producţie, pe care i-a înmânat-o şefului de secţie Sorin Buta. Propunerea inginerului Fianu a fost de recompensare a lui Nicolae Văduva cu o primă la salariu pentru realizarea sa, lucru acceptat de şeful de secţie.