Puţin timp petrecut bine!

Dragii mei!
Timp de meditaţie pentru sufletul nostru există mereu în acest leagăn al vieţii noastre de la naştere la mormânt bineînţeles, dacă şi căutăm acest lucru. Pentru că viaţa noastră este foarte aglomerată şi înţesată cu fel de fel de lucrări, cele mai multe legate de viaţa materială şi din ce în ce mai puţin de cea spirituală, mi-am propus să încerc în a vă atrage privirea peste aceste rânduri şi împreună să avem îndemn la meditaţie duhovnicească. Timpul ne este prielnic, căci în această perioadă, Sfânta noastră Biserică străbună a rânduit un pic de pregătire duhovnicească pentru întâmpinarea măreţului Praznic al Naşterii Domnului. Pentru cine credeţi că vine Hristos să se nască, dacă nu pentru omul creat din iubire? Acest om care este centrul lumii văzute şi al lumii nevăzute şi este numit în Sfânta Scriptură „mare” (Isus Sirah 3, 18), nu este altceva decât un sâmbure care este într-o strânsă legătură cu cele patru feluri de lumi pe care le-a făcut Dumnezeu în univers. El comunică cu toate existenţele neînsufleţite, adică cu regnul mineral, cu regnul vegetal, cu regnul animal şi cu lumea cea mai presus de toate cele simţite a îngerilor, adica lumea gânditoare, aşa cum bine spunea Parintele Cleopa în cartea sa „Urcuş spre Înviere”. Am pomenit de toate lucrurile acestea tocmai ca să ne dăm seama de valoarea omului şi mai precis de valoarea sufletului nostru. Căci ce va da omul în schimb pentru sufletul său? Sau ce ar folosi omului să câştige lumea întreagă dacă îşi pierde sufletul? Scopul vieţii şi cea dintâi grijă a omului este mântuirea sufletului şi apoi familie, carieră şi celelalte care ne sunt de trebuinţă în viaţa aceasta. Dacă ne îngrijim de sufletul nostru, toate celelalte vin de la sine, prin purtarea de grijă a Domnului. Şi, devreme ce este aşa, se cuvine ca fiecare dintre noi să lucrăm pentru  mântuirea sufletului nostru. Cum? Având credinţa tare în Dumnezeu, urmând calea Bisericii şi învăţătura ei, împăcându-ne şi iertându-ne unii cu alţii, în felul acesta să putem dobândi iertarea de la Tatăl Ceresc. Avem la îndemână Taina Sfintei Mărturisiri care ne împacă cu Cerul. Să nu lenevim fraţilor, şi pe cât ne este cu putinţă, să căutăm să fim bineplăcuţi lui Dumnezeu, pentru că timpul trece şi ne trezim că nu am dobândit nimic folositor în viaţa aceasta. Am mai spus şi altădată că timpul pe care-l trăim este ireversibil, cu el nu te mai întâlneşti, de aceea să nu spunem niciodată că fapta bună o poţi face şi mâine. Trebuie să lucrăm prezentul, pentru a ne ierta Domnul Hristos trecutul şi pentru a ne asigura un viitor bun. Şi pentru că Sfânta Biserică, în această perioadă ne îndeamnă la post, îndemnăm cu dragoste şi blândeţe, ca fiecare după cum îi este sănătatea trupească şi dragostea sufletească, căci măsura postului este măsura dragostei pe care o avem faţă de Domnul Dumnezeu, să postească atât de mâncărurile de dulce dar mai ales să punem frâu limbii de nu judeca pe semenii noştri, să punem acoperământ ochilor, de a nu fi pizmătăreţi, auzului de a nu asculta cele necuviincioase, picioarelor de a nu aluneca în căi greşite. De fapt, postirea e starea potrivită firii umane, normală pentru om, creat pentru comuniunea eternă cu Creatorul. Viaţa adevărată este un neîntrerupt post. Posteşti, adică renunţi la orice deşertăciune pentru a-I face loc lui Hristos. Postul este deci o lărgire a inimii, pentru a putea participa la plinirea cu Harul Duhului Sfânt. Cum spune Mântuitorul, în pustie: „nu numai cu pâine se hraneşte omul, ci cu tot cuvântul lui Dumnezeu”. Într-un cuvânt să încercăm să ţinem postul cel adevărat pe care ni-l arată marele prooroc Isaia în capitolul 58 din Sfânta Scriptură: „Nu ştiţi voi postul care Îmi place? – zice Domnul. Rupeţi lanţurile nedreptăţii, dezlegaţi legăturile jugului, daţi drumul celor asupriţi şi sfărâmaţi jugul lor. Împarte pâinea ta cu cel flămând, adaposteşte-l în casă pe cel sărman, pe cel gol îmbracă-l şi nu te ascunde de cel de un neam cu tine”. În concluzie, ştim ce avem de făcut ca să încercăm să ne curăţim sufletul împovărat de atâtea răutăţi. Ne trebuie un pic de voinţă şi osteneală şi multă dragoste căci dacă nu avem dragoste, se pare ca n-o să dobândim nimic. Dacă am întreba pe cei care au dobândit Împărăţia lui Dumnezeu, ce au lucrat de s-au mântuit, am auzi cu siguranţă răspunsul „puţin timp petrecut bine”. Acest „bine”, nu este decât binele trăit în Hristos şi pentru Hristos în vederea dobândirii Împărăţiei Cereşti. Acestea fiind zise, sper că nu v-am plictisit cu cele spuse şi rog pe Domnul să ne ajute la tot pasul. Să fiţi sănătoşi şi voioşi!
Părintele Serafim Caiea, Stareţul Mănăstirii „Negru Vodă” din Câmpulng