3 C
Campulung Muscel
25/10/2021

ADEVĂRUL CREŞTIN

Cunoştinţa redusă a omului! „Iartă-mi greşelile pe care nu le cunosc!” (Psalmul 19.12). Prin aceasta, psalmistul mărturiseşte că unele păcate le cunoaşte, dar pe altele nu le cunoaşte. Vorbind astfel, el arată cât de redusă este cunoştinţa omului, chiar şi atunci când este vorba de el însuşi, de greşelile lui. Ce ştim noi este o nimica toată faţă de ceea ce nu ştim. Cunoştinţele noastre sunt doar câteva scoici aruncate de valurile mării pe ţărm, în timp ce adâncul mării niciun picior de om nu l-a călcat şi nu l-a cercetat. În natură nu cunoaştem decât suprafaţa lucrurilor. Adâncul lor, cine poate să-l cunoască? Un înţelept din vechime a spus o vorbă mare: „Ceea ce ştim sigur este că nu ştim nimic!” Cunoaştem prea puţin chiar şi despre scoarţa pământului. Şi ce să mai spunem dacă ne aruncăm privirile în sus? Astronomii ne spun că există anumite corpuri cereşti pe care noi le vedem ca stele, dar care, în realitate, sunt mai mari decât soarele nostru care ne luminează şi care ne încălzeşte. Ei ne mai spun că, după calculele lor, mii de ani i-au trebuit luminii ca să străbată de la acele stele până la noi. Dacă suntem cinstiţi, trebuie să recunoaştem că ne aflăm abia la începutul cunoaşterii. Numai oamenii superficiali (cu spoială de cultură) se laudă că le ştiu pe toate. Adevăraţii învăţaţi sunt foarte modeşti şi recunosc fără probleme că există o mulţime de lucruri pe care ei nu le cunosc. Unul dintre aceşti învăţaţi a spus: „Ce am făcut eu n-a fost decât să ridic o pietricică de adevăr; dar adevărul stă înaintea voastră şi aşteaptă să-l cercetaţi; căci este tot aşa de adânc ca adâncul mării!” Să nu ne lăudăm deci cu ce cunoaştem şi să rămânem smeriţi, căci aşa ne stă bine dacă este să vorbim după adevăr. Ce ştim noi seamănă cu gestul unui copil care, cu un ciob în mână, ar lua din apa mării şi ar pune-o într-o gropiţă pe plajă. Dar marea şi adâncul ei cine poate să-l pătrundă? Dacă vom trece într-un alt domeniu, vom constata că şi acolo nu ştim mai nimic. Mă refer la domeniul sau ţinutul inimii noastre. Cine poate să pătrundă adâncul inimii omeneşti? În Psalmul 64.6 se spune: „O prăpastie este lăuntrul şi inima fiecăruia”. Iar prorocul Ieremia, vorbind despre inimă, întreabă: „Cine poate s-o cunoască?”. Şi răspunsul îl dă Dumnezeu: „Eu, Domnul, cercetez inima şi rărunchii” (Ieremia 17.9,10), adică cele mai ascunse părţi ale inimii omeneşti. În Psalmul 139.23, David spune: „Cercetează-mă, Dumnezeule, şi cunoaşte-mi inima!” Prin aceasta, psalmistul parcă ar vrea să spună: „Eu nu sunt în stare să mă cunosc. Cunoaşte-mă Tu, Doamne! Cercetează-mă Tu şi ce afli Tu spune-mi şi mie, ca să ştiu şi eu”. „Cunoştinţa va avea sfârşit” (1 Corinteni 13.8). Corintenii erau dornici de cunoştinţă şi se lăudau cu ea. Faţă de alţii, cunoştinţa lor era mare. În versetele 9 şi 10 citim: „căci cunoaştem în parte şi prorocim în parte; dar, când va veni ce este desăvârşit, acest „în parte” se va sfârşi”. Să nu se laude deci nimeni că are o cunoştinţă prea adâncă a Cuvântului şi a sfaturilor lui Dumnezeu. Nu! Cunoştinţa noastră este mărginită. Drept este că Dumnezeu ne-a descoperit adevărul Său, dar ce cunoaştem noi este puţin. Cineva ar putea să spună: dacă este aşa, te pomeneşti că, ceea ce cunoaştem, cunoaştem greşit. Nu, asta nu! Cunoaştem puţin, este drept, dar nu cunoaştem greşit, pentru că atunci ar însemna că Duhul Sfânt ne-ar duce pe o cale greşită. Dumnezeu nu ne poate duce în greşeală. El ni L-a descoperit pe Domnul Isus, care este Calea, Adevărul şi Viaţa. Pe El trebuie să-L cunoaştem din ce în ce mai bine. Cunoaştem în parte şi prorocim în parte; avem însă deplină siguranţă în adevărul Cuvântului lui Dumnezeu, în Domnul Isus, în lucrarea Duhului Sfânt. Mintea poate să ne ducă în rătăcire, inima de asemenea; vrăjmaşul sufletelor noastre şi mai mult. Dar Domnul Isus sau Duhul Sfânt nu ne pot duce în rătăcire. De aici poate ieşi altă întrebare: De ce atunci oamenii care cunosc Biblia nu învaţă toţi la fel? Sunt atâtea secte; unii zic într-un fel, alţii în alt fel. Oamenii se încurcă şi nu mai ştiu după cine să se ia. Dacă omul îşi mai amestecă mintea lui, atunci ajunge de pune în locul dintâi părerile lui, tradiţiile lui şi ce mai este el în stare să născocească. Cineva îmi scria: „Aş vrea să trec la dumneavoastră, că m-am încredinţat că vă găsiţi pe calea cea bună. Vă rog deci să-mi trimiteţi punctele dumneavoastră de credinţă”. Când am citit, am înţeles ce fel de gândire are acest om. Noi nu umblăm însă cu puncte de credinţă; noi Îl avem pe Domnul Isus şi pe El Îl poate avea oricine vrea să-L primească şi să-L urmeze. La aceasta se reduce credinţa noastră: la Domnul Isus. Dacă însă cineva mai amestecă mintea lui, nu este de mirare că poate să se rătăcească. Cine are însă pe Duhul Sfânt urmează să fie călăuzit de El în tot adevărul. De obicei oamenii întreabă ce este cu crucea, cu biserica, cu popa, cu lumânarea, cu icoanele şi cu multe altele. Ei nu caută să ştie ce au de făcut cu păcatele lor. Întrebările pe care le pun dovedesc neştiinţa lor, întunericul lor. Pe noi, ele nu ne interesează în primul rând; căci şi cu ele şi fără ele, dacă cineva nu-L are pe Domnul Isus, tot pierdut este; dacă însă Îl are pe El, îl lămureşte El în toate privinţele.

Adunarea Creştină Betel Câmpulung, strada Matei Drăghiceanu, nr. 3, Câmpulung Muscel

Postări asemănătoare

Acest site utilizeaza cookie-uri. Prin continuarea navigarii sunteti de acord cu utilizarea cookie. Pentru mai multe informatii puteti consulta Politica de confidentialitate a datelor personale. Accept Mai mult

error: Content is protected !!