Fapta bună a milosteniei!

Dragii mei,
Pentru că suntem într-o perioadă în care trebuie să fim mai atenţi la vieţuiea noastră şi fapta bună trebuie să ne însoţească în urcuşul nostru duhovnicesc, mi-am propus ca în acest articol să amintesc de un lucru la îndemâna oricui – milostenia. În paginile Sfintei Evangheliei, foarte des întâlnim îndemnul de a milui pe cei aflaţi în nevoi. Mai presus de jertfirea nostră trebuie să fie mila noastră faţă de semenii noştri. Postul este bine plăcut Domnului atunci când este însoţit de rugăciune şi fapta cea bună. Aş îndrăzni să zic că fără fapta bună nu înţelegem cu adevărat, taina şi frumuseţea credinţei. Cel care întinde mâna după ajutor înseamnă că nu are, şi de aceea trebuie ajutat. Dumnezeu îl trimite la tine ca să-ţi vadă inima ta… căci până a ajunge la tine putea să-l miluiască El, care poartă de grijă întregii făpturi omeneşti. Eşti sărac şi nu ai cu ce milui pe cel care-ţi cere ajutorul? Dă-i o vorbă bună, fă o rugăciune pentru el şi Domnul îţi va răsplăti. Ai un pic de timp liber? Nu-l irosi, cercetează pe cel bolnav şi încurajează-l pe cel aflat în scârbă şi necaz. Poartă-te frumos cu cel bătrân şi mângâie-l cu vorba bună, ca la bătrâneţile tale să te miluiască şi pe tine Domnul. Ştii pe cineva aflat în mare primejdie? Pune genunchii la rugăciune pentru el şi mare plată vei avea de la Domnul şi Mântuitorul Iisus Hristos. Bunăvoinţă şi dragoste multă să fie, că momente de a face binele se ivesc în viaţa noastră, dar pentru că timpul este ireversibil, trebuie să avem mare grijă să nu alungăm pe Hristos din viaţa noastră. Vrednicul de pomenire Pavel, Patriarhul Serbiei, un om cum rar ai întâlni astăzi, văzând din apartamentul său, aflat în reşedinţa Patriarhiei, un grup de refugiaţi care stăteau în ploiae pe stradă, a coborât, a deschis uşile de stejar şi i-a poftit să se adăpostească înăuntru.     Fiind în vremea războiului, puteau fi printre refugiaţi şi oameni intenţionaţi să facă rău şi binenţeles că cei care erau în preajma Patriarhului au început a comenta; răspunsul Patriarhului a fost cu blândeţe şi simplitate: „Dar cum oare-aşi fi dormit eu sus la căldură, iar acei copii să stea afară în ploaie?” Vedeţi atitudinea unui om cu frică de Dumnzeu? Grăitor este cuvântul Sfântului Vasile cel Mare care zice: „Rabdă puţin în vreme de necaz, ca viteazul Iov. Să nu fii doborât de furtună şi nici să lepezi ceva din averea de vituţi pe care o porţi. Păstrează în suflet, ca pe o comoară de mare preţ, mulţumirea ce o datorezi lui Dumnezeu şi vei primi şi tu daruri îndoite de desfătări pentru mulţumirea ce o arăţi. Adu-ţi aminte de cuvântul apostolului: „Mulţumiţi pentru toate”(I Tes. 5, 18). Eşti sărac? Este altul negreşit mai sărac decât tine. Ai hrană numai pentru zece zile? Altul are numai pentru o singură zi. Ca un om bun şi mulţumitor, împarte prisosul tău cu cel lipsit. Nu pregeta să dai din puţinul tău. Nu pune folosul tău mai presus de primejdia obştească. Chiar dacă ai avea pentru hrana ta numai o singură pâine şi de-ar veni cineva la uşa ta să-ţi ceară de mâncare, scoate din cămară acea singură pâine şi luâd-o în mâini, caută la cer şi spune aceste cuvinte pline de milă, dar şi de mulţumire: „Am Doamne, o singură pâine pe care o vezi, şi primejdia îmi stă în faţă; dar pun porunca Ta mai presus de mine; şi din puţinul ce-l am, dau fratelui înfometat. Dă şi Tu robului care-i în primejdie! Ştiu bunătatea Ta; am încredere şi în puterea Ta. Tu nu amâni multă vreme harurile tale, ci împarţi când vrei darurile!”. Dacă vei spune şi vei face aşa, pâinea pe care o dai în strâmtoarea ta, ajunge sămânţă pentru ogoarele tale, dă rod îmbelşugat, este arvună pentru hrană şi pricinuitoare de milă dumnezeiască. Mare dreptate are Sfântul Vasile cel Mare, pentru că atunci când dai milostenie cu toată inima îţi răsplăteşte Dumnezeu şi aici în viaţa asta vremelnică şi în veşnicie. Spun Sfinţii Părinţi, că atunci când dai săracului din puţinul tău î-L faci pe Dumnezeu dator. Şi să ştiţi că Dumnezeu nu rămâne niciodată dator.
De aceea un om milostiv este iubit de Dumnezeu tocmai pentru că nu pune preţ pe lucrurile trecătoare ci prin milostenie îşi arvuneşte viaţa veşnică. Însă atunci când faci milostenie nu trebuie să trâmbiţezi şi nici să te lauzi înaintea oamenilor. Căci iată ce spune Sfântul Ioan Gură de Aur: „Să nu urmărim deloc slavă de la oameni făcând milostenie şi orice altă faptă bună, să nu facem de dragul laudei de oameni, că n-avem nici un folos, nici de postim, nici de ne rugăm, nici de facem milostenie, dacă nu o facem numai pentru Acela care ştie cele tainice şi cele ce se află în adâncul cugetului nostru. Dacă aştepţi omule, răsplată de la Acela, pentru ce mai vrei să fii lăudat de oameni?
Aşadar, niciodată să nu pregetăm de a fi milostivi însă să o facem pentru Dumnezeu şi nu de fală sau de văzul lumii, pentru-că în felul acesta vom fi răsplătiţi la ziua judecăţii.
Spor la lucru şi până la următoarea întâlnire să fiţi sănătoşi şi voioşi!
Părintele Serafim, Stareţul Mănăstirii „Negru Vodă” Câmpulung