4.6 C
Campulung Muscel
07/12/2022

„Abia aşteptam să mă trezesc şi să ajung la Uzină. Atât de dragă mi-a fost meseria!”

Când ardeleanul Ion Meseşan, specializat ulterior în proiectarea de scule şi verificatoare, a ajuns la Întreprinderea Metalurgică de Stat, în anul 1951, Serviciul Tehnic, care funcţiona la Poarta 2, era condus de Octavian Waschievici. Ca o coincidenţă uluitoare a vieţii, Octavian Waschievici şi Nicolae Breabăn, bucovineni de fel, din Cernăuţi, sunt singurii rămaşi în viaţă din colectivul venit în 1944, de la Braşov. Familiile lor se cunoşteau din Braşov, cu atât mai mult cu cât se trăgeau din acelaşi loc de baştină, fiind refugiate de război. Soarta i-a adus la Câmpulung şi au lucrat la Uzină, în domeniul proiectării. Împreună cu aceştia a lucrat un alt „străin” de aceste locuri, căruia tot destinul i-a dirijat paşii spre Muscel, în urmă cu 60 de ani. Ion Meseşan s-a stabilit la Voineşti, căsătorindu-se cu o musceleancă, Rodica, a cărei activitate profesională s-a desfăşurat, timp de 25 de ani, la Sculerul Şef, apoi la Fabrica de Piese şi Matriţe, odată cu „încorporarea” acestei secţii a întreprinderii fabricii înfiinţate în 1976.

Inginerul Zota, închis pe nedrept

Clădirii în care a funcţionat prima hală a Uzinei i s-a construit un etaj, unde a funcţionat tot aparatul tehnic, ne povestea Ion Meseşan. Serviciul Tehnic era unul numeros, în care se derula activitatea a peste 50 de angajaţi. Octavian Waschievici a fost urmat, la conducerea serviciului respectiv, de un inginer desăvârşit, în faţa căruia, după cum am aflat de la alţi naratori ai serialului nostru, se abţinea, din respect, chiar şi directorul Victor Naghi. „În 1953, de la Fabrica Tohan a venit inginerul Gheorghe Zota. Iniţial, a fost şeful Serviciului Tehnic şi, după doi-trei ani, a fost numit inginer şef.”, îşi amintea Ion Meseşan. Gheorghe Zota are o poveste de viaţă tulburătoare, fiind aruncat în puşcărie în urma unui incident de care nu era responsabil, apoi eliberat, cu scuze din partea anchetatorilor. „Inginerului Zota, care a fost închis pe nedrept, când a ieşit din închisoare – era Chivu Stoica ministru al Industriei – i s-a transmis că: „Procuratura Republicii România regretă că aţi fost închis pe nedrept.” La ce i-a folosit? Omul îşi pierduse până şi dinţii… Era de o inteligenţă! Datorită lui s-a ridicat Uzina văzând cu ochii. La Tohan, de unde a venit Gheorghe Zota, se făceau nişte piese – era război în Coreea, pe vremuri – nişte cartuşe de război erau băgate în cuptoare, pentru a fi călite. N-aveau materialul respectiv, dar s-a dat echivalent. El a scris pe comandă: „Atenţie! Material schimbat, echivalent…”, pe care trebuia să-l trateze la alte temperaturi. Nerespectându-se indicaţia comenzii, s-au stricat nu ştiu câte loturi de asemenea piese. Pe cine au scos vinovat? Pe inginerul Zota.”, a relatat Ion Meseşan.

Venit la întreprinderea din Câmpulung, pentru început, a fost şeful Serviciului Tehnic, apoi a fost avansat pe postul de inginer şef. „A fost un cuplu la conducere nemaipomenit: inginerul Zota – directorul Victor Naghi, care era şi cu politicul, şi cu autoritatea. În felul acesta, am reuşit să avansăm, iar maşina, „Zimbrul Carpaţilor”, să ajungă la competiţii. Erau maşini cu renume în toată lumea. Prin mlaştinile prin care concurau, le lăsau în urmă pe celelalte. A fost o perioadă de glorie.”, vorbea cu emoţie despre ARO interlocutorul nostru. Gheorghe Zota a fost succedat la conducerea Serviciului Tehnic de Nicolae Herţa, care, la rândul său, a devenit inginer şef.
Pentru început, la fabrică s-au făcut piese de schimb pentru motoare, după care s-a trecut la construcţia de maşini, precedată de o perioadă de pregătire. În opinia lui Ion Meseşan, marele avantaj, simţit pe propria piele, în perioada de pregătire, a fost că, prin hotărâri guvernamentale, au fost aduşi la Câmpulung specialişti de la marile uzine ale ţării. „Toţi erau la Tehnic, iar eu stăteam pe lângă ei. „Asta de ce se face aşa? Asta, de ce aşa?”, îi întrebam. Mi-am însuşit nişte lucruri, încât îl puteam concura pe cel mai pregătit inginer. În felul acesta, am devenit şef de grupă, având în subordine zece salariaţi.”, a continuat Ion Meseşan.

Dacă Naghi nu-i angaja soţia, se transfera la Braşov

Rodica Meseşan, soţia lui Ion, a lucrat şi ea la ARO, ca angajată a Fabricii de Scule şi Matriţe. Iniţial, a fost repartizată la Secţia Sculărie sau Sculerul Şef, cum se numea, de unde a fost transferată la Matriţe, în momentul înfiinţării fabricii. La Revoluţie, acumulase o vechime de 25 de ani de muncă, prin urmare, a hotărât să iasă la pensie. De la Ion Meseşan am aflat şi cum şi-a cunoscut partenera de viaţă, dar şi cum a reuşit s-o angajeze, forţându-i, practic, mâna lui Victor Naghi, cu o cerere de transfer la Braşov. Pe vremuri, se făceau nişte baluri frumoase, din capătul Câmpulungului şi până în capătul Lereştiului. „Sâmbătă seara se ţineau. Fetele veneau întotdeauna însoţite de mamele lor sau de o rudă apropiată. Eram vreo cinci inşi (toţi de la Uzină), care eram prieteni buni şi mergeam la aceste baluri. Şi Uzina avea Cămin Cultural, unde se organizau baluri.”, ne spunea acesta. Astfel, Ion Meseşan a avut ocazia să-şi întâlnească soţia, la un asemenea eveniment, unde, elevă la liceu fiind, Rodica venea împreună cu mama ei. Tinerii au ajuns să se întâlnească la un film, în oraş, sau în Grădina Publică, unde stăteau de vorbă. Într-o bună zi, Ion şi Rodica au hotărât să se căsătorească. În iulie 1954, au făcut nunta. Li s-au născut cei doi copii, o fată şi un băiat, de la care soţii Meseşan au cinci nepoţi şi patru strănepoţi. „Când am venit, am venit cu o valiză.”, spunea amuzat Ion Meseşan.

În anul 1963, având doi copii, care nu puteau fi crescuţi dintr-un singur salariu – nici acela nu era cine ştie ce – iar socrii erau împovăraţi cu plata impozitului pe pământ, Ion Meseşan a insistat la Uzină, ca să-i fie angajată şi soţia. „Am avut oponenţi, pentru că am avut „prieteni” şi vecini, care au avut grijă să spună cadrelor şi partidului că soţia mea este „fiică de chiabur”. Atunci, m-am încăpăţânat şi m-am prezentat la Tractorul Braşov, să-i întreb dacă au nevoie de mine. Acolo, mi s-a spus că au nevoie de cadre pregătite. Am dat probă de lucru, am făcut o cerere, iar directorul general a semnat că este de acord cu angajarea mea. Cu locuinţa m-aş fi descurcat, fiindcă avea dânsa un văr la Braşov, care era pe linie de UTM, şi… am venit cu cererea. Şeful meu, atunci, era inginerul Herţa. I-am spus că, din cauză că nu pot să-mi angajez soţia, ca să mă descurc mai bine, vreau să plec. A luat cererea mea şi s-a dus la conducerea Uzinei. După două zile, am fost chemat în C.O.M. În fiecare zi se ţinea C.O.M. Directorul Naghi, cu o şapcă pe cap, era ca un tigru şi toţi ceilalţi, înşiraţi. „Meseşan! Mi s-a povestit despre tine că eşti băiat bun, că faci treabă! Soţia ta să fie angajată! Ilioiule, mâine îi faci formele pentru angajare, ai înţeles?! Frântule… organizarea muncii…!”, ne-a povestit Ion Meseşan, imitând intonaţia lui Naghi.  
Aşa a obţinut aprobarea ca soţia, Rodica, să fie angajată. Urma ca, a doua zi, doamna Meseşan să vină la întreprindere, ca s-o vadă directorul. „Era o ploaie, turna cu găleata! Era udă până la piele! „Începând de mâine, vii la serviciu!”, i-a zis Naghi, pe un ton aproape poruncitor, Rodicăi Meseşan.

A criticat conducerea că dă oameni afară fără motiv

Un alt episod legat de Victor Naghi, pe care l-a păstrat în amintire, s-a consumat pe când Ion Meseşan era preşedinte de secţie sindicală. „Era vorba ca vreo trei-patru inşi să fie daţi afară din Uzină, dar fără motiv. Eu, fiind arţăgos de felul meu, am criticat conducerea, că acceptă aşa ceva. Era o şedinţă de analiză anuală a Uzinei, la care a participat şi secretarul II de la judeţ. El, când a auzit, a întrebat: „Ce se întâmplă, mă, aici?” L-a chemat, a doua zi, pe directorul Naghi la Piteşti. Atât i-a trebuit directorului Naghi, că m-a chemat în C.O.M. „Ce crezi că dacă vorbeşti ca Lenin, faci şi dregi…!”, l-a imitat din nou pe furtunosul Naghi, „pachet de nervi”, din cauză că a fost chemat să dea explicaţii pe la Piteşti, fiindcă Ion Meseşan le-a luat apărarea la şedinţă colegilor. „Tovarăşul director, eu am vorbit ceea ce este în realitate.”, şi-a apărat punctul de vedere cel care a stârnit furia lui Naghi. „Şi s-a dat tare la mine atunci. Pe de o parte, mi-a părut rău, deoarece cu ajutorul lui am angajat-o pe dânsa (n.r. soţia, care a stat lângă el pe toată durata interviului) şi… a fost un om care merită toată lauda.” Reacţia lui Ion Meseşan a avut un rezultat pozitiv, întrucât muncitorii propuşi pentru concediere şi-au păstrat locurile de muncă.

Nicolae Ceauşescu: “Indiferent că maşina se face aici sau câţiva kilometri mai încolo, principalul este că se face în judeţul Argeş

Timp de doi ani, Ion Meseşan a fost responsabil cultural la Uzină şi, cu toate că s-a zbătut pentru diferitele formaţii artistice ale întreprinderii – cor, ansamblul folcloric – n-a cules întotdeauna roadele muncii sale, ci alţii s-au ales cu laurii. Însă meseria a fost cea care i-a împlinit viaţa. 32 de ani i-a petrecut la Atelierul de Proiectare, iar ultimii şapte ani, înainte de a ieşi la pensie, a activat la SM 8. Cât timp a lucrat la Proiectare, Ion Meseşan şi colegii săi se ocupau de pregătirea pentru executarea pieselor. Partea de proiectare a maşinii era cu totul altceva, diferit de ceea ce se realiza la Atelierul de Proiectare SDV. „Noi, la Serviciul Tehnic, ne ocupam de proiectare scule, dispozitive şi verificatoare. Fiecare era pe specialitatea lui. Eu eram cu scule şi verificatoare, care se foloseau în toată Uzina, iar ceilalţi colegi se ocupau cu dispozitivele.” Întrebat despre colegii de serviciu, de care îşi aminteşte cu drag, Ion Meseşan a mărturisit: „Gheorghe Ganea a fost pentru mine un prieten de suflet. Fratele lui, Ion Ganea, era maistru în atelier. Prieten bun îl mai aveam pe Ion Rovin, care a murit, săracul de el. Nicolae Breabăn, Lucian şi Emil Popescu, Otilia Popescu (soţia lui Emil Popescu) – ea lucra în grupa mea – Grigore Iacobson, mulţi, sunt foarte mulţi cu care am lucrat şi pe care i-am apreciat, şi în birou, şi în afara biroului.” 

Într-o anumită parte a vieţii sale profesionale, n-a scăpat de presiunile exercitate asupra lui, ca să se înscrie în partid, asta, după ce, cu puţin timp înainte, i-a tremurat inima în el, gândindu-se că putea fi concediat, din cauză că familia, proprietară de pământ, nu se înscrisese în colectiv. Dacă timp de aproape un an – în vremea lui Gheorghe Gheorghiu Dej – erau persecutaţi cei care aveau averi şi rude înstărite, „a apărut un ordin dat de Ceauşescu, potrivit căruia nu mai conta ce-a fost taică-tu, ci conta omul, personalul. Cu ocazia asta, mă întâlneam în curtea Uzinei cu Gigel Stoica, secretar de partid pe Uzină. „Bă, Ioane, când faci cerere să te înscrii în partid?”, mă întreba. „Lasă, că fac.”, îi ziceam. Tot aşa, n-am putut să scap, până am făcut cerere. Aşa am devenit membru de partid. Până atunci, am fost „fiu de chiabur”.”, povestea, râzând, Ion Meseşan.
Tot legat de Nicolae Ceauşescu, Ion Meseşan îşi amintea prima vizită întreprinsă de acesta la Câmpulung: „Ce s-a făcut la Colibaşi era vorba să se facă la noi. Toţi eram încântaţi, întocmeam diferite planuri cerute de Guvern, ca să se realizeze maşinile la noi. Şi am aşteptat vizita lui Ceauşescu. Parcă îl văd şi acum. Avea o maşină specială şi stătea pe scara maşinii, în picioare, iar directorul Naghi, care era proaspăt venit, i-a spus: „Tovarăşul secretar general, noi, colectivul de la Câmpulung Muscel, avem o dorinţă mare, ca maşinile să se construiască la noi.” Ceauşescu s-a suit pe scara maşinii şi a zis: „Dragi tovarăşi, vreau să vă anunţ oficial, că, indiferent dacă se face aici maşina sau mai încolo cu câţiva kilometri, principalul este că se face în judeţul Argeş.”
Povestirea lui Ion Meseşan, un om vesel, pus pe glume, ale cărui poante politice l-au adus deseori în faţa conducerii de partid a vremii, care l-a „lecuit”, într-un final, s-a încheiat cu aceeaşi tristeţe cu care a început, pricinuită de distrugerea Uzinei, ce i-a dăruit o viaţă pe pământ muscelean. „Regret anii de atunci. De cele mai multe ori, abia aşteptam să mă trezesc dimineaţa şi să ajung la Uzină. Atât de dragă mi-a fost meseria!”, a încheiat, cu nostalgie, Ion Meseşan.

Postări asemănătoare

Acest site utilizeaza cookie-uri. Prin continuarea navigarii sunteti de acord cu utilizarea cookie. Pentru mai multe informatii puteti consulta Politica de confidentialitate a datelor personale. Accept Mai mult

error: Content is protected !!