În secolul al XIX-lea, Muntenia a fost un spațiu de tranzit și observație pentru numeroși călători străini, între care și francezi. Mulți dintre ei erau diplomați, literați, medici militari sau simpli aventurieri curioși de a cunoaște „Orientul” Europei, cum era văzută atunci. În general, francezii au fost impresionați de contrastul dintre boieri și țărani, de specificul Bucureștiului, cu amestecul lui de aer „balcanic” și occidental, dar au fost interesați și de importanța politică a Munteniei ca zonă-tampon între Imperiul Otoman, Rusia și Imperiul Austriac.
Unul dintre călătorii europeni de la mijlocul secolului al XIX-lea a fost și francezul Félix Pigeory (1813 – 1873). Arhitect și istoric de artă, principal întemeietor al stațiunii balneare Villers-sur-Mer de pe coasta Canalului Mânecii, în Normandia, Félix Pigeory a devenit arhitect la Paris unde a proiectat mai multe reședințe particulare („hôtels particuliers”), între care două pe rue d’Amsterdam și una pe avenue de Saint-Cloud. A fost, de asemenea, director al publicației franceze „Revue des beaux-arts” („Revista Artelor Frumoase”), buletin al „Societății Naționale de Arte Frumoase” din Paris.
Călătoria lui Félix Pigeory în Orient
În calitate de arhitect al Parisului, între anii 1850 și 1852 Félix Pigeory a fost trimis de guvernul francez într-o misiune artistică și documentară în Orient (Principatele Dunărene, Turcia, Siria şi Palestina), în cadrul interesului politic și cultural francez pentru Levant și pentru Principatele Dunărene, aflate atunci sub suzeranitate otomană și protectorat rusesc. Sosit cu vaporul pe Dunăre la Giurgiu, el a văzut şi a lăsat însemnări despre oraşele Bucureşti, Câmpulung, Curtea de Argeş, Târgovişte, Buzău şi Galaţi. Notele de drum, tipărite în 1854 la Paris sub forma unor scrisori adresate prietenilor din Franța, sunt cuprinse în volumul intitulat „Pelerinii Orientului. Scrisori artistice și istorice despre o călătorie în Provinciile danubiene, Turcia, Siria și Palestina, cu misiune din partea Guvernului”. Cartea combină descrieri arhitectonice, peisagistice și istorice, cu observații interesante despre moravuri, politică și religie. Ea include gravuri și desene realizate de însuși Pigeory în timpul călătoriei.
Vizita lui Félix Pigeory în Principatele Române
Arhitectul francez Félix Pigeory (1806-1873). Desen de Pierre-François-Eugène Giraud.
În volumul „Pelerinii Orientului” de Félix Pigeory sunt câteva aspecte notabile despre Muntenia, care merită să fie scoase în evidență. De pildă, relatările despre București, văzut ca un oraș în plină schimbare, unde tradiția orientală se împletea cu ambiția occidentalizării. Călătorul francez observă casele boierești, hanurile, bisericile și începuturile arhitecturii de inspirație occidentală.
De asemenea, întâlnim impresii despre peisajul rural și localitățile din Valahia, unde sărăcia satelor contrastează cu opulența unor reședințe boierești. Nu în ultimul rând, Pigeory manifestă interes pentru costume, tipuri sociale și obiceiuri ale locului – de la țărani, la negustori și boieri.
Cartea „Pelerinii Orientului” cuprinde și notații asupra situației politice din Principatele Române, imediat după Revoluțiile de la 1848 și înainte de Războiul Crimeii (1853-1856). Scrierea are o valoare dublă: documentară, pentru că surprinde imaginea Țărilor Române într-un moment de tranziție, și vizuală, pentru că multe dintre desenele lui Pigeory oferă o iconografie interesantă a epocii.
Spre deosebire de alți francezi, de exemplu Jean Alexandre Vaillant și Théodore Margot, care la jumătatea secolului al XIX-lea au stat mulți ani în Muntenia și erau obișnuiți cu realitățile de aici, Félix Pigeory se arată în notele sale de călătorie surprins și uimit la tot pasul de realitățile românești, așa cum se poate observa din fragmentul următor:
În Carpaţi, 22 august [1850]
Nu vă fie teamă deci că vă voi enumera numele satelor, târgurilor, cătunelor care s-au oferit succesiv ochilor noştri. Aceste nume sunt atât de bizare, încât la scurt timp după ce au fost rostite, se ştergeau din memorie, cu acceaşi promptitudine ca şi amintirea sărăcăcioaselor case care mi-au întristat privirea un moment.
Nu am ajuns bine în Carpaţi şi deja un puternic sentiment de regret a pus stăpânire pe noi. Luând vaporul pe Dunare am fi ajuns în câteva zile de la Giurgiu la Galaţi; noi am preferat însă o excursie spre interior, de la Giurgiu până la Bucureşti, de unde în trap, oprindu-ne pe ici pe colo, s-o luăm spre Galaţi, şi să facem astfel în unsprezece zile o călătorie care ar fi putut dura doar trei. Un drum făcut din plăcere nu este măsurabil cu pasul său în timp, ceea ce s-a dovedit a fi greşit în cazul nostru.
Félix Pigeory, „Pelerinii Orientului. Scrisori artistice și istorice despre o călătorie în Provinciile danubiene, Turcia, Siria și Palestina, cu misiune din partea Guvernului”, Paris, 1854. Exemplarul de la Biblioteca Academiei Române.
Nu cunosc, într-adevăr, o existenţă mai nomadă, mai hoinară, mai presărată de neprevăzut şi de surprize neplăcute decât aceea pe care am avut-o, fie sus pe înălţimi, fie la poalele acestor munţi valahi. Am convingerea că în cazul în care nu ne-am fi instalat confortabil, noi şi costumele noastre turistice, în excelenta diligenţă a baronului de Meussebach, francezii ne-ar fi luat drept hoinari, italienii drept lazzaroni, spaniolii drept gitanos, valahii drept ţigani, având în vedere că, oricât de extravagant ar putea să pară, există şi vagabonzi pe aici.
Câmpulungul prin „lentila” unui arhitect occidental
În continuare Félix Pigeory scrie în volumul „Pelerinii Orientului”, plin de ironii, despre popasul făcut în 1850 la Câmpulung:
Kimpolung [Câmpulung] este un fel de oraş ascuns în Carpaţi. Se însera când am ajuns noi în acest loc; era o ocazie pentru noi să luăm o masă bună şi să petrecem o noapte plăcută, de vreme ce la doi paşi de locul nostru de popas erau hoteluri deschise şi cuptoare încinse. Mâncaserăm în zilele anterioare atâtea icre şi porumb copt, încât meritam drept recompensă o mâncare cât de cât asemănătoare cu cea franceză şi un aşternut fără insecte, altfel spus, un pat unde să-ţi fie permis să dormi singur.
Din păcate, precum prevăzuserăm, cum a fost culcuşul, aşa a fost şi masa. Am renunţat la caviar, am înghiţit ceva castraveţi şi pepene verde, şi, după ce am plătit camera de hotel, înfofolindu-mă ca de obicei, am ieşit să dorm afară, chiar în faţa acestui adăpost atât de puţin ospitalier.
Cum a ajuns Félix Pigeory să „vindece” un copil la Câmpulung
Neadaptat locului, neobișnuit cu obiceiurile și deprinderile oamenilor din Muntenia, cu modul lor de viață atât de diferit față de cel de la Paris, Félix Pigeory continuă însemnările cu descrierea locuitorilor din Câmpulung. Judecățile sale, adesea excesive și marcate de prejudecățile occidentalului din secolul al XIX-lea față de lumea orientală, trebuie însă citite cu necesara distanță critică:
„Femeie de la munte. Districtul Câmpulung”, desen de Michel Bouquet. Litografie de Janet Lange în albumul „Costumes Valaques”, publicat în „Gallerie Royale de Costumes” Imprimeria d’Aubert et Comp., Paris, 1842-1848.
A doua zi, la trezire, negustori cu fructe şi legume îşi etalau în jurul meu marfa lor distrugătoare, pentru că, trebuie să fiţi de acord, aceste crudităţi, care sunt oarecum unica hrană a omului sărman, produc nenumărate rele şi degradează din ce în ce mai mult aceste categorii de fiinţe necăjite. Femeile sunt urâte, bolnăvicioase și firave; copiii, care umblă aproape goi, au burţi enorme. La aceşti oameni sărmani, atât de sinistru hrăniţi şi privaţi aproape pe de-a întregul de asistenţă medicală, cea mai mică indispoziţie poate să conducă la moarte sau, dacă se însănătoşesc, se poate spune că este doar din voia Domnului.
Eu însumi am fost nevoit să joc, la faţa locului, fără să vreau, rolul de medic. Un copil, îndopat dintr-un prea-plin de tandreţe familială cu pepene verde şi castravete, prezenta primele simptome ale holerei. Am preparat pe loc un leac ce nu era nici acel amestec de sânge de cocoş cu supă, ca poţiunea oferită lui Alexandru după baia din Cydnus, nici faimosul medica-ment lichid antiholeric al doctorului Magendie, ci o simplă «gloria» obţinută dintr-o cafea foarte tare şi rom mai vechi, provizii de care nu se ştia la munte, dar din care aveam din plin.
Copilul înghiţi, mai cu voie mai fără voie, o strachină plină cu această licoare, cantitate care ar fi putut ameţi şi un bărbat de 40 de ani. Micuţa fiinţă bău poţiunea până la ultima picătură; timp de câteva ore s-a zbătut între viaţă şi moarte dar, în cele din urmă, viaţa a învins, iar eu m-am retras copleşit de binecuvântările părinţilor.
O mărturie controversată despre Principatele Române
O impresie asupra notelor de călătorie ale lui Félix Pigeory o putem afla la N. Iorga, care în volumul său „Istoria românilor prin călători” (1928) scria plin de amărăciune: „Cu greu s-ar putea găsi despre noi o lucrare mai lipsită de înțelegerea adevărată a situațiilor și de prețuirea cuvenită a oamenilor decât aceea în care, în 1854, Pigeory, arhitect al orașului Paris, însărcinat cu o misiune științifică privitoare la urmele de zidiri ale cruciatelor, înfățișează și călătoria sa prin Muntenia și apoi la Galați, făcută în 1850”.
„Bărbat de la munte. Districtul Câmpulung”, desen de Michel Bouquet. Litografie de Janet Lange în albumul „Costumes Valaques”, publicat în „Gallerie Royale de Costumes”, Imprimeria d’Aubert et Comp., Paris, 1842-1848.
Pe de altă parte însă, în bibliografiile despre călătorii francezi în România (precum cele alcătuite de istoricii Paul Cernovodeanu sau Dan Berindei), cartea „Pelerinii Orientului” apare ca o sursă utilă pentru istoria mentalităților și imaginea Principatelor în Occident.
Privite astăzi, după mai bine de un secol și trei sferturi, însemnările lui Félix Pigeory nu trebuie luate drept o fotografie fidelă a Câmpulungului de la 1850. Ele sunt, înainte de toate, imaginea unui oraș românesc văzut prin ochii unui occidental surprins, iritat și uneori amuzat de o lume foarte diferită de Parisul său. Dincolo însă de prejudecăți, exagerări și ironii, paginile călătorului francez păstrează câteva instantanee rare din viața Câmpulungului de la mijlocul secolului al XIX-lea. Și tocmai această mărturie directă le conferă, astăzi, valoarea lor documentară.
Notă:
Textul s-a reprodus după Felix Pigeory, „Les Pèlerins d’Orient. Lettres artistiques et historiques sur un voyage dans les Provinces Danubiennes, la Turquie, la Syrie et la Palestine, avec mission du Gouvernement” („Pelerinii Orientului. Scrisori artistice și istorice despre o călătorie în Provinciile danubiene, Turcia, Siria și Palestina, cu misiune din partea Guvernului”), Paris, 1854, pp. 30-32.
Traducerea din limba franceză în română, realizată pentru prima oară, a fost făcută de profesoara Monica Dan din București, după un exemplar aflat la Biblioteca Academiei din București.