În 2022 s-a nimerit să fie ediţia cu numărul 22 a Zilelor Câmpulungului, manifestare întreruptă timp de doi ani. În 2020, de pandemie, iar în 2021, de deficienţele procedurii de achiziţie a serviciilor firmei organizatoare a evenimentului. În acest an, Primăria a ales greul şi anume să se ocupe singură de tot ceea ce presupune organizarea sărbătorii municipiului, atât a părţii de comerţ şi de distracţii, cât şi de partea artistică. Aşadar, ceea ce făcea, în mandatul trecut, Palmyra Events, SRL-ul târgoviştean cu care a colaborat Liviu Ţâroiu, care a scăpat de bătaia de cap cu atribuirea spaţiilor pentru comercianţi, acţiune soldată cu un val de nemulţumiri, în 2022 a făcut Primăria care, evident, şi-a complicat existenţa. Dar măcar i-a împăcat pe câmpulungenii cu afaceri în domeniul Horeca, pentru care a fost asigurat spaţiul solicitat la Stadionul Municipal. Însă n-au putut fi acceptate toate solicitările comercianţilor din afara Câmpulungului, deoarece, în acest an, s-a întâmplat ce nu s-a mai întâmplat niciodată. Primăria a primit sute de cereri care, din lipsa spaţiului, n-au putut fi satisfăcute în totalitate.
- Andrei Grecu: „Am primit sute de cereri din toate domeniile: alimentaţie publică, marochinărie, jucării, parc de distracţii”
Prezenţi la cele două posturi tv locale, Elena Lasconi, la Clar TV, şi Andrei Grecu, la Muscel TV, cei doi au povestit despre avalanşa de cereri primite de la comercianţii de produse alimentare şi nealimentare, care vor să fie prezenţi pe stadion, la Zilele Municipiului Câmpulung. „Mi-au spus angajaţii din Primărie că niciodată nu au fost sute de cereri. N-am putut să-i punem pe toţi. Sunt foarte mulţi din afară. Eu am spus şi cuvântul meu este contract. O să vedeţi că vor fi foarte mulţi comercianţi câmpulungeni. N-am refuzat niciunul.”, spunea Elena Lasconi la emisiunea Obiectiv Muscelean, de la Clar TV, difuzată joi seară.
Invitat în aceeaşi seară, la Muscel TV, la Jurnal Administrativ, Andrei Grecu, consilierul pe probleme de tineret al primăriţei Elena Lasconi, a povestit pregătirea intensă făcută până în acest moment, ajunsă în stadiul clarificării ultimelor detalii. „Nu s-a mai făcut ca în anii precedenţi, ca o firmă să preia toată organizarea şi să subînchirieze. Primăria s-a ocupat de tot.”, spunea Andrei Grecu.
El a confirmat numărul neaşteptat de mare de solicitări de la comercianţii interesaţi să vină la Câmpulung, la sărbătoarea municipiului. „Am primit sute de cereri din toate domeniile: alimentaţie publică, marochinărie, jucării, parc de distracţii. Am făcut selecţia în funcţie de anumite criterii.”, accentul căzând pe varietatea produselor şi serviciilor oferite publicului.
- Va fi ocupată de comercianţi şi parcarea stadionului
Partea de Horeca, de jocuri şi dulciuri va fi amplasată pe Stadionul Municipal, iar în parcarea stadionului vor fi alţi comercianţi, cu alte produse, în special nealimentare. Avalanşa de solicitări a zădărnicit dorinţa administraţiei publice de a-i primi pe toţi, întrucât nu avea unde. „N-am avut atâta loc, am împărţit pe module, pe corturi, pe specific al mărfurilor, dar n-am reuşit să împăcăm pe toată lumea la ce volum mare de cereri am primit.”, relata Andrei Grecu.
Dacă vor exista doritori să vină şi în centrul Câmpulungului, dar doar cu parc de distracţii pentru copii, vor fi acceptaţi şi aceştia. „În Grădina Publică este exclus să mai punem ceva, pentru că este şantierul lângă. Oricum, toată lumea s-a axat pe stadion şi toţi au făcut cerere pentru stadion. Dar dacă va dori cineva să amplaseze ceva în centru pentru copii, nu punem piedici.”, a mai spus consilierul primarului.
Pe Stadionul Municipal, organizarea va fi impecabilă, a asigurat acesta, întrucât s-a lucrat după nişte planuri făcute corespunzător. „Am lucrat după schiţe, am lucrat cum trebuie, ca să nu avem surprize, să se respecte spaţiul închiriat şi să aibă toţi acelaşi cort de o singură culoare.”, a încheiat Andrei Grecu. Supravegherea desfăşurării evenimentului va fi asigurată, din partea autorităţilor locale, de Poliţia Locală, ADP şi personalul Primăriei, care va fi în permanenţă prezent pe Stadionul Municipal. M.B.
Sursa foto: Mihail Oprescu