În varianta nedorită de autorităţi, în care cei trei consilieri PSD câştigă şi la Curtea de Apel Piteşti, Poliţia Locală trebuie să revină la forma moştenită de la Liviu Ţâroiu. Cu 13 paznici în plus şi cu menţinerea retrogradabilului Dragoş Nicolae în funcţia de şef, în ciuda planurilor Elenei Lasconi de a-l trimite la Circulaţie. „Cocoloşirea” agenţilor Primăriei de către fostul primar, responsabil de umflarea grilei de personal cu un purcoi de neputincioşi ghiftuiţi salarial, continuă în contextul în care tot Consiliul, fără PSD, reclamă faptele nesancţionate de aceştia. Cel mai virulent la adresa comunitarilor, cărora le răsplăteşte lipsa performanţei, este primăriţa Elena Lasconi, împiedicată de procesul declanşat de PSD să facă ceva cu acest serviciu „beştelit” de toată lumea. De la unul dintre aleşii USR provine o încercare de „restartare” a Poliţiei Locale, „restartul” presupunând că, odată, a mers bine. Afirmaţie care nu se potriveşte Poliţiei Locale, ale cărei prestaţii, mult sub aşteptări, n-au justificat niciodată existenţa serviciului. „Restartarea” propusă de Adrian Vlădău, patronul de la All In Top, presupune să-i ia de mână, împreună cu alţi doi-trei colegi de partid şi Consiliu, şi să-i ducă pe teren, în acţiuni.
„În loc să investim în camere de luat vederi cu zoom care să te avertizeze când e cineva în apropiere, noi ţinem nişte incompetenţi în funcţie, datorită domnilor de la PSD!”
De la câinii „deşertaţi” din portbagajul maşinilor venite de la ţară pe străzile câmpulungene s-a încins discuţia „preferată” a primăriţei: Poliţia Locală, a cărei reorganizare i-a fost blocată de Liviu Ţâroiu şi mai tinerii lui colegi, Mirabela Manea şi Ciprian Neculăescu, cooptaţi în demersul în instanţă, pentru apărarea posturilor comunitarilor. Şi, în special, al lui Dragoş Nicolae, unul dintre protejaţii lui Ţâroiu, care i-a dat o pălărie prea mare pentru capul serviciului.
Replicile, mai împăciuitoare ori mai înţepătoare, au fost declanşate de subiectul maidanezilor abandonaţi la Câmpulung, fenomen care se întâmplă de mandate bune. În decursul cărora poliţiştii locali n-au prins niciodată pe cineva aruncând animale prin oraş. „E imposibil ca Poliţia Locală să nu vadă sau să nu găsească pe cineva care să lase nişte câini.”, se miră şi în acest mandat Ionel State, al treilea pentru liberal, care a avut aceleaşi mirări şi în primele două. Uite că este posibil, căci pe sătenii sau, mai bine zis, ţăranii obişnuiţi cu practica debarasării puilor unde se nimereşte nu-i impresionează că primarul e PNL, PSD sau USR. Făptaşul ştie că scapă nesancţionat, lucru care-l încurajează să repete gestul.
„Este imposibil ca nişte cetăţeni ai Câmpulungului să nu vadă că opreşte o maşină şi lasă nişte câini, să sune şi ei la Poliţia Locală, îşi continuă ideea State. Dăm vina că nu se strâng câinii şi sunt de vină primarul şi viceprimarul. Până nu ajungem la amenzi, n-o să rezolvăm niciodată aceste probleme.” Aplicarea amenzilor este facilitată de înregistrările faptelor comise pe domeniul public, cu ajutorul camerelor video instalate în ultimii ani.
„Nu se uită nimeni pe ele!”, a răbufnit Elena Lasconi. „Sunt profesionişti cei de la Poliţia Locală. De aceea păstrăm încă 13. În loc să investim în camere de luat vederi cu zoom care să te avertizeze când este cineva în apropiere, noi ţinem nişte incompetenţi în funcţie, datorită domnilor de la PSD.”, şi-a amintit Lasconi de proiectul suspendat prin hotărâre a Tribunalului Argeş.
Dacă ar fi retestaţi, „ar pica 90% dintre ei la proba de zece metri alergare”
Colegul de partid al primăriţei, Adrian Vlădău, crede că sunt şanse pentru Poliţia Locală. Dacă nu poate fi desfiinţată cu totul, măcar să fie pusă la treabă, şi-au spus consilierii puterii, care au propus următoarea metodă de lucru. Elena Lasconi să le iniţieze o întâlnire cu cei mai răsăriţi dintre poliţiştii locali şi cu şeful Dragoş Nicolae, împreună cu care să deruleze acţiuni pe teren, la o săptămână sau la două săptămâni. De ce? „Ca să-i mobilizăm, să le implementăm simţul civic, nu neapărat să dea amenzi, să-i restartăm.”, este sugestia lui Vlădău. Când a pronunţat „nu amenzi neapărat”, a fost contrazis de colegii aleşi, conştienţi că, fără amenzi, nu restartezi ce este mai important: cetăţeanul, care, pe măsura modernizării societăţii, devine tot mai sălbatic. Fără amenzi, n-o să ajungă niciodată Câmpulung un oraş curat, nemaivorbind de restul comportamentelor care afectează ordinea localităţii.
Elena Lasconi i-a îndemnat pe consilierii care vor s-o ajute în chestiunea „trântorilor” moşteniţi de la nişte nepretenţioşi în materie de personal să facă petiţii către Ministerul de Interne. Şi să le facă pe bandă, ca să aibă efect. A făcut şi ea, a şi vorbit şi-o să continue, fiind în joc banul Câmpulungului care se prăpădeşte cu angajaţi care nu-i sunt de folos. „Ministerul de Interne are posibilitatea să trimită un control la Poliţia Locală.”, ar putea fi finalitatea „bombardării” ministerului cu petiţii. De asemenea, retestarea poate s-o ceară tot ministrul de Interne, nu primarul. „Vă spun că ar pica 90% dintre ei la proba de zece metri alergare. (…) Dar la petiţii este un regim special. Faceţi petiţii după petiţii, ca să vină să facă controale aici! Vă garantez că ar fi mai eficienţi fără aceşti paznici, pe care vreţi să-i ţinem în cârcă, cu un sistem inteligent de camere de supraveghere. Cineva să se uite la monitoare şi este atenţionat când apare în zonă ceva. Te duci acolo, punct ochit, punct lovit, amendă. Aş vrea să creştem amenzile.”, a afirmat Elena Lasconi.
Restart sau comisie de disciplină pentru şeful Poliţiei Locale
Consilierul Adrian Vlădău le-a povestit colegilor că are impresia că nu toţi angajaţii Poliţiei Locale se încadrează în şablonul dezinteresului pentru sarcini. Impresia că unii vor, dar nu li se permite i-a fost lăsată de o parte dintre ei, care au venit să discute cu el în particular. „Unul are nişte iniţiative, pe care şeful lui nu le ascultă. Cine îl ascultă dacă şeful lui nu le ascultă? Noi facem o comisie în care îl vom restarta pe şeful lor.”, este optimist alesul USR, contrazis de primăriţă: „Nu cred că puteţi să faceţi asta. Eu îi dau săptămânal diverse sarcini şefului Poliţiei Locale, pe care nu le duce la bun sfârşit.” Nădejdea Elenei Lasconi că va „curăţa” instituţia de exemplarele inutile, învăţate să moţăie la serviciu, stă în comisia de disciplină, care va începe să funcţioneze în scurt timp.
Magda BĂNCESCU