Ansamblul Folcloric „Carpați”, parte a Școlii de dans popular „Eduard Horobeanu”, a dat startul filmărilor maraton pentru emisiunile speciale de sărbători de la Antena Stars TV.
Duminică, dansatorii talentați au participat la înregistrarea emisiunii „Revelionul Starurilor”, alături de gazdele Mirela Vaida și Valentin Sanfira, într-o atmosferă de petrecere autentică.
La eveniment au fost prezenți peste 150 de artiști îndrăgiți, transformând studioul într-un cadru festiv. Deși filmările au durat mai bine de zece ore, efortul a fost considerat pe deplin răsplătit, aducând energia și bucuria folclorului autentic pe micul ecran.
- Sărbătorile continuă cu filmări pentru Crăciun și Ajun
Programul Ansamblului „Carpați” nu se oprește aici. Miercuri, grupul revine la Antena Stars pentru a filma programul de Crăciun.
O surpriză deosebită este pregătită pentru data de 10 decembrie, când va fi filmat Ajunul Crăciunului. La această emisiune va participa și tânăra generație, Ansamblul „Carpați Junior.” din comuna Aninoasa, Argeș, care va prezenta o suită de dansuri specifice zonei Muscel, demonstrând astfel că pasiunea pentru folclor este transmisă mai departe.
Coordonatorul școlii de dans, Eduard Horobeanu a ținut să mulțumească public dansatorilor pentru dăruirea lor, părinților pentru sprijinul necondiționat, dar și mentorului său, Nelu Horobeanu, cel care i-a insuflat de timpuriu dragostea pentru folclor. Dedicat meseriei sale, acesta a promis că va continua să educe și să crească tineri în spiritul tradiției, asigurând astfel viitorul folclorului românesc.



