În această dimineaţă, firma lui Sorinel Răuţoiu, Group Concif SRL, a obţinut direct contractul pentru execuţia unei rigole în satul Voineşti, pe DJ 734. Primarul Marian Toader a întreprins demersuri încă de anul trecut, pentru a putea efectua lucrarea pe tronsonul de drum judeţean, aflat în administrarea Consiliului Judeţean Argeş. În această vară, aleşii locali au aprobat documentaţia de proiectare şi cifrele investiţiei, rămânând să se treacă la treabă. Motivul pentru care se întreprinde această intervenţie îl constituie remedierea unei zone inundabile a arterei principale, lipsite de un dispozitiv de preluare a apelor pluviale venite în special de pe un braţ al şoselei, aflat pe partea dreaptă a sensului de deplasare spre Voina. Astăzi, 21 august 2025, Primăria Lereşti a încheiat o cumpărare directă în favoarea SRL-ului din satul Bădeni, comuna Stoeneşti, la preţul de 250.673,56 lei. Constructorul va executa rigola pe sectorul de drum judeţean DJ 734, începând cu km 2+150, din intersecţia cu strada Valea lui Pătru, continuând pe drumul judeţean pe o lungime de 100 m, până la km 2+250.
- Zona propusă spre refacere este din pământ, apele de pe stradă inundând curţile oamenilor de pe partea stângă a drumului judeţean
Potrivit firmei de proiectare din Bucureşti, H.V.I.D. Consulting Group SRL, scopul realizării rigolei betonate, acoperită cu grilaj metalic, este „de a elimina vulnerabilităţile construcţiei existente – drumul – cauzată de factori de risc naturali. Prin realizarea lucrărilor se asigură condiţii minimale de infrastructură judeţeană/locală şi, totodată, o dezvoltare zonală echilibrată din punct de vedere al reţelei de transport rutier.
Lucrările de asigurare a scurgerii apelor nu induc efecte negative asupra solului, drenajului, apelor de suprafaţă, vegetaţiei, microclimatului sau populaţiei. Rigola carosabilă proiectată se află pe partea stângă a DJ734 şi are o lungime de 100 m. Scurgerea apelor se va realiza prin pantele părţii carosabile către rigola carosabilă proiectată pe partea stângă a drumului judeţean.
Rigola se va realiza din beton C30/37 şi va fi armată cu armătura de tip plasă sudată D8 mm 10mmx10mm, cu o lăţime de 0,70 m şi o înălţime variabilă de 0,62 m – 1,12 m. Deasupra rigolei se va monta un grătar metalic din oţel, de tip S235 JR, confecţionat din ţeavă rectangulară cu dimensiunile de 40x30x3. Grătarul se va împărţi în panouri, astfel încât să se poată manipula cu uşurinţă. Îmbinarea panourilor nu se va realiza în zona spaţiului dintre două ţevi. Elementele grătarului se vor îmbina cu suduri de colţ, cu grosimea cordonului de 2 mm.”
Valoarea totală a investiţiei se cifrează la 423.714,17 lei, din care construcţii plus montaj, 267.137,85 lei.
„În urma examinării vizuale se constată că zona propusă spre refacere este din pământ, iar, în perioadele ploioase, apele de pe drum descarcă în curţile din zona drumului judeţean. Colectarea şi evacuarea apelor meteorice nu sunt asigurate. În perioadele cu precipitaţii abundente, locuitorii din zonă sunt inundaţi, toate apele pluviale colectate de pe aceasta zonă descărcându-se necontrolat în proprietăţile private.
Terenul necesar realizării reabilitării aparţine domeniului public al comunei Lereşti şi a fost cedat de către Consiliul Judeţean, prin protocol, pentru realizarea lucrărilor. Se urmăreşte traseul existent, pentru prevenirea angajării unor lucrări foarte costisitoare şi ocupării unor suprafeţe de teren ce nu au folosinţă de drum şi nu aparţin domeniului public. În profil longitudinal, se urmăreşte linia terenului existent, cota proiectată a rigolei este adaptată la axul existent al drumului.”, mai prevede documentaţia de avizare a lucrărilor de intervenţii.