Problema urșilor a fost adusă din nou în atenția autorităților centrale, în cadrul unei întâlniri organizate la Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor. La inițiativa prefectului județului Argeș, Ioana Făcăleață, mai mulți primari din județ, printre care și trei edili din zona Muscel – Lerești, Valea Mare Pravăț și Bughea de Jos – au participat la discuții cu ministrul Diana Buzoianu. Situația devine tot mai gravă în multe localități, unde urșii coboară frecvent în intravilan, punând în pericol siguranța oamenilor și provocând pagube materiale.
- Primarul Marian Toader: „I-am spus că avem noroc pentru că ne iubeşte Dumnezeu, altfel nu mai începea discuţia cu urşii de pe Transfăgărăşan, ci cu tragedia din Lereşti!”
Primarul comunei Lerești, Marian Toader, a atras atenția asupra asupra nevoii de a se interveni la nivel legislativ. Potrivit edilului, actualul cadru legal limitează drastic reacția autorităților locale în fața pericolului imediat. „Am informat-o pe doamna ministru Diana Buzoianu corect, să afle informaţiile de la noi, cei care suntem la firul ierbii, nu din postările de pe Facebook. Am discutat şi cu privire la urşii de pe Transfăgărăşan, dar şi despre situaţiile cu care ne confruntăm noi, în fiecare localitate. I-am spus că avem noroc pentru că ne iubeşte Dumnezeu, altfel nu mai începea discuţia cu urşii de pe Transfăgărăşan, ci cu tragedia din Lereşti! Luni, la ora 14.00, ursul a ieşit pe stradă unde se jucau copiii. Am dat ordin de împuşcare, l-am urmărit toată noaptea, nu l-a găsit, iar acum aşteptăm alt apel, ca să dăm alt ordin.”.
Primarul a explicat că problema trebuie atacată la sursă, nu doar prin intervenții punctuale. În opinia sa, măsurile actuale sunt ineficiente și consumatoare de resurse. „I-am spus că trebuie umblat la cauză, nu la efect. Efectul îl ştim cu toţii. Degeaba se pun garduri electrice şi se dau amenzi şi umblăm noaptea după urs. Normal, nu este treaba primarului să umble după urs, este treaba vânătorului. De aceea, omul s-a născut vânător. Trebuie schimbată legea, totul pleacă de la legislaţie.”.
Printre propunerile formulate de Marian Toader în cadrul întâlnirii se numără: prelungirea valabilității ordinului de extragere emis prin OUG nr. 81/2021, de la 24 de ore la o perioadă mai mare; eliminarea primarului din procedura de intervenție, responsabilitatea urmând să revină exclusiv gestionarului fondului cinegetic; reluarea vânătorii pe cote, în scopul reducerii numărului de urși care au devenit agresivi sau și-au modificat comportamentul față de habitatul natural.
Primarul a dat și exemple unde urșii au reușit să treacă de gardurile electrice: „Am cazuri în Marineşti, când ursul a trecut şi prin gardurile electrice. Au venit oamenii, de dimineaţă, să spună că a rupt gardul, pentru că s-a învăţat şi cu şocurile de la gard. Am destule apeluri pentru urs.”.
Marian Toader a precizat că discuția cu ministrul a fost deschisă, iar aceasta a ascultat propunerile venite din partea primarilor. Totuși, a insistat asupra unei asumări politice curajoase pentru ca schimbările legislative să poată fi puse în aplicare. O altă problemă semnalată a fost dificultatea în obținerea despăgubirilor pentru pagubele produse de urși. Deși cheltuielile sunt suportate inițial din bugetul local, dosarele trimise spre decontare la Ministerul Mediului sunt deseori respinse pentru greșeli minore. „Pagubele sunt acoperite de Ministerul Mediului, plus banii care se cheltuiesc cu Fondul de Vânătoare, cu medicul veterinar. Noi plătim de la bugetul local, după aceea facem un dosar pe care îl trimitem la Ministerul Mediului, iar dacă nu este pusă virgula bine sau s-a greşit o cratimă, respinge dosarul, tot ca să amâne şi să se întârzie alocarea banilor. Îi primim cu întârziere, iar statul cheltuieşte foarte mulţi bani.”.
În încheiere, primarul din Lerești a spus că realitatea de zi cu zi este că: „Numărul urșilor este prea mare și trebuie umblat la cauză, nu la efecte.”.
- Petre Ionel Boncoi: „Trebuie să punem omul pe primul loc!”
Primarul comunei Valea Mare Pravăț, Petre Ionel Boncoi, a adus în discuție frecvența atacurilor comise de urși în localitatea sa și pericolul cu care se confruntă locuitorii. Deși nu au existat, până acum, incidente directe asupra oamenilor, edilul a semnalat că situația este la limită. „La noi, urşii merg pe stradă fără nicio problemă. Cred că avem săptămânal atacuri asupra animalelor, însă, din fericire, nu am avut şi asupra omului. Orice ar fi, sunt foarte mulţi! Pur şi simplu nu mai au loc în păduri. Suntem iubitori de animale, nu se pune problema, dar din 2016, de când s-a dat ordinul să nu se mai împuşte nimic, o ursoaică face în medie trei pui. Din 2016, acei trei pui deja s-au înmulţit.”.
Creșterea populației de urși, nesusținută de o politică de control echilibrată, este – în opinia primarului – cauza directă a acestor incidente. De aceea, una dintre principalele propuneri pe care le-a formulat a fost mărirea cotei de recoltare. „Prima, cea mai pertinentă propunere, este să mărească cota de recoltare. Nu este animalul de vină, tot omul este, pentru că nu a gestionat situaţia de la început, iar acum este foarte greu.”.
Comuna Valea Mare Pravăț se confruntă cu atacuri din toate direcțiile: „Sunt mulţi urşi la Valea Mare, distanţa este foarte mare şi vin din toate părţile. Au teritoriul lor, unii vin prin Nămăeşti, alţii pe Valea Foii, la graniţa cu Lereşti. Probabil cel care se duce la Lereşti, ziua în amiaza mare, vine şi la noi, noaptea. Sunt care au atacat pe Calea Pietroasă, au mâncat oile unui om. La altul i-a luat oaia cu totul, a venit omul la mine că i-a rupt gardul şi i-a luat oaia cu totul, nu a mai mâncat-o acolo. La două săptămâni, a omorât alte patru oi.”.
Edilul consideră că intervențiile punctuale, prin împușcare în caz de urgență, nu reprezintă o soluție. Cota de recoltare controlată, pe de altă parte, ar putea aduce și beneficii economice statului și gestionarilor fondurilor cinegetice, prin taxele achitate de vânătorii străini. „Şi mai este o problemă. La intervenţie, se împuşcă ursul şi gata. Pe când, la cota de recoltare, statul primeşte bani, sau Fondurile de Vânătoare, pentru că vin străinii care plătesc pentru vânătoare.”.
Totodată, a punctat lipsa unei soluții rapide și general valabile. „Nu există o soluţie rapidă şi radicală. Animalele nu au nicio vină, pe de altă parte, în momentul în care eşti afectat, nu ai mai ţine cont de această treabă, le-ai împuşca pe toate.”.
În opinia sa, de multe ori deciziile sunt luate de oameni care nu trăiesc aceste pericole, iar realitatea din teren este ignorată. „Ca o concluzie, trebuie să punem omul pe primul loc. Dacă noi nu punem omul pe primul loc, care ar mai fi rostul nostru pe aici? Atât timp cât eşti la un ONG sau în Guvern – şi nu eşti direct afectat –, ţii cu toată lumea, să îi împaci pe toţi. În momentul când vezi că ursul a tăbărât pe tine sau pe unul drag ţie, l-ai împuşca fără să clipeşti. Trebuie să pricepem un lucru: Noi trebuie să apărăm oamenii! Să găsim soluţiile cele mai bune pentru a apăra oamenii.”.
Robert Adrian ŞTEFAN
