Un obiect zburător, posibil de tip dronă, a fost descoperit duminică, 21 decembrie 2025, într-o zonă împădurită de pe muntele Strâmtu, pe raza comunei Lerești, județul Argeș.
Potrivit informațiilor oficiale, în jurul orei 10:40, Poliția Municipiului Câmpulung a fost sesizată telefonic de către un bărbat în vârstă de 49 de ani, din comuna Lerești, participant la o vânătoare organizată. Acesta a semnalat faptul că, într-o zonă forestieră de pe muntele Strâmtu, ar fi fost identificat un obiect zburător prăbușit printre copaci. La fața locului a fost direcționat de urgență un echipaj de poliție, care a procedat la asigurarea perimetrului și la efectuarea verificărilor preliminare, în scopul prevenirii oricăror riscuri pentru persoane sau bunuri. Totodată, au fost informate instituțiile abilitate, conform competențelor legale, pentru desfășurarea cercetărilor specifice. Acestea urmează să stabilească natura exactă a obiectului descoperit, precum și împrejurările în care acesta a ajuns în zona respectivă. Cercetările sunt în desfășurare, iar autoritățile vor reveni cu informații suplimentare pe măsură ce verificările vor avansa. N. Manole