02/07/2026

Bunica şoferiţă a intrat în pământ, nepotul, în spital

O clipă de neatenţie a costat-o viaţa! O femeie de 64 de ani, din Stâlpeni, a murit pe loc după ce maşina pe care o conducea, Daewoo Matiz, a fost lovită în plin de o autoutilitară. Un băiat de 12 ani, nepotul decedatei, aflat în autoturism, a suferit răni grave şi a fost transportat cu o ambulanţă la Spitalul Judeţean Argeş. Totul s-a întâmplat în timp ce femeia încerca să întoarcă maşina fără să se asigure, într-o intersecţie cu un drum lateral. Poliţiştii au demarat cercetările pentru a stabili cu certitudine circumstanţele producerii accidentului.

Bunica a murit pe loc

Tragedia s-a petrecut vineri, 18 noiembrie, în jurul orei 15.00, pe DN 73, în apropierea trecerii la nivel cu calea ferată din satul Livezeni, comuna Stâlpeni. Potrivit martorilor, Floarea Dumitru plecase de-acasă să-şi ia nepotul de la meditaţie, iar la întoarcere, ieşind de pe o stradă laterală, nu s-a putut încadra pe banda de mers spre Câmpulung, din cauza unei coloane de maşini aflate la semaforul de la barieră. Drept urmare, femeia a încercat să întoarcă autoturismul câţiva zeci de metri mai jos, spre Piteşti, într-o intersecţie a DN 73 cu un alt drum lateral, cu intenţia de a se încadra în spatele maşinilor staţionate. Din păcate, în timpul executării manevrei nu s-a asigurat, iar Matizul pe care-l conducea a fost lovit în plin, pe partea lateral-stânga, de o autoutilitară care venea dinspre Câmpulung, condusă de un bărbat de 54 de ani, din Stoeneşti. „A ieşit de-acolo, de pe uliţă. Era cu nepotul în maşină, l-a luat de la meditaţie. N-a putut să se înscrie pe şosea spre Câmpulung, erau maşini la barieră. A venit până aici, în intersecţie, s-a oprit un pic, apoi, brusc, a făcut stânga ca să întoarcă. Nu s-a mai uitat să vadă ce vine din sus. Ăla cu camionul a luat-o din plin. Cred că avea şi ceva viteză, că scăpase de semafor, la barieră.”, ne-a declarat unul dintre martorii accidentului. În urma impactului deosebit de violent, autoturismul a fost târât circa 50 de metri şi proiectat apoi în afara carosabilului, într-un cap de pod. Din păcate, Floarea Dumitru nu a avut nicio şansă de supravieţuire, decedând pe loc. Cadrele medicale de pe ambulanţa sosită la faţa locului au încercat să o resusciteze, însă eforturile lor au fost zadarnice. A fost nevoie de intervenţia unui echipaj de descarcerare, pentru ca trupul neînsufleţit al femeii să fie scos dintre fiarele contorsionate ale maşinii. Băiatul de 12 ani, rănit grav, a ajuns cu o ambulanţă la Spitalul Judeţean Argeş. Poliţiştii au deschis în acest caz dosar de cercetare penală şi urmează să stabilească cu exactitate cauzele şi împrejurările care au stat la baza producerii accidentului, precum şi gradul de vinovăţie a persoanelor implicate. 

 

Postări asemănătoare

error: Content is protected !!