02/07/2026

Cicu zice că a încasat anual de la Brăcea doar 100 de euro, fiindcă şi-a lipit peretele de Clubul ARO

Cum directorul Casei de Cultură se apără că n-a încasat chirie pe domeniul public al Câmpulungului, a rămas ca primarul s-o recupereze de la patronul chioşcului, pe cinci ani în urmă

În aceeaşi categorie a normelor fragile, cu şanse de a fi desfiinţate de Prefectură, în caz că secretarul le consideră valabile aşa cum au fost votate, se înscrie şi cererea de constituire a dreptului de superficie asupra unui teren de 80 de metri pătraţi (strada Negru Vodă, nr.164), pe care există o construcţie cu destinaţia de spaţiu comercial, în favoarea societăţii lui Gheorghe Brăcea, Europa Trans Global SRL. În urmă cu zece ani, Casa de Cultură a Sindicatelor, prin firma amintită, a obţinut de la Primărie autorizaţia de construire a unei extinderi/anexe, în care la parter a funcţionat un magazin alimentar, desfiinţat, iar, la etaj, birouri. Proiectul de hotărâre, susţin opozanţii primarului, face referire la o construcţie ilegală, pentru că n-a respectat autorizaţia de construire eliberată pentru o construcţie fără etaj. „Noi vrem să facem cumva ca să intre în legalitate. Căci, de fapt, el este în ilegalitate şi construcţia a fost aşa… Cândva, s-a considerat acea zonă ca fiind a Casei de Cultură a Sindicatelor şi acum ne-am dat seama şi vrem să facem o rectificare, căci, de fapt, este a municipalităţii şi vrem să intrăm într-o legalitate cu terenul, urmând să-şi facă documentele pentru construcţie. Dar nu poate fără teren.”, a „scăldat-o” primarul Liviu Ţâroiu. 

Sergiu Cicu, directorul Clubului ARO, de al cărui perete s-a lipit acest spaţiu comercial, s-a apărat în faţa colegilor că, timp de zece ani, n-a încasat nicio chirie de pe domeniul public pe care s-a ridicat magazinul. Cu excepţia unei modeste taxe de o sută de euro pe an, „pentru faptul că i-am dat voie… pentru faptul că are un perete lipit de Casa de Cultură”. „Să fie primiţi!”, a încuviinţat Ţâroiu darul încasat de Cicu, de un deceniu încoace, pentru peretele pus cu generozitate la dispoziţia omului de afaceri. 

Dacă, vreme de zece ani, n-a plătit chirie nimănui, aleşii s-au gândit să i-o ceară acum pe toată, numai că legea nu le permite să ridice pretenţii retroactive decât pentru cel mult cinci ani în urmă. Bună şi chiria pe cinci ani decât nimic, şi-au zis liberalii, care, mulţumiţi că Ţâroiu le-a satisfăcut, verbal, cererea, şi-au exprimat recunoştinţa cu încă o abţinere în grup. 

Postări asemănătoare

error: Content is protected !!