Odată îndeplinită formalitatea organizării dezbaterii publice cu cetăţenii pe tema garajelor – o pierdere de vreme, căreia primarul Liviu Ţâroiu i-a rezistat 50 de minute -, proiectul de hotărâre menit să aducă liniştea după palpitaţiile produse de liberali, cu demolarea garajelor, a intrat pe ordinea de zi a şedinţei din luna septembrie. A doua zi, pe 30 septembrie 2016, expira termenul cu care au fost prelungite contractele de închiriere a terenurilor din domeniul public şi privat al Câmpulungului, ocupat de construcţii provizorii: garaje, magazii, copertine. În ideea că PNL va câştiga, pentru a patra oară Primăria, şi că va demara un proiect de amenajare a cartierelor din al căror peisaj coşmeliile metalice erau eliminate, consilierul local cu atribuţii de viceprimar Bogdan David a iniţiat un proiect de hotărâre, votat pe 29 decembrie 2015, prin care perioada închirierilor se prelungea cu 9 luni, nu cu un an. „Până la data de 30 septembrie 2016, Executivul, prin serviciile de specialitate, va proceda la organizarea şi desfăşurarea unei dezbateri publice, prin consultarea cetăţenilor municipiului nostru, în conformitate cu prevederile Legii nr.52/2003 privind transparenţa decizională în administraţia publică.”, prevedea hotărârea din decembrie, anul trecut.
Liviu Ţâroiu s-a achitat de îndatorire, a ţinut consultarea publică, la care n-au venit decât susţinătorii ideii de menţinere a aspectului de şandrama comunistă a municipiului, care nu se poate regenera nu numai din vina autorităţilor, ci şi din vina localnicilor. Acesta şi-a „cumpărat” un răgaz până la 31 decembrie 2017, timp în care, zice el, se va gândi la un proiect menit să îmbunătăţească imaginea cartierelor, prin care nu dărâmă garajele, ci le transformă. În realitate, în anul care vine şi, probabil, în tot acest mandat, până în 2020, nu se va întâmpla niciun atentat la magherniţele, care n-au cum să contribuie, oricât de metamorfozate ar fi, la ameliorarea aerului de colonie muncitorească decât dacă sunt eliminate cu totul din decor. Nu vopsite, nu aliniate, nu grupate, ci demolate, operaţiune care ar spori considerabil suprafaţa zonelor de parcare puse la dispoziţia proprietarilor din blocul respectiv, contra cost, ca să ştie că sunt ale lor, prin contract de închiriere.
Până se hotărăşte Ţâroiu ce are de gând în privinţa garajelor, deşi o bănuială avem că s-a hotărât deja şi, în primul mandat de primar, nu va face nimic, ci, probabil, în al treilea, se va apuca de ceva, calmantul a fost administrat propulaţiei frământate de gândul pierderii barăcilor. Săptămâna trecută, aleşii au aprobat în unanimitate prelungirea contractelor de închiriere a suprafeţelor ocupate de astfel de anexe dezagreabile până la 31 decembrie 2017, dar numai pentru construcţiile existente. „Direcţia Tehnică şi Urbanism – Arhitect Şef va aplica, pe actul adiţional, viza de îndeplinire a condiţiilor legale urbanistice, de amenajare a teritoriului şi autorizare a construcţiilor. În cazurile de retrocedare a suprafeţei de teren respective către fostul proprietar sau către moştenitorii acestuia, precum şi din motive de utilitate publică, în situaţia în care Planul Urbanistic o impune sau în alte cazuri legale, intervine rezilierea unilaterală a contractelor de închiriere.”, precizează hotărârea recent aprobată.