Poetul Mihai Moșandrei septuagenar, împreună cu soția, Juliette, și Păunica, una dintre fiice. Fotografie de la căsătoria Păunicăi, circa 1968
„Putea fi văzut până nu de mult la Câmpulung, trecând grăbit, cu pasul mărunt, pe străzile oraşului, un „personaj“ aparte: pălăria şi costumul de vânătoare, câinele nelipsit şi puşca, inaderenţa la tot ce se afla în jur, gesturile, aerul plin de ceremonie ori de câte ori era salutat de vreun cunoscut, toate îl făceau să se deosebească net de concitadini. Ajuns la vârsta patriarhilor, cu toţi prietenii generaţiei sale răspândiţi prin cimitire, trăind solitar, scriitorul Mihai Moşandrei refuza să se retragă”.
Așa îmi începeam, în urmă cu două decenii, o prezentare a lui Mihai Moșandrei, pe care l-am cunoscut atât de bine, rânduri tipărite în volumul „Câmpulung-Muscel. Scrinul cu amintiri”, al cărui titlu pleacă tocmai de la scrinul plin cu scrisori din camera de lucru a poetului.
Mihai Moșandrei împreună cu fiica sa Michelle, 1928
Hazardul a făcut ca de curând să îmi cadă sub priviri evocarea (atât de frumoasă!) „Vara la Câmpulung-Muscel”, publicată de criticul Nicolae Manolescu în 2006 pe prima pagină a revistei „România literară”. Prin ceea ce scrie, Nicolae Manolescu îl surprinde pe Mihai Moșandrei în notele sale fundamentale, asemenea unei schițe de portret:
De pe terasa casei mele din Câmpulung-Muscel se vede, în vale, satul Bughea de Jos. Făcând într-o zi o plimbare până la Bughea, printre livezile de pruni, pe un drum cotropit pe alocuri de apa unui pârâu, fetița mea a adunat o mână de melci. Mi-am amintit cu acea ocazie de poemul „După melci” și de ce-mi povestise la începutul anilor 1970, când ne-a vizitat la „România literară”, Mihai Moșandrei, poetul, concetățeanul și colegul de școală al lui Ion Barbu. Din amintirile sale rezultă că, în copilărie, se duceau împreună, Barbu și Moșandrei, la Bughea să prindă melci.
Am făcut recent o înregistrare la un radio local despre viața literară câmpulungeană cu un medic pasionat de trecutul orașului. [Înregistrarea lui Nicolae Manolescu a fost tipărită cu titlul „Scriitori și universitari câmpulungeni” în volumul „Radiografia Câmpulungului”, coordonat de Mihai Diaconescu, Editura Ars Docendi, București, 2008.] Auzise și el de la Moșandrei despre posibila origine a poemului de debut al lui Barbu.
- „Un bărbat în jur de 70 de ani, distins, elegant…”
O figură pitorească acest Moșandrei! A intrat pe ușa redacției noastre un bărbat în jur de 70 de ani, distins, elegant, cu batista albă la buzunar, care semăna uimitor la chip cu Barbu, doar că trăsăturile, până și mustața, erau în miniatură. Nu avea nimic din aroganța autorului lui „Joc secund”. Era, din contră, afabil, prietenos, cu noi, mult mai tinerii lui confrați, pe atunci doar trecuți de 30 de ani, Ion Horea, G. Dimisianu și cu mine. Voia să știe dacă numele lui ne mai spune ceva.
Mihai Moșandrei. Fotografie cu autograf
Întâmplarea făcând să public, doar cu câțiva ani înainte, buclucașa (vorba vine!) antologie de poezie modernă, îi citisem volumele de versuri, patru la număr, ultimul, de nu greșesc, în 1941. [Cele patru volume de poezie ale lui Moșandrei, la care se face referire aici sunt: „Păuni” (1929), „Găteala ploilor” (1932), „Singurătăți” (1936), „Ofrandă muzelor” (1940).] Trecuse destul timp pentru ca delicatul și stilizatul evocator al naturii câmpulungene să fie dat uitării. N-am verificat în colecția „României literare”, dar cred că i-am publicat atunci, prin 1973, o pagină de poezie.
Mihai Moșandrei, „Ofrandă muzelor”, Fundația pentru Literatură și Artă „Regele Carol al II-lea”, București, 1940
Ce făcuse între timp Moșandrei mi-a povestit doctorul [este vorba despre Mihai Diaconescu] cu care am înregistrat emisiunea. Se ducea săptămânal la vânătoare, cu cei patru ogari ai săi, la fel de celebri în oraș ca și bărbatul în pantaloni bufanți și pălărioară verde, cu pană, despre care toată lumea știa că e avocat și, probabil, nimeni că scrie poezii.
Casa lui Mihai Moșandrei din strada Spiru Haret, nr. 1, Câmpulung, construită în anii 1932-1933
Fiindcă sunt la Câmpulung-Muscel, unde redactorii „României literare”, evadați din canicula bucureșteană, au conceput unul din numerele acestei veri, voi încheia tableta cu două strofe ale lui Mihai Moșandrei din „Găteala ploilor” (fermecătorul și demodatul titlu al volumului său din 1932):
„Împovărate suflet sub crucea de pământ,
În seara asta rece ca unda lui Iordan,
Cufundă lin durerea în umedul castan,
În liliacul proaspăt de întuneric frânt.
Urcioarele ascunse vor strecura tăcerea,
Odihna neîntreruptă a mieilor de munte,
Și ierburi virginale vor crește peste frunte,
În dimineața nouă, ca fagurii și mierea.”
Notă:
Tableta „Vara la Câmpulung-Muscel”, de Nicolae Manolescu, („România literară, nr. 32, 11 august 2006), mi-a fost pusă la dispoziție de medicul Marin Rădulescu, prilej pentru a-i mulțumi aici încă o dată.
Fotografiile sunt din colecția personală.