Asfaltatorul Muscelului, care obţine cu destul de mare uşurinţă lucrările de modernizare stradală, în lipsa concurenţei, este singurul înscris la licitaţia aflată în derulare la Rucăr, pentru ameliorarea condiţiei de circulaţie a şase drumuri. Data limită de înscriere a ofertanţilor a expirat pe 5 septembrie 2024. S-a conformat acestui termen, depunând documentaţia solicitată de organizatorii procedurii de achiziţie, asocierea a două firme ale familiei Răuţoiu, Group Concif SRL, din Bădeni-Stoeneşti, patronată de Sorinel Răuţoiu, şi Conteh Barengott SRL, din Târgovişte, firma fiului său, George Răuţoiu. Investiţia, în valoare de puţin peste 2 milioane de lei, urmăreşte punerea la punct a unor uliţe a căror suprafaţa de circulaţie este improprie traficului auto, lipsite de sistem de colectare-evacuare a apelor pluviale şi de marcaje şi indicatoare rutiere.
- Care sunt străzile din Rucăr propuse la asfaltare
Preţul cel mai mic ar fi trebuit să-i departajeze pe concurenţii invitaţi să acceseze procedura de achiziţie al cărei start s-a produs pe 30 iulie 2024. Numai că organizatoarea licitaţiei, Primăria Rucăr, nu are din ce alege, neprimind decât o singură ofertă pentru obţinerea contractului în valoare de 2.084.601,93 lei este valoarea estimată a contractului de asfaltare şi modernizare.
Potrivit DALI – documentaţia de avizare a lucrărilor de intervenţii, întocmită de firma bucureşteană Tehno-Edil AMF SRL, „în conformitate cu ridicările topografice, lungimea totală a străzilor propuse spre asfaltare şi modernizare este de 1.079 metri pătraţi, iar suprafaţa carosabilă este de 3.156,90 metri pătraţi. În momentul actual, starea tehnică a acestor străzi afectează negativ modul de viaţă al riveranilor. În baza observaţiilor din teren, precum şi a celor menţionate în raportul de expertiză şi studiul geotehnic, se constată că sectoarele de drum prezintă defecţiuni specifice drumurilor nemodernizate: gropi, făgaşe, denivelări, praf, ceea ce face ca traficul rutier în această zonă să se desfăşoare cu mare greutate, mai ales în perioadele cu precipitaţii.
Starea tehnică a sectoarelor de străzi investigate este necorespunzătoare şi din punct de vedere al elementelor de siguranţă a circulaţiei, determinată de absenţa indicatoarelor rutiere şi a marcajelor. Se constată lipsa acostamentelor, precum şi existenţa acostamentelor neîngrijite. Intersecţiile cu drumurile laterale nu sunt amenajate, iar podeţele laterale sunt degradate sau lipsesc.
Scurgerea apelor, în general, este deficitară. Lipsa şanţurilor laterale şi depunerile de material de pe carosabil îngreunează scurgerea apelor meteorice. Cum pe aceste străzi nu există sistem de colectare şi evacuare a apelor pluviale, nu există niciun drenaj corespunzător al apelor de pe carosabil. Lucrările preconizate a se realiza au în vedere asigurarea accesului vehiculelor pe toată perioada anului.
Din punct de vedere al asigurării cerinţelor esenţiale de calitate în construcţii, străzile care fac obiectul documentaţiei nu asigură condiţiile necesare desfăşurării unui trafic auto şi pietonal în condiţii de siguranţă şi confort.”, redăm câteva fragmente din DALI.
Străzile din Rucăr propuse pentru asfaltare prin această investiţie sunt:
- Intrarea Ghidan (lungime proiectată – 83,20 m; lăţime proiectată – 2,75 m);
- Intrarea Clubul Elevilor (lungime proiectată – 123,80 m; lăţime proiectată – 3 m);
- Strada Vârful Crucii (lungime proiectată – 203,90 m; lăţime proiectată – 2,40 m);
- Strada Pinului (lungime proiectată – 143,10 m; lăţime proiectată – 3 m);
- Strada Fruntea Cheii (lungime proiectată – 180 m; lăţime proiectată – 2-2,75 m);
- Strada Constantin Teodorescu (lungime proiectată – 345 m; lăţime proiectată – 2,75-5,50 m).
Autorii DALI au recomandat proiectantului să aplice următorul profil transversal tip: lăţimea platformei drumului : 3,50 – 4 metri; lăţimea părţii carosabile – 3 metri; lăţimea acostamentelor – 2 x 0,50 metri. În afara platformei drumului, se vor proiecta şanţuri şi rigole (rigole de acostament sau rigole carosabile), pentru scurgerea apelor.
„În unele cazuri specifice – precizează autorii DALI -, unde lăţimea din amplasament este foarte mică, se va putea reduce partea carosabilă până la 2,75 metri, cu includerea dispozitivelor de scurgere a apei. Un caz particular îl reprezintă strada Fruntea Cheii, unde, pe anumite porţiuni, lăţimea dintre garduri nu permite realizarea unei platforme mai mari de 2 metri. Această stradă va fi tratată ca o alee, cu lăţime variabilă, între 2 şi 2,27 metri; partea carosabilă poate fi încadrată pe ambele părţi de borduri cu dimensiunea 10 x 15 cm.
Următoarea etapă a procedurii de achiziţie o constituie evaluarea tehnică şi financiară a ofertelor – în acest caz, a ofertei -, care, conform calendarului stabilit de organizatori, este programată să se încheie în primăvara anului viitor. Nu va fi nevoie de un răgaz de analiză atât de lung, nefiind de studiat decât documentaţia depusă de un singur ofertant interesat de execuţia asfaltării drumurilor rucărene propuse.