Îmbiat de vremea frumoasă de la sfârşitul săptămânii, apreciatul profesor câmpulungean Adrian Săvoiu, însoţit de un amic, a pornit într-o excursie, pe cărări mai puţin umblate, din zona de nord a Muscelului. A plecat de undeva din zona Mănăstirii Nămăeşti spre Vârful Clăbucet, din Muntele Strâmtu, cu intenţia de a ajunge în locaţia pe care a atins-o anul trecut, dar când a pornit de pe versantul celălalt al muntelui, din Capul Satului, Lereşti. Dacă iarna trecută, la coborârea de pe munte, a dat de urmele unei ursoaice cu pui, zilele trecute, a descoperit labele jivinei chiar la urcare, dar acest lucru nu l-a dezarmat şi şi-a continuat călătoria până în Vârful Clăbucetului.
Profesorul Săvoiu a mai povestit, pe Facebook sau în cartea de amintiri, şi despre alte întâlniri cu ursul, una tare de tot, între Rucăr şi Voina, alta în Piatra Craiului şi, cea mai recentă, anul trecut, în satul Oţelu, cătunul foarte izolat al comunei Berevoeşti.
„După ce am trecut de Mânăstirea Nămăeşti, cea săpată în stâncă, am intrat pe traseul ce duce spre vârful Clăbucet (1.375 metri) din Muntele Strâmtu. Împreună cu prietenul meu Florin, am luat-o spre stânga, pe cărarea de pe Valea Cârstei, care urmează o vreme pârâul cu acelaşi nume. După mai bine de o oră de mers, am dat de zăpadă. Iar pe zăpadă, urme proaspete! M-am aplecat să le cercetez mai cu atenţie, asemenea vechilor căutători de urme. Ce să vezi? Dumnealui, ursul, tocmai trecuse pe acolo! Nu numai că trecuse pe unde păşeam şi eu, dar – după cum se vede în fotografie – direcţia lui şi direcţia mea erau identice: spre Muntele Strâmtu! Aici, este o mică poveste, anul trecut, am suit dinspre capătul Lereştiului spre Strâmtu. Am mers tot cu prietenul meu, Florin Bobârnac, era zăpadă mai multă şi o zi foarte caldă, o zi de primăvară. Se topise zăpada şi am mers pe o cărăruie, eram foarte aproape de culmea de la Strâmtu, la Vârful Clăbucet şi, când ne-am întors, ne-am dus tot pe urmele noastre, dar, la un moment dat, au apărut şi alte urme. Ne-am uitat cu atenţie şi când acolo erau de la nişte labe mari de urs şi, după câţiva metri, unele mai mici. Deci, a fost ursoaica cu puiul, care a mers exact pe urmele noastre de la dus, se vedeau pe pământ.”, ne-a povestit profesorul Adrian Săvoiu experienţele de pe munte.
Dacă spre Muntele Strâmtu a dat doar de urmele urşilor, în satul Oţelu, animalul sălbatic a trecut la câţiva metri de el, izgonit de câinii din gospodăriile localnicilor. „Anul trecut, întâlnirea cu ursul a fost chiar de neimaginat. Eram la Oţelu, un sat foarte izolat, unde mai sunt doar 32 de persoane, toate foarte în vârstă, unde nu se poate ajunge cu nimic decât cu picioarele sau cu maşina 4×4, care mai duce din când în când pâine de la Berevoeşti. Şi era tot aşa o zi foarte caldă, foarte însorită, în care, se pare, ursul n-a mai hibernat cum ar fi trebuit şi a ieşit după mâncare. Eram chiar în centrul satului, unde este o fântână, la o răscruce. Plecasem cu Marius Stancu şi cu Florin Bobârnac, dar, la acel moment, ei erau în altă parte, admirau peisajele, iar eu, când am ajuns în dreptul fântânii, în faţa mea s-au auzit ca nişte hămăituri teribile şi am văzut venind în goană nebună un fel de câine uriaş. Când acolo, era, de fapt, un urs, care era hămăit de câinii din diferite curţi şi care venea direct spre mine. Numai că, acolo unde e fântâna, este şi o uliţă laterală şi el n-a luat-o direct spre mine, a cotit-o imediat, dar cu o viteză absolut nebună. Am înţeles ce căuta el acolo, prin câteva grădini erau nişte ori cu miei şi, probabil vroia să-şi ia dreptul. L-a mai văzut o femeie, care s-a crucit, că n-a trecut niciodată ursul pe la poarta lor chiar ziua în amiaza mare.”, şi-a continuat istorisirea profesorul Adrian Săvoiu.
Isabela FILIP
În drum spre Muntele Strâmtu, profesorul Săvoiu a găsit urme de urs, care ar fi trebuit să hiberneze
