02/07/2026

Holcim a sponsorizat TBC-ul cu 190.000 lei

Aleşii locali s-au întrunit în regim de urgenţă joia trecută, pe 7 octombrie 2021, cu doi consilieri în sală şi 15 on-line. Primul punct al ordinii de zi a fost rectificarea bugetului pe 2021 al Spitalului de Pneumoftiziologie.
Conducerea unităţii sanitare a solicitat Consiliului Local să aprobe modificarea bugetului pentru anul în curs, ca urmare a încasării sumei de 190.000 de lei, cu titlul de „donaţii şi sponsorizări” de la firma Holcim, cu care are încheiat un contract parafat pe 31 august 2021, având ca obiect susţinerea de activităţi în domeniul medico-sanitar, în contextul pandemiei şi legat de efectele noului coronavirus.

Astfel, s-a suplimentat „visteria” TBC-ului cu suma amintită, inclusă în capitolul „Sănătate”. De aici a fost împărţită la: bunuri şi servicii – 19.530 lei; proiecte cu finanţare din fonduri externe nerambursabile – 62.230 lei, cheltuieli neeligibile în cadrul proiectului de fonduri europene „Totul va fi bine la Spitalul de Pneumoftiziologie Câmpulung” Cod SMIS 139961, Axa Prioritară 9 „Protejarea sănătăţii populaţiei în contextul pandemiei cauzate de COVID-19, Obiectivul Specific 9.1 „Creşterea capacităţii de gestionare a crizei sanitare COVID-19; active nefinanciare – 108.240 lei, pentru următoarele obiective de investiţii: analizor automat de biochimie şi turbidimetrie (98.180 lei), bicicletă magnetică orizontală (6.760 lei), bicicletă magnetică (3.300 lei). Aleşii au votat în unanimitate modificarea bugetului Spitalului de Pneumologie cu sponsorizarea primită de la Holcim. I.F.

Postări asemănătoare

error: Content is protected !!