4 C
Campulung Muscel
08/12/2024

Spitalul nu mai vrea incubatoare pentru nou-născuţi. Îi ajung şase

S-au dus vremurile în care Spitalul Municipal trimitea delegaţii consistente în faţa Consiliului Local, pentru impresionarea legiuitorilor solicitaţi să aprobe hotărâri care interesau instituţia de sănătate. De pildă, în urmă cu o jumătate de an, când conducerea unităţii a avut nevoie de votul Legislativului ca să facă în jur de 30 de angajări, înaintând cererea fix în campania electorală pentru locale, directorul general Grigore Stănescu i-a luat cu el şi pe directorul medical Toma Berevoianu, şi pe directorul de Îngrijiri, Florin Pană, şi pe şefa Personalului, Elisabeta Matei, şi pe liderul de sindicat Gabriel Eana. Alteori, managerul general şi/sau cel medical erau însoţiţi de directorul financiar-contabil Marinela Cristian şi juristul unităţii, Petrina Florea. S-au dus localele, s-a dus şi interesul conducerii Spitalului de a defila în faţa Consiliului şi a comunităţii, mai cu seamă că majoritatea PSD-istă înseamnă un vot garantat pentru directorul Stănescu, ale cărui iniţiative vor trece ca unse prin Legislativul municipal. 

La şedinţa de luni, 31 octombrie 2016, când Spitalul Câmpulung a ţinut capul de afiş al rectificării de buget, având cele mai multe şi cele mai consistente financiar doleanţe, nimeni n-a reprezentat instituţia la dezbaterea în plen. Asta pentru că PSD-ul conduce şi Spitalul, şi Primăria, şi Consiliul, aşadar, succes asigurat pentru cererile lui Stănescu. După dojana de rigoare la adresa primarului Liviu Ţâroiu, că nu l-a convocat la şedinţa de Consiliu pe director sau, în caz de imposibilitate (motivată) de prezentare a acestuia în faţa aleşilor, a următorului în ierarhie, Bogdan David l-a întrebat pe şeful Executivului care a fost motivul pentru care colegul său de partid a renunţat la a achiziţiona în acest an un incubator pentru nou-născuţi în favoarea altor dotări. Sau de ce alte dotări se pot face pe final pe 2016 şi aceasta nu? 

Potrivit primarului Liviu Ţâroiu, incubatorul nu mai poate fi achiziţionat în acest an. „Au aprobat în Consiliul de Administraţie, fiindcă le sunt suficiente cele şase incubatoare şi nu mai au nevoie de încă unul.”, a explicat el, în absenţa celor în drept să lămurească înlocuirea unor dotări din lista de investiţii cu altele. „100% avem nevoie de el. Vă aduc aminte că, acum două luni, a fost finanţat şi prins în buget de Primăria Câmpulung acest incubator şi aţi zis că aveţi nevoie de două.”, i-a împrospătat memoria David lui Ţâroiu. După o nouă rundă de discuţii ale primarului cu mai-marii Spitalului, aceştia s-au hotărât că nu le mai trebuie. „În şedinţa C.A. de la Spital, specialiştii, oamenii care se pricep la aşa ceva, ne-au solicitat acest lucru (n.r. să se renunţe la achiziţia incubatorului), urmare a şedinţelor dumnealor.”, a intervenit Sergiu Cicu, reprezentantul Consiliului Local în Consiliul de Administraţie al Spitalului. „Acum două luni, au spus că au nevoie.”, a intervenit David. Cu mult înainte, l-a contrazis Ţâroiu. 

Postări asemănătoare

Acest site utilizeaza cookie-uri. Prin continuarea navigarii sunteti de acord cu utilizarea cookie. Pentru mai multe informatii puteti consulta Politica de confidentialitate a datelor personale. Accept Mai mult

error: Content is protected !!