02/07/2026

Trei bărbaţi din Bughea, prinşi cu lemne furate

Poliţiştii din cadrul Secţiei de Poliţie Rurală Valea Mare Pravăţ au depistat, de curând, trei bărbaţi, cu vârste de 21, 23 şi 31 de ani, toţi din comuna Bughea de Jos, care transportau material lemnos la Albeştii de Muscel, fără documente legale de provenienţă sau transport. Tânărul de 21 de ani avea lemnele încărcate într-o autoutilitară. În urma evaluării efectuate de un specialist silvic, s-a stabilit că acesta transporta 1,333 metri cubi lemn foc de esenţă fag. Celălalt, de 23 de ani, avea 1,178 metri cubi, lemn de fag, înghesuit într-un autoturism. Iar bărbatul de 31 de ani, la fel, conducea un autoturism cu care căra 0,799 metri cubi, buşteni de fag.

Toţi trei au fost sancţionaţi contravenţional cu amendă în valoare de 1.000 de lei fiecare.
De asemenea, materialul lemnos, care a însumat 3,310 metri cubi, a fost confiscat şi predat reprezentanţilor Ocolului Silvic Aninoasa, fiind luată şi măsura confiscării mijloacelor de transport şi a trei motofierăstraie, utilizate la comiterea faptelor. Verificările continuă pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care faptele au fost săvârşite. “E.M.”

Postări asemănătoare

error: Content is protected !!