02/07/2026

Timp de 400 de ani, satul Groşani a fost stăpânit de Mănăstirea „Negru Vodă”

La începutul lunii viitoare urmează să se lanseze „Monografia satului Groşani”, lucrare a fiicei satului, Liliana Lăzărică Enache.
Prefaţa cărţii a fost semnată de preotul Ştefan Ştefănescu, parohul Bisericii Domnească. „Când vrei să descoperi cu adevărat o ţară, este nevoie să te îndrepţi spre sat. Românul a fost strâns legat de lumea satului, de obiceiurile cu care a trăit în acest spaţiu. Satul a tezaurizat o mulţime de valori spirituale şi culturale, care trebuie aduse din nou în actualitate, fără a cădea într-o nostalgie a repetiţiei trecutului istoric.”, a scris Ştefan Ştefănescu în deschiderea monografiei, în care a mai amintit faptul că Mănăstirea „Negru Vodă” din Câmpulung a stăpânit satul Groşani timp de peste 400 de ani, fiind dat danie de către voievodul Nicolae Alexandru Basarab.
Satul Groşani are o istorie proprie, iar Mănăstirea “Negru Vodă” îl va lua părtaş în scurgerea timpului, în sensul că, după întemeierea Ţării Româneşti, satul devine moşie voievodală a lui Nicolae Alexandru Basarab.
Monografia Satului Groşani cuprinde şapte capitole, fiecare cuprinzând subcapitole, cu referire la istorie, spiritualitate, cultură, geografie, artă, tradiţii, obiceiuri, datini, legislaţie, agricultură şi aspecte social-politice. Preotul Ştefan Ştefănescu aminteşte în prefaţă că lucrarea are ca centru spiritual Biserica satului, ctitorită în 1960, autoarea amintit şi toţi slujitorii locaşului de cult. I.F.

Postări asemănătoare

error: Content is protected !!