22.9 C
Campulung Muscel
16/06/2025

Vacă salvată de pompieri după ce a căzut într-un cămin de apă

Pompierii din Mioveni au avut parte, luni după-amiază, de o intervenţie dificilă, fiind solicitaţi să salveze o vacă rămasă captivă într-un cămin de apă adânc de circa un metru şi jumătate. Intervenţia a avut loc în gospodăria unui localnic din comuna Coşeşti.

Vaca se afla la păscut într-o grădină din apropierea casei, iar la un moment dat a venit în curte şi a căzut, nimeni nu ştie în ce împrejurări, în căminul de apă aflat lângă o fântână. Iniţial, proprietarul a încercat cu ajutorul unor vecini să elibereze animalul din captivitate. Cum eforturile lor au fost zadarnice, omul a sunat la 112 şi a cerut sprijinul pompierilor. Aceştia au legat bovina, care cântăreşte peste 500 de kg, cu mai multe furtunuri şi au reuşit să o scoată din căminul de apă cu ajutorul unui buldoexcavator. Operaţiunea s-a încheiat după mai bine de trei ore de eforturi (s-a aşteptat sosirea utilajului) fără ca animalul să fie rănit. Vaca a fost dusă însă la medicul veterinar pentru un consult şi investigaţii amănunţite. A.I.

Postări asemănătoare

Acest site utilizeaza cookie-uri. Prin continuarea navigarii sunteti de acord cu utilizarea cookie. Pentru mai multe informatii puteti consulta Politica de confidentialitate a datelor personale. Accept Mai mult

error: Content is protected !!