02/07/2026

După ce a reziliat contractul cu statul, constructorul spaniol de pe DN 73 cere şi despăgubiri

La mijlocul anului trecut, asocierea firmelor care a câştigat reabilitarea DN 73 Piteşti-Câmpulug-Braşov a transmis Ministerului Transporturilor că vrea rezilierea contractului, la şase ani de la debutul lucrărilor, plus că a deschis o acţiune în instanţă prin care solicită despăgubiri materiale. Conform Ministerului Transportului şi Infrastructurii, Asocierea AZVI SA-Straco Grup SRL-Stractebel Engineering SA realizase puţin peste 100 de kilometri, la 30 noiembrie 2020, 49,82% din lucrările la drumul naţional care leagă Piteştiul de Braşov. Pentru acestea a primit 51% din valoarea contractului, care a avut o valoare de 328.064.026 lei (275.864.055,60 lei, fără TVA). Fiind un proiect cu fonduri europene nerambursabile, 75% din valoare este asigurată de la Fondul European de Dezvoltare Regională, prin Programul Operaţional Sectorial Transport 2007-2013, iar 25%, finanţare de la bugetul de stat.

În octombrie, anul trecut, s-a făcut recepţia la terminarea lucrărilor doar pentru porţiunea de circa 29 de kilometri, dintre Piteşti şi Câmpulung, mai puţin la două poduri, unul de la Schitu Goleşti şi celălalt din Câmpulung. Restul lucrărilor, de la Câmpulung spre Braşov, au fost conservate, urmând ca să se facă o altă atribuire a restului de executat, urmând ca tronsonul să fie gata în decembrie 2023, dată preconizată tot de Ministerul Transportului şi Infrastructurii.

Toate amănuntele au fost oferite de noul ministru al Transporturilor, Cătălin Drulă, deputatului de Argeş, Dănuţ Bica, care a transmis Ministerului trei întrebări referitoare la contractul de reabilitare a DN 73 Piteşti-Câmpulung-Braşov în decembrie, anul trecut. Parlamentarul argeşean a solicitat, de fapt, informaţii ministrului de atunci, Lucian Nicolae Bode, dar le-a primit de la actuala conducere.

Iată ce a scris Dănuţ Bica în interpelarea din şedinţa Camerei Deputaţilor din 15 decembrie 2020:

„Drumul Naţional DN73 leagă municipiile Piteşti, Câmpulung şi Braşov, traversând 18 unităţi administrativ teritoriale (6 municipii şi oraşe şi 12 comune) din judeţele Argeş şi Braşov.

Acesta porneşte din comuna Mărăcineni, de lângă Piteşti, şi se termină la intrarea în cartierul braşovean Bartolomeu, reprezentând o variantă de rezervă pentru drumul Naţional DN1 Bucureşti-Braşov. Este un drum extrem de important pentru turism, care duce la Râşnov, dar şi la zona Bran-Moeciu-Fundata, fiind parcurs în weekend de circa 15.000 de autovehicule zilnic.

Drumul Naţional DN73 face obiectul unui amplu program de modernizare, în baza proiectului: „Modernizare DN73 Piteşti-Câmpulung-Braşov, km 13+800-km 42+850; km54+0,50-km 125+250”, având valoarea iniţială totală de 275.864.055,60 lei, fără TVA, din care 75% reprezintă finanţări europene nerambursabile, asigurate de la Fondul European de Dezvoltare Regională prin Programul Operaţional Sectorial Transport 2007-2013, iar 25%, finanţare de la bugetul de stat.

Execuţia lucrărilor a demarat în primăvara anului 2017, cu o întârziere de peste trei ani faţă de data prevăzută anterior, iar ritmul de lucru realizat de lucrătorii asocierii de firme AZVI SA – Straco Grup SRL – Piomar Development SRL – Tractebel Engineering SA a fost extrem de lent, restricţiile de circulaţie şi limitările de viteză impuse determinând pe cei doritori să meargă de la Piteşti la Braşov pe această rută să se înarmeze cu multă răbdare şi să-şi rezerve o însemnată marjă de timp pentru a ajunge la destinaţie.

Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (C.N.A.I.R. SA) a justificat întârzierea foarte mare înregistrată în execuţia acestei investiţii prin necesitatea revizuirii expertizei tehnice, care a condus la refacerea Acordului de Mediu şi a Proiectului Tehnic, şi a finalizării unor proceduri de expropriere în vederea extinderii spaţiului carosabil, deşi se ştie că avizele de mediu şi exproprierile se realizează anterior şi nu ulterior demarării execuţiei lucrărilor.

Având în vedere importanţa deosebită a acestui drum naţional, atât pentru economia judeţelor Argeş şi Braşov (inclusiv în privinţa valorificării potenţialului turistic extrem de generos al zonei), cât şi pentru cea naţională, vă solicit să dispuneţi toate măsurile care se impun pentru urgentarea finalizării lucrărilor de modernizare.

De asemenea, în completare la răspunsurile Ministerului Transporturilor/Ministerul Transporturilor, Infrastructurii şi Comunicaţiilor nr. 36764/23.10.2017, nr. 9788/11.04.2018, nr. 16784/10.06.1019 şi nr. 47458/14.12.2019, formulate la întrebările mele pe aceeaşi temă înregistrate la Camera Deputaţilor cu nr. 1560A/26.09.2017, nr. 3095A/26.02.2018, nr. 7863A/23.04.2019 şi nr. 9401A/02.12.2019, vă rog să-mi comunicaţi următoarele informaţii, referitoare la acest obiectiv de investiţii:

1.Care a fost stadiul lucrărilor la data de 30 noiembrie 2020, raportat la graficul asumat?

2.Care este situaţia efectuării plăţilor către constructor?

3.Care este ultimul termen stabilit pentru finalizarea lucrărilor de modernizare?”

O lună mai târziu, pe 20 ianuarie 2021, a venit şi răspunsul de la cabinetul lui Cătălin Drulă, ministrul Transporturilor şi Infrastructurii.

„Stimate domnule deputat, referitor la întrebarea dumneavoastră, formulată în şedinţa camerei Deputaţilor cu nr. 11443A/2020, înregistrată la Departamentul pentru Relaţia cu Parlamentul cu nr. 9201DRP/2020, având ca obiect: „Modernizare DN73 Piteşti-Câmpulung-Braşov, km 13+800-km 42+850; km 54+0,50-km 128+250”, vă comunicăm următoarele:

1.Progresul fizic al lucrărilor realizate, la data de 30 noiembrie 2020, în cadrul Contractului de „Modernizare DN73 Piteşti-Câmpulung-Braşov, km 13+800-km 42+850; km 54+0,50-km 128+250” (CNAIR, Beneficiarul şi Asocierea AZVI SA-Straco Grup SRL-Stractebel Engineering SA, Executantul), este de 49,82%.

2.La data prezentei, situaţia plăţilor către constructor se situează la 51% din valoarea contractului.

3.În data de 13 iulie 2020, Executantul Asocierea AZVI SA-Straco Grup SRL-Stractebel Engineering SA a transmis declaraţia de reziliere a Contractului nr. 62/05.07.2011-„Modernizare DN73 Piteşti-Câmpulung-Braşov, km 13+800-km 42+850; km 54+0,50-km 128+250”, iar mai apoi cererea de chemare în judecată (dosar nr. 16875/3/2020, aflat pe rolul tribunalului Bucureşti, Secţia a VI-a Civilă), având ca obiect constatarea rezilierii contractului, conform declaraţiei de reziliere şi solicitarea de pretenţii financiare.

În data de 14 octombrie 2020 a fost efectuată recepţia la terminarea lucrărilor doar pentru sectorul km 13+800-km 42+850, din cadrul Contractului nr. 62/05.07.2011, cu excepţia Pod la km 40+049,09 peste Valea Pechii la Schitu Goleşti şi Pod la km 41+963,84, peste scurgere la Câmpulung.

În prezent, Executantul a finalizat măsurile pentru conservarea şi punerea în siguranţă a lucrărilor şi pentru protejarea vieţii sau a proprietăţii, dispusă de către inginer.

Totodată, s-a solicitat Direcţiei regionale de Drumuri şi Poduri Braşov cât şi Direcţiei Regionale de Drumuri şi Poduri Bucureşti, preluarea amplasamentului şi realizarea demersurilor necesare pentru actualizarea documentaţiei tehnice şi întocmirea documentaţiei de atribuire pentru restul de executat, astfel încât obiectivul să fie finalizat în luna decembrie 2023.” Isabela FILIP

Postări asemănătoare

error: Content is protected !!