-1.2 C
Campulung Muscel
07/02/2025

Cinci cai furaţi de la o herghelie din Valea Mare Pravăţ

Cred că vorbim despre un furt studiat, mai ales că nu e prima dată când se întâmplă aşa ceva. Cinci cai au fost furaţi în noaptea de 18 spre 19 aprilie de la un amplasament din comuna Valea Mare Pravăţ. Vorbim despre cai valoroşi cu care mulţi oameni au urcat pe culmile din împrejurimi. Se pare că animalele au fost recuperate, dar hoţii trebuie să răspundă penal pentru faptele lor.

„Hoţii de cai nu se potolesc! În iarnă ne-au fost furaţi doi cai şi cu ajutorul Poliţiei, ai prietenilor de pe Facebook şi al lui Dumnezeu i-am găsit şi făptaşul a primit doi ani şi jumătate de puşcărie. Acum, istoria se repetă! În noaptea de duminică spre luni (n.r. 18 spre 19 aprilie 2021) au fost furaţi 5 cai: o iapa dereşă, un cal dereş, o iapă murgă, un cal murg şi unul muced. Toţi caii trecuţi de 500 de kilograme, pe care, dacă îi vedeţi, vă rugăm să ne contactaţi.”, este mesajul postat pe Facebook de Dan Moşescu, de la Herghelia „7 Cai”.

Amintim că, în decembrie 2020, în urma cercetărilor, doi indivizi, în vârstă de 20, respectiv 16 ani, ambii din cătunul de rudari Gura Pravăţ, de lângă Nămăeşti, au dat o lovitură asemănătoare în noaptea de 7 către 8 decembrie 2020. Cunoşteau bine terenul şi au plecat fără probleme cu caii, unul dintre ei campion internaţional la concursuri de anduranţă ecvestră, din rasa Shagya Arab, în vârstă de 11 ani, care concurează pentru actualul proprietar de circa 6 ani. Poliţiştii din cadrul Secţiei de Poliţie Rurală Valea Mare Pravăţ au dat în scurt timp de urmele hoţilor, iar animalele au fost recuperate şi înapoiate stăpânului. Capul răutăţilor, tânărul de 20 de ani, a fost reţinut pentru 24 de ore, pentru furt calificat. Acesta era recidivist, fiind în perioada termenului de încercare după o condamnare cu suspendare într-un dosar penal, pentru loviri şi alte violenţe. 

Tot de pe Facebook aflăm că cei cinci cai au fost găsiţi. „Da, a găsit Dan toţi caii. Acum sper să înfunde puşcăria ăia care i-au luat!”, spune Mariana Ivaşcanu. Hoţii sunt cunoscuţi, dar e problema Poliţei. Alex BARBU

Postări asemănătoare

Acest site utilizeaza cookie-uri. Prin continuarea navigarii sunteti de acord cu utilizarea cookie. Pentru mai multe informatii puteti consulta Politica de confidentialitate a datelor personale. Accept Mai mult

error: Content is protected !!