După vizionarea reportajului difuzat de Pro TV, despre impresionantele realizări ale liberalului din fruntea municipiului Oradea, câmpulungenii educaţi sunt încă sub imperiul sentimentului că, acolo unde conduce un primar straşnic, localitatea poate deveni de nerecunoscut. Un angajament pe care l-a avut şi Liviu Ţâroiu, în campania din 2016, care nu s-a îndeplinit nici într-o măsură infimă. Banala cosmetizare a Pieţei Primăriei şi a unor porţiuni de trotuar şi stradă, pe Negru Vodă şi Republicii, nu sunt realizări impresionante, poate doar prin comparaţie cu nimicul din cele trei mandate ale lui Călin Andrei. În esenţă, primul mandat al lui Liviu Ţâroiu se reduce la câteva lucrări edilitar-gospodăreşti de asfaltare şi pavare a unor suprafeţe distruse de decenii, fără a ne oferi o imagine spectaculoasă a oraşului, pe care să nu-l mai recunoască, la întoarcere, cei rupţi de el. Ştim, n-a avut timp, n-a avut proiecte, n-a avut oameni, pentru ultima carenţă fiind responsabil el însuşi, angajând pile bătrânicioase, care aveau nevoie de o slujbă în care să lâncezească până la pensia apropiată. Cel mai important, n-a avut curaj, de aia n-a făcut mare lucru. Căci dacă 2016 sau, cel târziu, 2017 erau anii demolării garajelor, ca să aibă timp să ofere alternativa cu care să oprească plânsul după coşmeliile oribile, cartierele etalau, într-adevăr, un aer civilizat, curat şi ordonat.
Într-o lume civilizată, un primar e votat de trei ori la rând, cu toate măsurile nepopulare dispuse pentru dezvoltarea oraşului
Un primar ca al Oradei ne-ar trebui şi nouă, ca să ne cureţe oraşul de tinichele, fără teama că, dacă disciplinează aspectul localităţii, îşi pierde funcţia. Cu siguranţă, mulţi dintre dumneavoastră aţi vizionat materialul despre munca primarului Ilie Bolojan, aflat la al treilea mandat. Tot liberal ca şi Călin Andrei, tot tânăr ajuns în funcţie, la numai 39 de ani, câţi avea în 2008, când orădenii l-au ales întâia oară. Ce l-a deosebit de colegul de la Câmpulung au fost acţiunea, spiritul vizionar şi lipsa temei că, dacă aplică măsuri nepopulare, nu mai “pupă” alt mandat.
Deşi tot reportajul ar merita publicat integral şi citit în fiecare zi de toţi primarii care „nu pot”, cum este şi cel aflat în prezent în fruntea Câmpulungului, preluăm în acest articol doar pasajul referitor la cum a rezolvat acest edil chestiunea complicată a parcării într-un oraş cu 200.000 de locuitori, în timp ce ai noştri sunt depăşiţi complet de cei 20.000 şi un pic de cetăţeni, lăsaţi să facă ce-i taie capul. „În faţa Primăriei se amenajează o parcare subterană imensă. În actuala parcare a Primăriei, regulile sunt clare. Primele 30 de minute sunt gratuite, după care taxarea creşte de la o oră la alta. Ilie Bolojan: “Intri o jumătate de oră, nu plăteşti nimic, ai gratuit. Vii repede, îţi rezolvi problemele, pleci. Dacă stai mai mult înseamnă că ai ceva care necesită mai mult şi trebuie să plăteşti, pentru că ocupi un loc pe care altul ar putea să-l folosească, dar nu poate, pentru că tu te-ai uitat aici, în Primărie.” În Oradea se construiesc 2.000 de locuri de parcare în fiecare an, trotuarele rămân pentru pietoni.”
Mai mult decât atât, la Oradea, Primăria pune în operă un proiect european de extindere a spaţiilor pietonale. „Oamenii, dacă văd că se lucrează, suportă deranjul, dacă încep lucrările şi nu lucrezi, te înjură justificat. (…) S-a constatat, studiind oraşele, că în oraşele care au spaţii unde oamenii se pot plimba, care au clădiri care arată bine, unde se pot organiza evenimente, oamenii se simt mai bine.” (…) “Strada asta e un model bun, zic eu, era una plină de mașini şi am făcut o înţelegere cu proprietarii – Primăria face pietonalizarea, voi vă faceți fațadele şi, în cea mai mare parte, s-a respectat această înţelegere. Cei care au spații la parter nu plătesc vreo 3-4 ani chiriile pe terase. Centrele marilor oraşe din România sunt într-o competiție dură cu mall-urile, care funcţionează ca nişte magneţi urbani. În toată Europa, în centru există aceleaşi magazine ca în mall-uri. Noi încercăm, gândind ca un mall, atragerea oamenilor în zona centrală, avantajul fiind că redăm oraşul oamenilor. Este acest concept “oraşe pentru oameni”, nu pentru maşini. Te poţi plimba în zona centrală fără ca să te intersectezi cu maşinile, te poţi bucura de spaţii care arată bine, poţi să stai la o terasă. Calitatea vieții va creşte în Oradea indirect şi prin acest tip de măsuri.”
Oradea este campioană la atragerea de fonduri europene. „În ciclul financiar 2007-2014, a atras 250 de milioane de euro, iar din 2014, până acum, a atras sau e pe cale să atragă alte 350 de milioane de euro. Anul trecut, oraşul a dat lovitura: în loc să ia 35 de milioane de euro din fonduri europene, atât cât i s-ar fi cuvenit, a luat 140 de milioane, pentru că alte oraşe n-au avut proiecte pregătite. Orădenii le aveau. Primăria are un departament special, care vânează şi accesează fonduri europene. Aşa arată lista lungă cu proiectele făcute pe fonduri europene în actualul ciclu financiar. Pe fonduri a fost construit un aqua parc, care produce mai bine de un milion de euro şi atrage oameni din toată ţara, care se cazează şi mănâncă aici. Banii rămân în oraş. La marginea oraşului, Primăria a pus la dispoziţie teren şi utilităţi firmelor care au vrut să investească aici. Iar doritori au fost mulţi, acum se amenajează al patrulea parc industrial. În ultimii ani, aici au apărut 20 de mii de locuri de muncă. Din taxele şi impozitele plătite de firmele care activează aici, Primăria plăteşte, la rându-i, cofinanţările pentru accesarea fondurilor europene.”, explică reportajul difuzat de Pro TV cum intenţionează primarul Bolojan, ca în doi-trei ani, să rezolve, printre altele, problemele mari de infrastructură. Aşa cum este fluidizarea traficului în intersecţiile cu blocaje.
Când primarul dârdâie de frica pierderii funcţiei, ne pricopsim cu garaje până şi în „buricul târgului”
Revenind la Câmpulungul nostru arhaic, rămas parcă într-o lume de care Oradea s-a distanţat cu o sută de ani, constatăm cu stupoare că boala garajelor o au inclusiv orăşenii din centru. Dacă lângă parcul central al oraşului dai cu ochii de aceleaşi şandramale groteşti care împânzesc cartierele! De care niciun primar, de teama pierderii scaunului, n-a cutezat să se apropie. Liviu Ţâroiu făcea bulbuci la gură, pe la începutul mandatului, referitor la tema garajelor, că întreprinde ceva în privinţa lor. Ce-i drept, n-a zis cu toată gura „le demolăm”, dar nici că le lasă în peisaj pe mai departe. Deşi prelungind durata închirierii lor, mai întâi cu un an, apoi cu trei ani, ca să nu pice laţi de atâta muncă scribii de la contracte, era lesne de înţeles că PSD-istul nu are de gând să-şi supere votanţii.
Dar ca să le închidă gura contestatarilor şandramalelor, care sunt mai mulţi decât susţinătorii lor, de vreme ce numărul contractelor este în jur de o mie, Ţâroiu s-a angajat că-şi trimite oamenii în cartiere, măcar pentru o investigare a destinaţiei fiecărei coşmelii în parte. Pentru că nici jumătate dintre magherniţe nu adăpostesc maşina, lăsată în dreptul scării, pe trotuar, unde-i este la îndemână proprietarului, restul fiind ticsite cu vechituri, butoaie cu murături, lemne şi te miri ce alte hârburi demne de un Remat familial. Asta în cazul în care garajul nu serveşte ca punct de lucru al unui meşter priceput la reparaţii auto, care sudează, turează motoare, boncăne, fără ca zgomotul şi fumul degajat de probele din service-ul clandestin să fi trezit vreodată curiozitatea trimişilor în teren ai primarului.
Dacă a trimis vreodată pe cineva, lucru în privinţa căruia suntem siguri că nu s-a întâmplat, la ce exemplare are în subordine. Care inspiră lene numai prin greutatea cu care urcă scările Primăriei, darămite să-i mai trimiţi pe teren, să numere garaje, balcoane, magazii, ateliere de reparaţii ilegale şi alte acareturi improvizate. Magda BĂNCESCU