Magda BĂNCESCU
Mai mulţi primari musceleni au recunoscut, fără reţineri, în faţa noastră, că nu vor da niciodată amenzi consătenilor, motivul constituindu-l frica de a-şi pierde scaunul. Altfel spus, funcţia şi nenumăratele ei beneficii, culminând cu clasicul 10%, sunt mai importante decât localitatea pe care s-au angajat s-o administreze ca pe propria casă. Curăţenia, de pildă, care costă bani grei şi la ţară, şi la oraş, ar putea fi asigurată cu sancţiuni, pe care şefii de administraţii locale refuză să le dispună. Chit că au dovada contravenţiei imortalizată de camerele de supraveghere video, pe care şi le-au procurat majoritatea. Unii s-au dotat cu sisteme atât de performante încât surprind şi pistruii făptaşilor şi, cu toate acestea, capii Primăriilor contemplă, precum viţelul poarta nouă, mizeria lăsată în urmă de nesimţiţii care, la momentul potrivit, votează. De ce-or fi prăpădit miliarde din banul public, dacă nu încearcă să-şi acopere investiţia taxând mărunţişurile care contravin legii… numai Cel de Sus poate să înţeleagă. Ca să caşte gura la filme reale la birou? Să-şi spioneze cunoscuţii sau să se hlizească pe seama lor, împreună cu subalternii, ca să treacă mai uşor programul epuizant al serviciului la stat?
La câteva zile distanţă de momentul difuzării de postul Pro TV, în cadrul emisiunii „România, te iubesc!”, a unui reportaj care a impresionat o ţară întreagă, cu un primar exemplu inclusiv pentru ciupalacii din Muscel dependenţi de „ciolan”, auzim din nou, aici, la ţară, acelaşi refren păcătos. Care explică involuţia Muscelului, condus de oameni slabi şi foarte slabi, nişte preşuri în faţa electoratului, care îl conduce pe primar şi nu invers. Nu insistăm asupra realizărilor primarului de la Oradea, care, cu toate măsurile nepopulare întreprinse, a fost votat de trei ori de concetăţeni. Este adevărat şi că altă lume trăieşte în Ardeal, dar, cu siguranţă, şi acolo s-au găsit destui nemulţumiţi de şantierele care au aşezat Oradea în rândul oraşelor europene. Însă, vorba primarului, dacă au văzut că lucrările avansează într-un ritm mulţumitor, au suportat şi au câştigat o localitate în care ţi-e mai mare dragul să trăieşti. Dar şi acolo, la fel ca în toată civilizaţia occidentală, s-a ajuns la disciplină urbanistică prin restricţii şi interdicţii, demolând şi sancţionând. Fără teama că electoratul căruia i-ai impus reguli neplăcute votează împotriva ta.
Altfel stau lucrurile la Câmpulung şi Muscel, unde primarii au neobrăzarea să recunoască faptul că nu pot să se pună rău cu alegătorii. Liviu Ţâroiu, de pildă, şi-a creat singur ocazia perfectă de a curăţa cartierele de nenorocitele de garaje. Invocând că are nevoie de spaţiu pentru amenajarea parcărilor de domiciliu, dădea o lege locală conform căreia… jos garajele! Nu c-o fi, c-o păţi… că demolăm unde nu ajunge parcarea blocului… că inventariem să vedem care e garaj, care e magazie sau service auto clandestin.
Cu cine inventariezi, domnule primar? Cu un Serviciu Tehnic care se împiedică în poalele cu care mătură podeaua Primăriei? Şi care gâfâie până ajunge la biroul dumitale de zici c-a urcat Everestul, nu un amărât de etaj? Până ajunge genul acesta de salariat al Primăriei, greoi şi asudat la cel mai mic efort, să încheie operaţiunea de depistare a destinaţiei reale a magherniţelor urbane, se dezintegrează singure de la rugină!
Nu „obosiţii” ăştia din Primărie, adepţi ai principiului „las’ că merge şi aşa”, sunt principalii vinovaţi de cătunizarea Câmpulungului, ci Liviu Ţâroiu în persoană, care a umplut instituţia de personal bătrânicios, incapabil să vadă viitorul. Cum dezvolţi Câmpulungul cu ţaţe greu deplasabile, când normalitatea era să te înconjori de oameni tineri, care să sfârâie pe teren, inclusiv în cazul acesta particular al garajelor, cu care 1.000 de inşi şantajează un candidat la Primărie?! Gogoriţa servită de Liviu Ţâroiu în anul în care a ajuns primar, că, vezi Doamne, inventariază, nu demolează, a echivalat cu tragerea de timp, ca să nu facă nimic în această privinţă. Şi chiar n-a făcut. De inventariere chiar nu era nevoie – nu că s-ar fi făcut vreuna recentă, în afara celei de pe timpul lui Andrei, când garajiştii, în jur de 1.000 de „bucăţi”, au fost puşi la plată -, ci demolarea fără deosebire. Încurcă, nu încurcă, au în interior maşină, murături, vechituri… toate rase de pe faţa pământului, ca să nu existe frustrări că unul rămâne cu garaj, altul fără.
În schimb, ce fac deştepţii lui Ţâroiu? În loc să vină în faţa Consiliului şi să-şi smulgă părul de pe cap că nu le ajunge suprafaţa în parcările de domiciliu, pentru a satisface toate cererile, adică… a venit vremea să scăpăm de garaje, susţin taman contrariul. Păi, când spui şi scrii că ai mai puţine solicitări decât locuri amenajate e limpede că alimentezi siguranţa cetăţeanului că nu-şi pierde garajul, fiindcă Primăriei nu-i trebuie spaţiu în plus pentru parcările de reşedinţă. Aşa convingi populaţia să renunţe la şandramale?! Spunându-i că n-ai nevoie de teren? Dar de ce să ne enervăm din cauza unor bufoni, a unor amatori, a unor leneşi, care nu ştiu cum să-şi simplifice mai tare sarcinile?! Şi noi visăm la un primar ca la Oradea, care ar muri să lucreze cu măscărici precum cei angajaţi de Ţâroiu.
O astfel de cârpă cu funcţie de primar ne spunea, de curând, ce vă povesteam la început: că el, şi să-i vadă pe monitorul gigantic din birou pe sătenii care deşartă gunoaiele prin comună, nu se duce după ei să-i amendeze. Încrederea noastră este că şi dacă i-ar deşerta lui gunoiul în cap, nu i-ar amenda, atât de puternică este dependenţa de funcţie. După acelaşi “înţelept”, un primar n-ar trebui să aibă mai mult de două mandate, ca să nu se ataşeze prea mult de populaţie, ataşament care îl împiedică să sancţioneze. Dar să fie mandate lungi, nenică, de cinci-şase ani fiecare, ca să aibă timp să facă „treabă”. Vorba unui distins membru PSD Câmpulung, după dublul şoc încasat în 2019: „Aşa ne trebuie dacă-i ţinem pe ăştia în funcţii atâta timp.”