Cap. III
COPIII ÎN CĂMINUL CREDINŢEI
d)Ilustraţii scripturistice (1 Samuel 1:9-11,26-28; 2:18-30)
În această prezentare în tandem, de la Ana înţelegem puterea rugăciunii, iar de la Eli, puterea exemplului personal. Dumnezeu ne destăinuie şi secretul eşecului lui Eli şi secretul succesului Anei. El îi spune lui Eli: „Cum se face că tu cinsteşti pe fiii tăi mai mult decât pe Mine?” Iată explicaţia: având în casa lui pe de o parte pe Dumnezeu şi îndatoririle faţă de El, iar pe de altă parte pe fiii săi şi răspunderile faţă de ei, Eli înclină balanţa răspunderii sale în favoarea copiilor.
Şi de multe ori, în căminele celor credincioşi este sacrificată autoritatea şi poziţia lui Dumnezeu! Dintr-o dragoste excesivă, părinţii Îl sacrifică mai degrabă pe Dumnezeu decât pe copii, ţin cont mai degrabă de copiii lor şi nu vor să-i supere pe aceştia. Dar când treci cu vederea un lucru intolerabil la copii, ce zice Dumnezeu? „Tu cinsteşti pe fiii tăi mai mult decât pe Mine”. Eu „voi cinsti pe cine Mă cinsteşte, dar cei ce Mă dispreţuiesc vor fi dispreţuiţi”.
Dacă un părinte trăieşte în credincioşie răspunderea sa faţă de Dumnezeu, va atrage asupra lui nu numai bunăvoinţa lui Dumnezeu, ci şi autoritatea Sa, căci E1 dă putere şi autoritate, El dă trecere faţă de cei din casă celui ce ştie să-L cinstească pe El. Iar dacă un părinte credincios nu-L respectă pe Dumnezeu aşa cum se cuvine, să nu se mire dacă şi copiii îi vor întoarce vorba sau dacă îl vor trata cu dispreţ, oricât de mici ar fi. Noi vom spune că băieţelul sau fetiţa sunt de vină, dar nu întâi ei, ci părintele care întoarce vorba Tatălui din ceruri, care nu ştie să se încline în faţa autorităţii divine şi, pentru că nu ştie să facă lucrul acesta, nici copiii nu ştiu să se încline în faţa unei autorităţi lipsite de putere.
În tandemul dintre copii şi părinţi, pe care-l vedem la Ana, înţelegem că părinţii au nevoie de acest fond de credincioşie care-şi recunoaşte slăbiciunea şi, recunoscând-o, trăiesc în rugăciune faţă de Dumnezeu. Apoi părinţii au nevoie de putere şi de autoritate, cu care să poată înclina voinţa copiilor, iar acestea se capătă numai de la Dumnezeu, prin respectul autorităţii Sale.
Cu cât un părinte este mai slab înaintea lui Dumnezeu, recunoscându-şi limitele prin acea taină a credincioşiei care-l învaţă să se roage, să se roage mult, cu atât părintele, când va ieşi din întâlnirea cu Dumnezeu, va fi mai puternic în faţa copiilor. Invers se petrec lucrurile în plan natural; părintele părea autoritar în faţa copiilor când spunea: „copii, ce aud eu despre voi, nu este bine” şi totuşi, dincolo de aceasta, lipsea cea mai elementară autoritate.
Nu se spune despre Eli că va fi mers vreodată în rugăciune înaintea lui Dumnezeu pentru copiii săi, aşa cum îi mărturisea Ana: „Domnul meu, pentru copilul acesta m-am rugat”. Marele preot părea surprins, parcă se afla în faţa unui adevăr străin de el; într-adevăr, Eli ar fi putut să spună despre copiii săi doar că i-a învăţat şi i-a educat, în timp ce Ana va spune: „pentru copilul acesta m-am rugat” – nici nu l-am învăţat, nici nu l-am educat, i-am făcut odată pe an o mantie. Ce puţin este aceasta, dar dincolo de mantia cea micuţă au fost ceasuri lungi de rugăciune pentru băiat, care l-au îmbrăcat, care l-au învelit, care l-au crescut. Nu poleiala educaţiei sau a instrucţiei, ci mantia puternică a rugăciunilor, pe care ea le trăia în casa ei, în smerenie şi în credincioşie, au reprezentat lucrul de cea mai mare influenţă în viaţa micuţului Samuel, în timp ce învăţăturile zgomotoase ale lui Eli n-au avut nici o putere asupra copiilor.
Copiii aceştia au crescut paralel, cum ştim, în aceeaşi vreme, la cortul sfânt al întâlnirii, dar în timp ce unul creştea spre Dumnezeu, fără mamă şi fără tată, ceilalţi doi creşteau dinspre Dumnezeu spre iad şi se vor fi întors ruşinaţi în pământul pe care l-au respectat şi l-au cinstit.
Samuel respecta cerul. Fără să ştie nimic de lucrul acesta, Samuel se deschidea faţă de cer: „vorbeşte Doamne, căci robul Tău ascultă”. Nu ştia pe atunci rostul lucrurilor sfinte, dar va fi folosit, la vremuri prielnice, ca să răstoarne preoţia lui Eli şi să instituie împărăţia davidică, ca un instrument potrivit în mâna lui Dumnezeu care l-a crescut; ceilalţi învăţaseră, dar inima lor se închidea ca pământul faţă de Dumnezeu.
Iată exemple de copii şi de părinţi, dar mai ales exemple de credincioşie a copiilor lui Dumnezeu, în răspunderile lor familiale.
continuare în numărul viitor)
Publicat din cartea ,,Căminul credinţei sau familia” de Ion Socoteanu şi cu acordul autorului.
Adunarea Creştină Betel Câmpulung, strada Matei Drăghiceanu, nr. 3,
Câmpulung Muscel.
Telefon contact: 0745.021.424