Cap. III
COPIII ÎN CĂMINUL CREDINŢEI
d)Ilustraţii scripturistice (1 Samuel 1:9-11,26-28; 2:18-30)
Ana îşi sacrifică sentimentele ei materne faţă de Samuel, copilul plăcut şi oamenilor şi lui Dumnezeu. Samuel a fost şi el „gingaş şi singur la mama lui”, dar mama îi era credincioasă şi ştia să-şi „amputeze” simţămintele ei materne, abandonând copilul în contul unor simţăminte divine. În adevăr, ea a făcut un lucru atât de mare, socotind că dincolo de sentimentele ei erau mai necesare simţămintele lui Dumnezeu. Şi Cuvântul, întregind acest aspect, spune că: deşi o mamă ar putea să-şi uite pruncul pe care-l alăptează, Dumnezeu nu va putea face lucrul acesta (Isaia 49:15). La Ana nu era o abandonare inconştientă a răspunderii ei de mamă, ci era o declinare conştientă de competenţă, în seama lui Dumnezeu.
Copiii noştri nu sunt numai ai noştri! Dacă-i considerăm sau dacă-i vrem numai ai noştri, sunt rataţi; trebuie să-i socotim, aşa cum sunt, ai lui Dumnezeu, Căruia îi aparţinem şi noi. Doar o scurtă perioadă de timp este ceea ce trăim noi aici şi aceasta nu este decât ceva din drumul dinspre primul Adam, spre al doilea Adam sau dinspre primul om, spre al doilea Om. Multe eşecuri în familii rezultă din neînţelegerea acestei împletiri de răspundere. Avem o răspundere naturală, firească, faţă de copiii noştri, dar pe care trebuie s-o putem împleti cu răspunderea ce ne revine faţă de Dumnezeu.
Ana a înţeles bine lucrul acesta şi l-a consacrat pe Samuel lui Dumnezeu. De multe ori, părinţii urmăresc, bine intenţionaţi, convertirea copiilor lor şi este un lucru bun acesta, dar mai înainte ca ei să poată trăi întoarcerea la Dumnezeu, este necesară consacrarea lor, printr-un act de credincioşie al părinţilor. Ana are această putere să-l consacre pe Samuel pentru Dumnezeu, iar când se va duce să-şi vadă copilul, cu ocazia sărbătorilor de peste an, şi-i va duce, după obicei, o mantie, va atrage asupra ei binecuvântarea lui Dumnezeu, prin cei cinci copii primiţi în locul celui pe care l-a împrumutat lui Dumnezeu. Ce Dumnezeu bogat în răsplătiri!
2)Urmează apoi exemplul negativ al copiilor lui Eli. Formal şi legal, ei urmau să devină mari preoţi în locul tatălui lor; acesta le era destinul, nu ca al lui Samuel. Dar ce mult se abat ei de la acest destin! De ce lucrul acesta? Am subliniat, citind textul referitor la rânduielile din casa lui Eli, două aspecte.
Întâi, că el îi învaţă frumos pe copii. „Nu, copii, ce aud spunându-se despre voi nu este bine”. Învăţătura dată de el era bună, dar era atât de slabă şi de ineficace; părea ca un cuvânt care zbura, dar care nu găsea nici un teren, probabil pentru că n-avea putere de viaţă în sine. De ce lucrul acesta? Vor fi fost ei, copiii, atât de răi, încât să nu ţină cont de mustrările tatălui lor? Da, dar nu numai atât.
Al doilea aspect subliniat, citind textul, este ceea ce îi spune Dumnezeu: „pentru ce călcaţi voi în picioare jertfele Mele?” Din descriere, s-ar crede că doar fiii lui Eli călcau în picioare jertfele lui Dumnezeu, în timp ce el era un om credincios. El pare a spune: voi, copiii mei, faceţi ce nu este bine, eu fac ce este bine; însă când Se va înfăţişa Dumnezeu, El nu va întreba pentru ce ei, fiii, călcau în picioare jertfele. În familia aceasta erau trei persoane, două rele şi unul aparent bun, însă Dumnezeu îi pune pe toţi pe acelaşi nivel: voi călcaţi în picioare jertfele Mele, adică tu şi fiii tăi. O explicaţie pentru eşecul educaţiei din familia lui Eli este faptul că, în timp ce Eli îi învăţa bine, el însuşi făcea rău şi copiii lui nu vor urma învăţătura, ci exemplul; nu vor urma ceea ce li se spunea să facă, ci ceea ce vedeau făcându-se. Întotdeauna are mai mare putere asupra copiilor noştri propria noastră purtare, decât cuvintele noastre.
De la Ana înţelegem astfel puterea transformatoare a copiilor, pe care o au credincioşia şi rugăciunea în viaţa personală, iar de la Eli înţelegem puterea negativă pe care o are exemplul personal în viaţa de familie, care anulează învăţătura şi educaţia. Educaţia copiilor noştri ţine mai întâi de experienţa de rugăciune, apoi de manifestarea credincioşiei practice, care înseamnă exemplul părinţilor şi, în al treilea rând, de învăţătura sau recomandările pe care le dau părinţii.
continuare în numărul viitor)
Publicat din cartea ,,Căminul credinţei sau familia” de Ion Socoteanu şi cu acordul autorului.
Adunarea Creştină Betel Câmpulung, strada Matei Drăghiceanu, nr. 3,
Câmpulung Muscel.
Telefon contact: 0745.021.424