Capitolul I
CĂSĂTORIA Efeseni 3:14-15
3.Căsătoria este realizată (creată, făcută) de Dumnezeu!
b.Desfacerea legăturilor familiale anterioare (de fiinţă)
Atunci când ajutorul este potrivit de Dumnezeu, el este recunoscut şi de om, dar este recunoscut în termenii creaţiei divine, „os din oasele mele şi carne din carnea mea”. Nu este un lucru de mică importanţă acesta, pentru că de aici decurge un al doilea fapt care verifică sau încearcă multe din căsătoriile oamenilor şi chiar pe ale celor credincioşi: „De aceea va lăsa omul pe tatăl său şi pe mama sa şi se va lipi de nevastă-sa, şi cei doi vor fi un singur trup” Efeseni 5:31. De ce aceasta? Pentru că el este una cu ea, pentru că în ea este ceva din fiinţa lui. Va lăsa omul pe tatăl său şi pe mama sa, cu care a avut legături anterioare de fiinţă, iar acum, pentru că este o altă dimineaţă, se desface o legătură veche de fiinţă şi se stabileşte una nouă, cu soţia cu care alcătuieşte un singur trup.
Sunt situaţii triste de căsătorii potrivite după criterii omeneşti, dar cu toate acestea, inimile sunt deosebite. În alte căsătorii, soţia rămâne încă legată de mama ei sau soţu1 este încă legat de familia lui; nu s-au rupt vechile legături de familie, şi aceasta pentru că nu s-a făcut acea potrivire de fiinţă. Numai dacă ar fi ceva din fiinţa lui pus de Dumnezeu în ea, aceasta ar putea rupe legăturile ei de fiinţă cu mama ei: „Ascultă fiică, vezi şi pleacă-ţi urechea. Uită casa tatălui tău” Psalmul 45. Potrivirea din Dumnezeu poate şi trebuie să rupă vechi legături, precum şi să stabilească noi relaţii de fiinţă, care să dureze o viaţă întreagă. În Cartea Sfântă este înfăţişat un moment tragic, în urma căruia una din seminţiile de seamă ale lui Israel va dispărea în cel dintâi război civil, datorită unei femei care era legată de casa ei părintească ţi pe care soţul ei încerca în zadar s-o ia cu el. O femeie care nu avea o relaţie de fiinţă cu soţului ei şi care nu-l putea urma, pentru că era mai legată de casa părintească, devine astfel motivul unui trist război şi al dispariţiei unei seminţii din Israel (Judecători 19).
c.„Alipirea”
Am mai putea remarca o mică expresie de detaliu: „se va lipi”. Întâi este vorba de o potrivire, înţeleasă ca o îmbinare (ca în experienţa unui tâmplar,: „îmbinarea este bună” – Isaia 41:6. Dar numai potrivirea sau îmbinarea nu sunt de ajuns, pentru că mai este necesară o lipire, o sudură. (Şi un tâmplar îmbină lucrurile potrivite, dar le şi lipeşte). În expresia: „se va lipi de nevastă-sa”, recunoaştem pe Acela care este înfăţişat ca dragostea sau ca legătura desăvârşirii – Domnul Isus Hristos. „Funia împletită în trei nu se rupe uşor” Eclesiastul 4:12. El potriveşte soţia pentru soţ şi tot El este apoi acea funie puternică a dragostei dintre ei, care-i împleteşte; iar aceasta este necesar, pentru că ajutorul pe care-1 face într-un chip potrivit Dumnezeu nu este doar o sumă de calităţi, ci are şi slăbiciuni (sau lipsuri), ce devin ulterior prilejul exerciţiilor noastre de credinţă care să ne formeze în familie.
Noi nu intrăm în căsătorie formaţi deplin, ci intrăm într-o altă şcoală, mai înaltă, după ce am terminat şcoala uşoară a vieţii de unul singur. Într-o astfel de căsătorie, Dumnezeu îngăduie şi lipsuri sau slăbiciuni, ca să-l exerseze pe celălalt, să-1 crească şi să-l formeze, întrucât căsătoria nu este un scop în sine, ci este şi o şcoală care ne formează pentru cer.
d.Unitatea familială organică (de fiinţă)
Când este făcută o potrivire superficială, omenească, apare un cuplu; soţul şi soţia sunt „doi” şi merg laolaltă în căsătorie. Dar când potrivirea o face Dumnezeu, nu există un „cuplu”, ci un singur trup, aşa cum citim în Geneza 5:1-2: „Iată cartea neamului lui Adam. În ziua când a făcut Dumnezeu pe om, l-a făcut după asemănarea lui Dumnezeu. I-a făcut parte bărbătească şi parte femeiască, i-a binecuvântat şi le-a dat numele de „om”, în ziua când au fost făcuţi”. Cui a dat numele de om? Lui Adam? Nu. Evei? Nu. Lui Adam şi Evei, într-un singur trup, lor li s-a dat numele de om. Prinşi într-un singur trup, prin actul creator de om împlinit, ei au căpătat acest titlu nobil, de om, alcătuit din bărbat şi soţie, potriviţi şi lipiţi de Dumnezeu.
În unitatea noastră de fiinţă, „ca om”, alcătuită din soţ şi soţie, se reflectă unitatea din Divinitate, alcătuită din trei persoane: Dumnezeu Tatăl, Dumnezeu Fiul şi Dumnezeu Duhul Sfânt, iar aceşti trei sunt una. După cum sus în cer, Cei trei sunt una, tot astfel şi cei doi de jos sunt una, iar în scopurile fixate de Dumnezeu, este rânduit ca Cei trei de sus şi cei doi de jos să fie una între ei.
(continuare în numărul viitor)
Publicat din cartea ,,Căminul credinţei sau familia” de Ion Socoteanu şi cu acordul autorului.
Adunarea Creştină Betel Câmpulung, strada Matei Drăghiceanu, nr. 3, Câmpulung Muscel. Telefon contact: 0745.021.424