02/07/2026

Locuitorii din Poienarii de Muscel cer ajutor celor de la Consiliul Judeţean DJ 738 riscă să o ia la vale

 

În aceste condiţii, sătenii nu vor mai avea acces la reţeaua de apă şi nici la DN 73

Toată atenţia locuitorilor comunei Poienarii de Muscel este îndreptată, zilele acestea, către drumul care tranzitează comuna şi care face legătura cu DN 73, la Drăghici şi Pescăreasa. Este vorba de drumul judeţean 738, care, din cauza alunecărilor de teren din zonă, riscă să se rupă şi s-o ia la vale cu tot cu conducta de apă magistrală, care alimentează localitatea. 

Ploile abundente căzute în acest an, dar şi şanţurile ce mărginesc şoseaua, la care nu s-a umblat aproape de 50 de ani şi din care apa se scurge direct pe şosea, sunt principalii factori care au dus la deteriorarea DJ 738. Autorităţile locale au anunţat conducerea Consiliului Judeţean, însă, la fel ca şi-n alte cazuri, li s-au servit doar promisiuni. Acum, că s-a pus din noi pe ploi şi iarna bate la uşă, oamenii din Poienarii de Muscel stau cu frica-n sân că drumul o poate lua la vale şi nu mai pot avea acces la DN 73, decât ocolind prin Mioarele sau Drăghici. Pentru a împiedica producerea unui dezastru şi mai mare, administraţia locală a decis să construiască în zona afectată un şanţ betonat, astfel încât apele pluviale să se scurgă pe izlazul din zonă, dar şi pentru acesta trebuie aprobarea mai marilor de la judeţ. „Din cauza alunecărilor de teren, drumul e în pericol şi nu putem interveni în niciun fel. Am anunţat la Consiliul Judeţean şi le-am spus să vină cu soluţii cât mai repede cu putinţă pentru că se va strica şi mai rău. Apa de la ploaie nu mai are pe unde să se scurgă, pentru că şanţurile nu au mai fost făcute de 50 de ani. Am asfaltat acum 10 ani şi atât. Dacă se rupe drumul, nu mai avem alte alternative decât pe la Mioarele şi Mihăeşti. Facem presiuni la nivelul Consiliului Judeţean, pentru că, dacă va pleca drumul, va pleca şi conducta de apă. Dacă drumul era al nostru, rezolvam problema de mult. Acum o jumătate de an, a plecat terenul, am anunţat toate autorităţile, care au venit, au văzut, au plecat cu promisiunea că vor rezolva problema. Ne apropiem de iarnă şi nu au revenit. Le-am spus că, dacă nu vin, mă apuc de lucru pentru a-mi proteja conducta, dar le-am mai spus să nu mă întrebe de ce am umblat.”, se apără primarul Ion Banzea. Alex BARBU

Postări asemănătoare

error: Content is protected !!