Reabilitarea DN 73 Piteşti-Câmpulung a demarat cu lucrările pe tronsonul de la Bemo spre municipiul nostru, porţiunea care era cea mai ciuruită din tot drumul. Asta se întâmpla în august 2014. Au trecut peste patru ani, iar din toată lucrarea, de la Piteşti până la Fundata, limita cu judeţul Braşov, care are un total de 103,25 kilometri s-a realizat 28%. Deşi de la Piteşti la Câmpulung sunt doar 52 de kilometri, distanţa se poate parcurge şi în două ore. Câmpulungenii care lucrează la Piteşti sau Mioveni trebuie să se înarmeze cu răbdare, pentru că, cu cele trei semafoare, care mai sunt instalate de-a lungul şoselei naţionale, pot face şi două ore până la destinaţie.
Chiar dacă porţiunea din DN 73 dintre Câmpulung şi Piteşti nu a fost reabilitată complet, cei de la firma Azvi SA, liderul de lucrare, au început lucrările la tronsonul Câmpulung – Braşov. Din luna mai 2017, se lucrează pe raza comunelor Valea Mare Pravăţ şi Dragoslavele.
După cum arată ultima analiză făcută de către Compania Naţională de Drumuri, veştile nu sunt tocmai bune. Aşa cum v-am spus, din DN 73 Piteşti-Braşov s-a realizat doar 28%, aşa că, până la încheierea lucrării, mai avem mult de aşteptat.
Contractul a fost câştigat de asocierea de firme Azvi SA – Straco Grup SRL – Piomar Development SRL – Tractebel Engineering SA, cea care a realizat şi proiectul, pentru suma de 275,86 milioane de lei, din care a încasat 37,45%. Proiectul tehnic a fost revizuit în 2015, iar, din nefericire, au apărut lucrări suplimentare, constând în relocări de utilităţi şi consolidări, ceea ce va duce, cel mai sigur, la prelungirea duratei de execuţie, dat fiind faptul că aceste schimbări din proiect atrag cu sine şi obţinerea de noi acorduri şi avize, cât şi exproprieri. Conform Companiei Naţionale de Administrare a Infrastructurii Rutiere, DN 73, până la Braşov, va fi finalizat în 2018, dar în ritmul în care decurg lucrurile… vom trăi şi vom vedea.
Conform proiectului, principalele obiective au fost reabilitarea şi modernizarea a 103,25 kilometri de drum naţional; reabilitarea a 15 poduri; construirea a 9 poduri noi; şi amenajarea a 33 de intersecţii. Îmbunătăţirea timpului de călătorie între Piteşti şi Braşov, reducerea costurilor de exploatare ale vehiculelor, creşterea gradului de siguranţă a circulaţiei şi îmbunătăţirea condiţiilor de mediu pentru zona de influenţă a proiectului sunt doar câteva dintre beneficiile ce vor fi create prin modernizarea DN 73. „E.M.”