- Costumele populare etalate la nunțile din pozele de familie din tinerețea Mariuței sunt purtate și astăzi la sărbătorile mari de peste an
Începem a derula „Firul generațiilor” dâmboviciorene din „inima” satului Podu Dâmboviței, de lângă Biserica „Sfinții Împărați Constantin și Elena”, clădită între 1943-1953 pe un teren donat de Ecaterina și Ion Ochi. Binefăcătorii au trecut de mult în veșnicie, nu și în uitare, căci un portret al acestora se află la loc de cinstire în interiorul lăcașului de cult, pentru a le aminti localnicilor de gestul unor săteni simpli, curați la suflet, nemuritori prin mărinimia lor în pomenirea urmașilor. Nu întâmplător, pentru onorarea actului caritabil al familiei Ochi, al doilea hram al bisericii este Sfânta Muceniță Ecaterina, prăznuită pe 25 noiembrie.
Nepoata acestora, Maria Tiucă, Mariuța, ne-a deschis din nou ușa căsuței de lângă biserică, un spațiu în care au fost găzduiți inițial muncitorii care au cărat blocurile de piatră folosite la construcția bisericii. În casa în care își duce bătrânețile tanti Mariuța, ajunsă la venerabila vârstă de 88 de ani, împliniți pe 7 iulie, un mic tablou înrămat este cea mai veche dintre fotografiile transmise de la o generație la alta. Doi bătrânei în straie populare simple, diferite de cele care iau ochii prin spectaculozitatea țesăturii cu fir strălucitor și bogăția motivelor ornamentale, își privesc succesorii de pe un petic de carton încadrat de o ramă sănătoasă, din lemn, care a rezistat bine în decursul secolului trecut peste această amintire.
Păstrată cu grijă de cei care le-au urmat și, în special, de tanti Mariuța a cărei casă și existență le-a vegheat, în rând cu icoanele dragi credincioasei, fotografia este cu adevărat deosebită prin vechimea ei, prin onestitatea și seninătatea expresiei celor doi săteni contopiți cu eternitatea, dar și prin detaliile documentare transmise celor care studiază arta populară. De la această poză de familie, a cărei prețiozitate întrece fireasca valoare sentimentală pentru posesorii ei, vom purcede povestea mai multor familii dâmboviciorene, de la străbunici la strănepoți, reuniți, spre bucuria noastră, în aceeași încăpere pentru întâlnirea cu redactorii Evenimentului Muscelean.
- „Icoanele familiei” din casele oamenilor au constituit „sămânța” proiectului fotografic „Familia în alb și negru”
„Firul generațiilor” este continuarea pe care Raluca Busioc, administratorul Centrului de Informare și Promovare Turistică Dâmbovicioara, și-a dorit-o, sub forma ediției a III-a, a proiectului inițiat în urmă cu trei ani de preotul paroh al Bisericii „Sfinții Împărați Constantin și Elena”, părintele Dănuț Nonoșel.
Nici nu se putea un prim episod al „Firului generațiilor” fără o introducere realizată chiar de cel care a gândit proiectul „Familia în alb și negru”, care, în vara anului 2023, a luat forma unei expoziții cu sute de fotografii pe care Raluca Busioc le-a selectat din arhivele personale ale consătenilor, nesperat de receptivi la o inițiativă inedită, pusă în practică în cadrul unei întâlniri prietenești, la care au fost prezenți inclusiv turiști cazați la Dâmbovicioara.
În locuința Mariuței Tiucă, unde părintele Dănuț Nonoșel este, practic, „de-al casei”, acesta a depănat firul motivației personale de a-i uni pe sătenii din trecut și din prezent, strămoși și descendenți ai acestora, într-un eveniment dedicat fotografiei vechi.
„Datorită bunului simț de care familiile din Parohia Podu Dâmboviției dau dovadă, tot timpul se scuzau: părinte, e dezordine, că sunt în vârstă… Dar ceea ce ieșea în evidență pentru mine, pe lângă icoanele din casele enoriașilor parohiei mele, era o altă icoană. O icoană a familiei în alb și negru, așa cum s-a numit și proiectul care noi l-am inițiat, în care se ilustra bucuria începerii unei biserici în casa familiei. Știm bine: familia de acasă reprezintă o biserică mai mică. Biserica în chip văzut este cea a parohiei noastre, biserica din fiecare sat, în fiecare parohie, iar în familie reprezintă, prin plinirea tainei cununiei, biserica mai mică, biserica de acasă. Mai ales atunci când este binecuvântată cu copii, devine, într-adevăr, o biserică, chiar un altar de jertfă. De șase ani, de când sunt în parohie, am savurat în taină, fără a prezenta cuiva acest lucru, aceste icoane ale familiei, în care erau fotografiați soțul, respectiv soția, familia, în care se evidenția bucuria începerii unei biserici.”, ne-a relatat părintele Nonoșel care a fost punctul de pornire al reunirii acestor „icoane ale familiei” într-o expoziție colectivă.
Întâlnindu-se cu Raluca Busioc la Centrul de Informare și Promovare Turistică Dâmbovicioara, împreună au pus cap la cap prima ediție a unui proiect fotografic, pe 19 august, de Ziua Mondială a Fotografiei. A doua ediție a fost dedicată Școlii Dâmbovicioara, cu participarea unor dascăli ai școlii, atât pensionari, cât și activi în instituția de învățământ. Expoziția a reunit imagini din trecutul și prezentul școlii.
- Mariuța Tiucă, o mamă locală a parohiei
„Biserica Ortodoxă – Patriarhia Română a dedicat acest an femeii creștine și, în special, familiei creștine, pentru că vedem că viața de familie începe a se pierde, pas cu pas, și cred că este nevoie să arătăm cum era familia odinioară și ce reprezintă ea astăzi.”, a adăugat conducătorul spiritual al comunității grupate în jurul Bisericii Podu Dâmboviței, ajutat la treburile administrative ale lăcașului de Mariuța Tiucă.
„Din casa în care suntem a pornit lucrul casei noastre de bucurie duhovincească, casa de rugăciune, biserica Parohiei Podu Dumboviței. Acest lucru îmi stârnește o emoție și faptul că am ca reazem în sfântul locaș pe tanti Mariuța, cea care îmi este și îngrijitor, îmi este și purtător de cuvânt, pot spune, toate în dumneaei găsesc. Tot timpul, când e nevoie, spune: „Da, părinte, cu siguranță”, fără a-și pune întrebarea cum va rezolva ea, la vârsta dumneaei.”, spunea părintele despre sprijinul și promptitudinea cu care îl oferă Mariuța Tiucă, la cei 88 de ani ai săi.
„Este chiar o bucurie faptul că vedem că există atâta viață, atâta putere, atâta voință într-o femeie care L-a luat pe Dumnezeu în brațe, prin faptul că Îi slujește Lui prin tot cu ceea ce eu o rog să mă ajute. Tot timpul este dedicată lucrărilor în biserică și îndrumă pe fiecare în parte, după a sa putere, în special pe cei care încă nu știu ce au de făcut în biserică. Poate, pentru ei este un început sfântul nostru locaș. De aceea, având o vecină, mi-e ca și mamă locală a parohiei în care noi lucrăm și căutăm a aduce cele de folos creștinilor.”, a adăugat părintele Nonoșel despre protagonista primului episod al unei serii despre amintirile imortalizate pe câte o bucată de carton, existente în albumele localnicilor.
„Nădăjduiesc ca acest eveniment să pună în sufletele oamenilor bucuria de altădată. Este nevoie să reînviem starea de atunci, pentru că acolo vom găsi pacea și liniștea și se vor elimina toate acele depresii în familie, care nu-și aveau locul odinioară. Ideea este de a întări familia creștină și casa omului care întâmpină mici dificultăți.”, a conchis părintele Dănuț Nonoșel, încântat de demersul Ralucăi Busioc, realizat împreună cu Evenimentul Muscelean.
- Fotografiile cu părinții și frații, o colecție de doruri înmulțite cu fiecare plecare a cuiva drag
Mariuța Tiucă, născută la Podu Dâmboviței, la 2 km distanță de locuința în care s-a stabilit după căsătorie, păstrează cu sfințenie fotografii cu părinții Ecaterina și Grigore Bârloiu. De la mamă i-a rămas și un petic de hârtie cu toți cei 14 copii, cu data nașterii. Mai sunt în viață doi, Mariuța și o soră mai mică, de 86 de ani, încercată de probleme de sănătate. Tanti Mariuța, în schimb, e ca o sfârlează pe lângă casă, în grădină, la biserică, nearătându-și vârsta nicio clipă. Nici chipul nu este al unei femei de 88 de ani. Crește găini, cultivă de toate, sapă, face fân și, după cum ne-a mărturisit, nu se simte obosită.
Și n-a dus o viață ușoară. Timp de 25 de ani, a lucrat la Drumuri Naționale. Din 1997, se face utilă la biserică: asigură curățenia, vinde lumânări, se ocupă de pregătiri când e câte un botez și de toate treburile de care este nevoie. Cel puțin, când își face sarcinile asumate la biserică, nici nu simte că muncește. Nu ia medicamente, poate, un Paracetamol când și când. „Mulțumesc lui Dumnezeu că sunt bună. Am lucrat la Drumuri Naționale, pe timp de iarnă, prin gerurile acelea mari. Dădeam cu nisip, cu sare, din mașină. Încărcam și dădeam, că nu erau utilaje atunci, cum sunt acum, când se încarcă cu utilaje. Dădeam cu mâinile… 25 de ani… dar Dumnezeu m-a întărit. Și nu am fost nici bolnavă atâta… și gerurile alea spre Fundata… ca femeie. Eu și încă una eram între bărbați. Lucram la asfalt, în timpul verii, la curățare de șanțuri, cum se lucra atunci la Drumuri Naționale.”, este recunoscătoare Mariuța pentru faptul că este ținută pe picioare.
Și ascendenții ei, despre care povesteam în deschiderea articolului, au fost foarte apropiați de Biserică. „Aici a fost terenul dânșilor și l-au dat ca să se facă biserica. Construcția a început în 1943. Bunicul a făcut casa în 1940, ca să stea cu muncitorii veniți să lucreze. Foarte mult au ajutat biserica. Avea cal și aducea piatră la biserică, aducea nisip, tot ce era necesar. Organiza și oamenii din sat, cu boi, căci aveau mulți căruțe cu boi în sat la noi. Îi organiza și-i aducea să facă toți treabă la biserică. Construiau mai mult cu mâinile… cărau piatră, cărau apă numai cu căruțele.”, povestea Mariuța Tiucă despre implicarea bunicului și a sătenilor în construcția bisericii, un monument arhitectural deosebit, semnat de arhitectul Dimitrie Ionescu Berechet.
Ion Ochi, bunicul Mariuței, a murit în 1948, înainte de a vedea finalizată biserica sfințită abia pe 6 decembrie 1953, după o perioadă de pauză în derularea construcției, din lipsa fondurilor. Ecaterina Ochi i-a supraviețuit încă zece ani, părăsind această lume în 1958. Fotografia celor doi, asupra căreia am insistat, cea mai veche dintre toate, este întrecută, emoțional vorbind, de cele în care apar părinții Mariuței. Și este normal să fie așa. La fel de mișcătoare sunt cele care îi înfățișează pe frații care și-au urmat părinții în lumea de dincolo. Patru au murit de mici, dar ceilalți zece au prins bătrânățea. Cel mai longeviv a trăit până la 90 de ani, vârstă pe care îi dorim Mariuței Tiucă s-o depășească.
Majoritatea pozelor de familie, cu părinți, frați, copii, nepoți și alte rude, sunt realizate la nunți. De altfel, nunțile erau cam singurul eveniment din lumea satului care îi aducea pe oameni în fața aparatului de fotografiat. Prin comparație cu prezentul în care fotografiatul a împrumutat din banalul spălatului pe dinți, de exemplu, în tinerețea Mariuței Tiucă, era o sărbătoare imortalizarea în acest fel a unor momente importante din viața omului și a comunității. Căci nunta era un eveniment al întregului sat, nu doar al unei familii. Omul era fotografiat cu hainele cele mai bune, nu ca astăzi, cum ieși de sub plapumă, într-o comoditate soră cu nepăsarea.
De aceea au valoare fotografiile vechi, cu nuntași în costume populare, păstrate până astăzi în garderoba femeilor din Dâmbovicioara. Și nu o valoare personală, ci una documentară pentru cei dedicați studiului portului popular. Costumul roșu – și nu numai acesta – cu care Mariuța Tiucă vine la biserică, la sărbătorile mari de peste an, este cel purtat la nunțile de acum 50-60 de ani, în imagini alb-negru. Fotograful era, de regulă, cineva din neam, care deținea aparat de fotografiat. Unul dintre frații ei mai mari avea ca îndetelnicire și fotografia.
În urmă cu trei ani, v-am făcut cunoștință cu Mariuța Tiucă în contextul meșteșugului pe care îl practică: confecționatul opincilor, pe care le vinde, pentru completarea costumului popular, în special, copiilor membri ai unor ansambluri folclorice. Firul generațiilor în neamul Mariuței a ajuns până la strănepoata Mirabela, care a învățat de toate de la străbunica, lângă care și-a petrecut mare parte a perioadei copilăriei. Mirabela împlinește 15 ani săptămâna viitoare.
Cu patru copii, patru nepoți și patru strănepoți, Mariuța Tiucă are mulțumirea omului împlinit sufletește, care și-a făcut datoria față de familie și comunitatea căreia îi slujește încă.
Magda BĂNCESCU
