Câmpulungeni în excursie cu mocăniţa, pe valea Râului Târgului, spre muntele Muşuroaiele, datând din perioada interbelică, fotografie publicată în lucrarea „Chipuri de odinioară din Muscel”, 2010, autori Adrian Săvoiu, Gheorghe Chiţa şi Ioan Crăciun
Oferta musceleană de vilegiatură destinată oaspeţilor Câmpulungului, în anii ’20, până spre finalul deceniului, cuprindea şi excursii cu trenul la Muşuroaiele, în Lereşti. „Muşuroaele”, „Moşoroaele”, „Muşiroaia”… publiciştii timpului nu s-au pus de acord asupra denumirii exacte, păstrate astăzi sub forma „Muşuroaiele”. Ne-au rămas câteva mărturii scrise şi fotografice din acea perioadă, în care distracţiile celor retraşi din Capitală, pentru a se bucura de răcoarea binefăcătoare a Muscelului, nu omiteau deplasările în împrejurimile Câmpulungului. Rucărul şi Dâmbovicioara erau destinaţiile preferate, datorită spectaculozităţii peisajului. Însă existenţa căii ferate construite de ocupanţii germani, în 1917, pentru a asigura lemnul pentru fabrica de cherestea ridicată, în acelaşi an, lângă Gara Câmpulung, a înlesnit plimbările cu trenul „prin nişte poziţiuni de cari nu se mai satură ochiul privindu-le…”, aşa cum descria C. Rădulescu Codin călătoria către muntele Muşuroaiele.
Valea Argeşului a beneficiat de serviciile unei mocăniţe longevive, în comparaţie cu „surata” musceleană. A circulat până în anii ’70, pe ruta Curtea de Argeş – Cumpăna, unde a existat un sătuc înaintea Cabanei Cumpăna. Trenuleţul servea transportului lemnului tăiat din păduri, dar şi al excursioniştilor amatori de relaxare.
- Nemţii au construit calea ferată „Câmpulung-Moşoroaiele” pentru a aduce lemnul din munte la fabrica de cherestea de lângă Gară
Dintr-un studiu al inginerului Sergiu Marcu preluăm câteva informaţii despre ruta şi durata utilizării căii ferate „cu ecartament îngust, cunoscută în epocă sub denumirea de cale ferată de tip „decauville”, construită de nemţi, în 1917, între fabrică şi munţii din vecinătatea Câmpulungului. „Linia de decovil pornea de la fabrica de cherestea din Sudul oraşului şi se „înşira” către Nord, de-a lungul Râului Târgului, pe o lungime de 18-20 km, direct pe şoseaua existentă în stânga acestuia (Bulevardul Cuza Vodă, la vremea respectivă), trecând apoi prin Voineşti şi Lereşti, până în dreptul muntelui Moşoroaiele, aproximativ 1-2 km mai sus de zona construcţiei barajului de astăzi de la Râuşor. Din relatările unor venerabili localnici lereşteni, în acel loc, situat puţin mai la nord de baraj, „întorcea locomotiva”.”, scria acesta.
În acelaşi an, a fost executată o ramificaţie pentru legarea Fabricii de Hârtie „Câmpulungul” la linia de decovil “Câmpulung-Moşoroaiele”. „La scurtă vreme după încheierea Marelui Război, societatea cooperativă „Râul Târgului”, întreprindere economică profilată pe „Exploatarea de Păduri şi Industria Lemnului”, cumpăra „de la Stat” fabrica de cherestea construită de „armatele de ocupaţie în 1917”. Linia de cale ferată Câmpulung-Moşoroaiele intra, de asemenea, în administrarea aceleiaşi societăţi cooperative, care o va utiliza în principal pentru transporturi de masă lemnoasă, dar unitatea va organiza şi curse regulate (un tren) destinate amatorilor de agrement şi vilegiaturism montan în zilele de sărbătoare. Decovilul Câmpulung-Moşoroaiele a rămas în funcţiune şi a fost utilizat până către sfârşitul anului 1928, când avea loc desfiinţarea societăţii cooperatiste proprietare. Linia feroviară a fost ulterior demontată complet şi folosită, după unele surse, la realizarea liniei ferate forestiere Stâlpeni-Râuşor de pe valea Râului Bratia.”
- În 1920, Regimentul 30 le oferea excursioniştilor, la Muşuroaiele, o serbare în scop caritabil
Plimbările cu „mocăniţa” musceleană constituiau subiect de presă, fiind lăudate sau, dimpotrivă, criticate. Jurnalele bucureştene, ai căror publicişti experimentau gustul vacanţelor la Câmpulung, lansau în mod repetat, prin intermediul rubricilor „Vilegiatura”, îndemnuri de petrecere a timpului liber în zona noastră. „Dacă va fi vreme frumoasă, drumul la „Moşoroaele” e plăcut, excursia la Dâmbovicioara minunată, ascensiunea de la Ciocan plină de peripeţii, iar abaterile pe „Flămânda” copleşite de mister. Veniţi la Câmpulung şi cei nenotaţi mai sus (n.r. notabilităţile care bifau „condica de prezenţă” la Câmpulung, în aproape fiecare vară)… veniţi cu riscul să tulburaţi farmecul regularităţii verificate în fiecare an… şi al cărei secret venii să-l aflaţi de la atmosfera prietenoasă de aici şi cerul de la Câmpulung.”, scria „Rampa”, în 1927.
“Souvenir” din excursia la Moşoroaele (Câmpulung), august 1926. Fotografie dintr-o colecţie privată, scoasă la vânzare pe site-ul delcampe.net
Gazeta plasa excursiile la Muşuroaiele în aceeaşi categorie cu cele la Rucăr, Peştera Dâmbovicioarei şi Castelul Bran din punct de vedere al efectului relaxant asupra participanţilor. Mai ales dacă la destinaţie pe pasageri îi aştepta un eveniment precum cel organizat, în urmă cu 106 ani, de Regimentul 30 Muscel.
Presa centrală n-a ratat momentul. Se întâmpla pe 8 august 1920, când „în localitatea numită „Muşuroaele” a avut loc o foarte frumoasă serbare câmpenească, organizată de către Regimentul 30 Muscel, în beneficiul mărirei fondului Societăţei „Mărăşti. Trenurile Societăţei „Râul-Târgului” au transportat de la Câmpulung în această pitorească localitate de munte şi înapoi persoanele care au voit să ia parte la această serbare.”, aflăm din ziarul „Viitorul”.
- Lipsa umbrarelor, la destinaţie, criticată în presa centrală
Dar au fost şi scrieri „înţepătoare” la adresa lipsei amenajărilor menite să-i protejeze pe vilegiaturişti de căldură. Tonul răutăcios al corespondentului era oarecum incompatibil cu priza pe care o avea acest tip de divertisment, dovadă fiind chiar numărul participanţilor, care au înţesat două trenuri care efectuau astfel de curse „de plăcere”.
„Câmpulung. Peripețiile unei serbări câmpenești. Cu două săptămâni înainte se anunțase o mare serbare câmpenească, la Mușuroaele, localitate absolut muntoasă, situată la nordul satului Lerești, serbare dată de Asociația Învățătorilor din Muscel. Și cum orașul nostru este plin cu semiști, în dimineața zilei de 7 corent, lumea alerga grăbită la trenul societăţii cooperative „Râul Târgului”, după ce se aprovizionase îndestul cu produsul cofetăriilor și băcăniilor noastre. Astfel că la ora 9 dimineaţa, ora destinată plecărei, două trenuri înțesate se îndreptau spre Mușuroaele, localitate care trebuia să rămână ca amintire excursioniștilor noștri. Și după ce au traversat grăbiți orașul, satele Voinești, Lerești și muntele Dobriașu, iată-i ajunși la stația Mușuroaele. Coborând veseli escursioniștii din tren, le-a fost dată să aibă o mare deziluzie. Nicio poiană în apropiere, niciun umbrar unde să se poată adăposti de arșița cea mare a soarelui. Atunci fiecare, luându-și toiagul și merindea, se îndreptă grăbit către un adăpost, în pădure. Dar cum drumul spre pădure trecea printr-un râu, iată excursioniștii și excursionistele noastre, descălțându-se și trecând râul, făcând în felul acesta cura lui Kneip fără să vrea. Ce-au mai pățit prin pădure, unde s-au sgâriat prin mărăcini și s-au urzicat, nu mai punem la socoteală. Călătorii unii își pierduseră copiii, alții n-aveau apă, multe cucoane uitaseră pantofii și ciorapii la râu și alergau să-i găsească. Și ca ironie muzica în acest timp intona un vals modern. Astfel s-a petrecut la serbările din „Mușuroaele”. Sigur că tot răul se datorește în cazul acesta complectei lipse de organizație. De altfel, din comitetul „Asociației” n-au fost decât doi membri, dintre care unul nu s-a văzut tot timpul și altul a trebuit să primească „Felicitări pentru frumoasa organizație”. La întoarcere, lumea s-a despărțit zicând: „Când mai mergem la „Mușuroaele”.”, era corespondenţa ziarului „Dimineaţa”, din 12 august 1921.
Că lumea era dornică de plimbări la Muşuroaiele o arată şi o fotografie extraordinară aflată în colecţia profesorului Adrian Săvoiu, pe care am aşezat-o în deschiderea acestui articol. Imaginea înfăţişând „câmpulungeni în excursie cu mocăniţa, pe valea Râului Târgului, spre muntele Muşuroaiele”, datând din perioada interbelică, a fost publicată în lucrarea „Chipuri de odinioară din Muscel”, autori Adrian Săvoiu, Gheorghe Chiţa şi Ioan Crăciun.
- Mocănița de pe Valea Argeșului a dispărut odată cu construirea Barajului Vidraru
Mocăniţa care a circulat pe traseul Curtea de Argeş – Cumpăna
O mocăniţă vestită a avut şi Curtea de Argeş. Trenul mergea la Cumpăna, aşezare forestieră, dispărută din peisajul Fărăraşului, odată cu Tunel, înghiţite de ape, odată cu umplerea lacului de acumulare Vidraru. „Și, împreună cu ele, s-au pierdut pentru totdeauna pădurea seculară din vremea lui Carol I, vila de vacanță a Brătienilor, cabana pictorului Rudolf Schweitzer-Cumpăna, un cimitir al soldaților nemți căzuți în timpul războiului și mocănița de pe Valea Argeșului. Când scade apa în lacul de acumulare se mai vede cimitirul, spun localnicii.”, relata Jurnalul Naţional, în urmă cu mai bine de două decenii, pe baza unei discuţii purtate cu maistrul Contantin Nițescu, șeful Hidrocentralei Cumpăna.
Mocăniţa de pe Valea Argeşului, la Cumpăna, în faţa unei vile dispărute odată cu satul înghiţit de ape
„Unde-i lacul acum, era pădure. Și o așezare – Cumpăna. Când eram copil, stăteam acolo, la cantonul silvic, cu tata, că era pădurar. Era acolo o poieniță frumoasă și, la fiecare sfârșit de săptămână, veneau oamenii din Curtea de Argeș să petreacă. Veneau cu mocănița. Și toată ziua stăteau la masă. Chiar ne miram cât pot să mănânce.” Cel mai frumos era să te plimbi cu mocănița. Calea ferată șerpuia de-a lungul albiei vechi a Argeșului, acesta fiind singurul mijloc de transport ce făcea legătura între Cumpăna, Tunel, satele din vale și Curtea de Argeș. Mergea încet. Și mai oprea din loc în loc, câte 10-20 de minute, de coborau turiștii să culeagă fragi, că erau dealuri pline de fragi. Când fluiera mocănița, săream toți în vagoane și ne continuam drumul.”, povestea Constantin Nițescu. Dar cel mai amuzant era când trenulețul trecea printr-un tunel de 200-300 de metri, aflat astăzi în corpul barajului. „Nu puteam respira, iar când ieșeam la lumină eram toți negri de funingine, că mocănița era alimentată cu motorină și scotea un fum îngrozitor.”, îşi amintea acesta.