-6.8 C
Campulung Muscel
22/01/2026

PNL-iştii Năstase şi Măgeanu au votat împotriva investiţiei de 60 de milioane de euro din Grui

Ipocrizie combinată cu duşmănie şi intenţie fără perdea de a sabota proiectul mega-complexului sportiv din Grui! Asta au arătat cei doi „soli” în Consiliul Local ai intereselor unora din Câmpulung de a frâna sau chiar bloca cea mai mare investiţie realizată vreodată în Câmpulung, care întrece valoarea cumulată a tuturor celorlalte proiecte investiţionale ale municipiului, publice şi private.     

Liberalii Loredana Năstase şi Norris Măgeanu au fost singurii membri ai Consiliului Local Câmpulung care au exprimat pe faţă un vot potrivnic investitorului care dezvoltă în Grui, pe terenul fostei Melana, o bază sportivă de 60 de milioane de euro. Să te opui unor asemenea planuri cu efecte pozitive pentru oraş, care vor resuscita zona, denotă iresponsabilitate grosolană din partea a doi purtători de interese anti-Câmpulung. 

În schimb, investiţia din Grui a fost bună de exploatat ca temă de campanie electorală, pe care Norris Măgeanu, pretendentul de mucava al PNL-ului la funcţia de primar, a folosit-o în beneficiul său, fără să aibă vreun merit ori implicare în implementarea ei. În mod repetat, înainte de alegeri, Măgeanu s-a fălit în mesajele electorale serbede cu baza sportivă din Grui, inclusiv cu proiectul de la Dragoslavele al aceluiaşi dezvoltator. Însă, în momentul faptelor, când el şi colega au avut ocazia de a contribui la înlesnirea formalităţilor pe care dezvoltatorul este obligat să le îndeplinească, cum îl ajută cei doi? Votând împotrivă!

Pe terenul fostului Grulen nu va fi doar un complex sportiv, ci un ansamblu de activităţi complementare care includ: recuperare medicală, spaţii de cazare, grădiniţă, şcoală, săli de conferinţe, centre educative, muzeu tematic, zone de relaxare şi agrement, amenajări sportive exterioare şi trasee de mobilitate.

  • Şi dacă  se vor face parcări pe terenurile concesionate, ele vor fi la dispoziţia cetăţenilor din Grui     

În afara celor două opţiuni nefavorabile manifestate făţiş de Năstase şi Măgeanu, a existat şi o abţinere din partea lui Marinică Fologea, contabilizată, după cum se ştie, tot ca opinie negativă, cântărind în totalul voturilor împotrivă. În rest, ceilalţi membri ai opoziţiei – Ciprian Neculăescu şi Georgel Mădulărea -, participanţi la şedinţa Consiliului Local din 29 decembrie 2025, în care s-a tranşat posibilitatea unor concesionări de terenuri învecinate fostului Combinat de Fire şi Fibre Sintetice Grulen, s-au pronunţat favorabil.

Pentru ca să fie toată lumea lămurită din capul locului ce s-a aprobat la ultima şedinţă din an a Consiliului Local, facem câteva precizări. Dacă o persoană juridică înaintează o cerere pentru a-i fi concesionate patru terenuri, asta nu înseamnă că autorităţile locale i le pun plocon în braţe, fără a parcurge procedura legală. Şi anume organizarea unei licitaţii, pentru a oferi posibilitatea oricui doreşte unul, două, trei sau toate cele patru suprafeţe să se înscrie şi să oferteze pentru câştigarea lor.

Este de aşteptat ca societatea solicitantă, Damina Solutions SRL, din Bucureşti, care a declanşat cele patru hotărâri de Consiliu Local, să se bată la licitaţie pentru obţinerea lor, având nevoie de aceste terenuri exterioare mai mult pentru respectarea condiţiei impuse prin PUZ, vizând numărul de locuri de parcare raportat la amploarea investiţiei.

Proiectul lui Emanuel Zaharia Niţu, administratorul companiei bucureştene, include, fireşte, locuri de parcare în incinta viitorului complex sportiv, însă, ca să asigure totalul celor 1.200 cerute de instituţiile avizatoare, a apelat la această formulă de a concesiona parcele disponibile din domeniul public. A le amenaja în interior ar fi însemnat sacrificarea unora dintre facilităţile propuse, cel mai probabil, spaţii verzi şi zone de relaxare, în favoarea parcărilor, situaţie care ar fi afectat un proiect impecabil, incompatibil cu nivelul prezent de dezvoltare al Câmpulungului. Şi cu cel de gândire, după cum o dovedesc cei doi politicieni PNL şi cei aflaţi în spatele lor, ale căror jocuri le fac în forul deliberativ al municipiului.

Şi să se ajungă la deznodământul transformării celor patru suprafeţe exterioare Melanei în parcări, ele vor rămâne deschise, la dispoziţia cetăţenilor din Grui.

Revenind la şedinţa din 29 decembrie 2025, Executivul a cerut permisiunea Consiliului Local să iniţieze procedura de concesionare, adică întocmirea tuturor documentaţiilor pe baza cărora se ţine o licitaţie, documentaţii care ajung tot în Consiliul Local, pentru aprobare. De aceea nu s-a făcut în această etapă studiul de oportunitate, cu care şi-a exasperat ascultătorii Loredana Năstase, ca pretext să respingă tot ce era pe ordinea de zi legat de concesiuni. Mai cu seamă să respingă solicitările firmei Damina Solutions SRL, acestea fiind ţinta voturilor împotrivă ale PNL-iştilor.

Postări asemănătoare

Acest site utilizeaza cookie-uri. Prin continuarea navigarii sunteti de acord cu utilizarea cookie. Pentru mai multe informatii puteti consulta Politica de confidentialitate a datelor personale. Accept Mai mult

error: Content is protected !!